In cautare de bilete pe undeva pentru niste zile de nastere la anul, am gasit la German Wings cu un euro fara taxe la Berlin, in ultima saptamana din martie.
In afara de astea cu un euro, mai erau si cu 3,29 euro plus taxe, in cazul in care zilele cu un euro nu sunt cele dorite. Cu totul, in formula 3,29+1, biletul costa 65 de euro. Daca toate biletele sunt cu 1 euro, costul total este de 48 euro/bilet :). Mai ieftin decat la Viena, unde am vrut initial in acea perioada, dar nu am gasit la pretul asta...
Daca stiti locuri ieftine si rezonabile de stat in Berlin, spuneti-mi si mie :).
Inainte de a va spune cat de frumos e Targul de Craciun de la Viena, trebuie sa povestesc cat de neasteptat-minunat a fost de ziua mea. Doar ca nu am cuvinte :) Funny, come to think of it.
Dar in cateva propozitii simple, a fost, cred, cea mai frumoasa petrecere de ziua mea ever (cu toate ca la 7 ani aveam o rochie din catifea bordeaux, cu dantela alba, mi-nu-na-ta :)
In continuare mi se pare ireal efortul pe care voi toti l-ati facut, cat de mult v-ati batut capul cu toate detaliile*. De la tortul de bezele atât de rar si de pretios la lada de zestre plina cu toate minunatiile si bunatatile.
Plus blogul secret plin ganduri frumoase care m-a emotionat cat sa mi se blureze un pic privirea ;)
Din care tin sa notez ca: - distractia de la douăzecişiceva de ani abia incepe - every little thing i do is magic - toate lucrurile din casa mea trebuie sa cante, altfel le azvarl in strada - trebuie sa fiu sanatoasa si voioasa - "la multe rochii!". Cat mai colorate - la anu, Muse o sa-mi cante "Happy Birthday" - plus ca, potrivit urarilor ar urma: sa fac interviu cu Bono, sa reusesc sa ies din Bucuresti in fiecare weekend, Daniel Craig sa joace la fiecare jumatate de an in cate-un "Casino Royale", Depeche Mode o sa-si lanseze noul album la Bucuresti si Dave Gahan sa-mi declare asta in exclusivitate, o sa primesc un card de fidelitate pe avionul catre Viena, o sa-mi iau casa la Barcelona, concertele de la care scriu vor avea loc numai pe vreme buna, un produs Ikea va fi numit dupa mine, o sa le gasesc in continuare avioane la preturi bune celor care nu se descurca si prietenii mei vor avea ce povesti pe Belshug. - my mum is the coolest - but so are my friends
Acum ca am trecut in revista m-am emotionat la loc si ma simt foarte, foarte, foarte norocoasa. I know it's so sweet 'n' cheesy, da' e sooo real.
*masina lui George ma fac ca de fapt n-am vazut-o :P
Asa...intre corelatii de regresie, indicatori statistici si revizia tehnica la masina, am mai aflat ca in perioada iunie - iulie 2009 sunt preturi promotionale la biletele de avion pentru Lisabona...eu mi-am luat in perioada 17-24 iulie (cu mentiunea ca la mine destinatia finala este Porto). Mai sunt si alti doritori?
Ca sa nu mai strigati ca nu scriu, acum imi iau revansa cu Barcelona :)))))). Dupa poze si fantani, ma gandesc ca oarece sonoritati catalane nu strica.
Piesa asta, care se numeste "La Santa Espina", este o varianta de La Sardana, cantecul traditional catalan, aparut pe la a doua jumatate a secolului XIX, insotit si de un dans specific. Din cate mi-am dat seama, din descrieri, dansul asta seamana foarte mult cu hora noastra, deoarece consta intr-o roata de oameni care se tin de mana si fac doua tipuri de pasi, o data la dreapta si o data la stanga. De altfel, asta se numeste "rotllana", probabil "roata", deci "hora" :).
Apropo, stiati ca, in catalana, printre multele cuvinte care sunt absolut la fel cu cele din romana este si "nascut"? Mi se pare foarte tare :).
p.s. cine mai vrea muzica d'asta de-a lor, mai am :).
Cand ai chef de ceva distractie, evadare din cotidian samd, ideea unui ménage à trois suna destul de appealing. Ce, n-am dreptate? :))
Asa ca, pana sa gasesti the right swingers club, mergi si tu la cinematograf. Iar cand pe un afis scrie "Povestea controversata a unui celebru ménage à trois", iti creaza niste asteptari. De asemenea, cand un alt film se numeste "Triunghiul dragostei", chiar crezi ca mergi la sigur.
Ei bine, nu! Am fost la cele doua filme in cauza. Va impart astfel din intelepciunea si experienta mea in speranta ca nu-mi veti calca pe urme, cazand in aceleasi capcane si facand aceleasi greseli :))
Astfel ca, de acum inainte, propun sa boicotam toate filmele cu Keira Knightley. Incepand cu "The Duchess", continuand cu "The Edge of Love" si terminand cu orice mai e pe lista ei de rateuri.
O palida imagine a fantanilor "dansatoare" din Barcelona, pentru ca nu am avut aparat mai capabil, plus stangaciile operatorului :)))))) - cu sunet neaparat!
Ok, ok, scriu cum a fost la Barcelona. Nu o sa spun insa ce am vizitat punctual, cu descrieri pe care oricum oricine le stie din diverse surse (si din pozele de mai sus), ci va voi spune ce nu se vede in ghiduri turistice sau pe site-uri dragute de prezentare.
Lumea e foarte saritoare in magazine si la restaurante, probabil pentru ca, orice ai comanda/cumpara, lor oricum le iese mai mult decat credem lor.
Sa ma explic: am identificat aproximativ 4 tipuri de a plati mai mult decat scrie pe nota de plata/meniu/pret, fara sa cracnesti si de foarte multe ori fara sa-ti dai seama. Primele tipuri ar fi urmatoarele: te uiti pe meniu la crasma, comanzi ceva, iar la final vine nota. Intotdeauna mai mare decat ai calculat tu, pentru ca: a) undeva pe meniu, intr-un colt de pagina, cu litere aproape invizibile, scrie ca preturile afisate nu contin TVA b) undeva pe meniu, in locuri cat mai ascunse, scrie ca, daca esti servit la masa, si nu la bar, mai platesti 0,50 euro pt fiecare fel de mancare comandat c) urmand aceeasi schema, poti plati vreo 1.50 euro in plus la nota totala daca mananci pe terasa
Daca vrei sa iti cumperi un ziar care nu e spaniol, pretul tiparit sigur nu e cel corect (ex. am luat Le Monde pe care scria 1.50 euro dar pe care am dat 2 euro, fara explicatii suplimentare).
Cele mai multe locuri locale (nu mall-uri sau magazine mari) nu au deloc afisate preturile, asa ca nu prea stii daca suma pe care o platesti e cea reala sau te-au fraierit :).
Si, ca sa ramanem in zona de locuri si lucruri locale, sa spun cate ceva despre restaurantele autohtone. Caracterizate de noi (eu, Alin, Andreea si Bogdan) ca fiind "restaurante jegos traditionale" (conceptul ii apartine lui Bogdan in exclusivitate) si-au tras numele de la faptul ca majoritatea in care am mancat aveau intotdeauna ceva lipsuri la capitolul curatenie. Cu toate astea, nu le-am ocolit, ci din contra. Asa se face ca ultima noastra masa in Barcelona s-a produs intr-o spelunca in care serveau asiatici si un nene pe la 70 de ani, in care colegi de local am avut niste personaje coborate exact din filmele lui Almodovar: un el mare cat un bou care isi indesa mainile in gura ca sa-si scoata bucati de mancare dintre masele, o ea, nevasta, copie dupa personajul Fata-de-secure din Cry Baby (la infatisare) si Agrado din Totul despre mama mea (la vestimentatie - in cazul de fata, un neglige negru, cu bretelele cazute peste sunculitele de pe maini), si inca un el, fiul, care mi-a scapat de la analiza, pt ca statea cu spatele la noi :))))). Pitoresti, oricum, mie mi-au placut tocmai pentru ca erau atat de locali, fara treaba cu turistii sau cu ce se vede la suprafata in Barcelona.
De fapt, in Barcelona nu am cautat sa vad neaparat minunatiile din ghiduri. Am incercat sa mestec totul bine, sa diger, chiar daca mai putin, ca sa inteleg mai bine. Asa ca am mers mult, foarte mult pe strazi, aiurea, intrand in magazinele mici "de cartier", cum le-am numi noi, si intrand sa mancam exact acolo unde ne aflam cand muream de foame (altfel sigur nu intram in multe dintre "jegurile traditionale"). Nu am vazut parcul Guell, nu am fost in Tibidabo, nu am intrat in Zara, oricat de incredibil pare :)))))))). E bine sa lasi lucruri si pentru data viitoare :).
Clar, paella putea fi mult mai buna, sangria ne iese si noua cel putin la fel de bine iar felurile de chorizo au fost exagerat de scumpe, insa, chiar daca ati crede ca scriu numai de nashpa, Barcelona mi-a placut mai mult decat orice alt oras european vazut de mine (si sunt cateva).
Mi-au placut spiritul (cu micile smecherii, asa ca la noi - doar ca la noi nu-mi place :))) si destul de relaxat), extremele (locuri jegoase cu preturi exorbitante; faptul ca mi-am bagat picioarele in mare, in timp ce pe faleza unele persoane aveau cizme, palton si fular, iar altele umblau in papuci de plaja), frumusetea cladirilor, a strazilor, indrazneala de a nu semana cu nimeni si nimic altceva, vioiciunea, buna dispozitie.
Categoric, la anul, tot pe toamna/iarna asa, ma gandesc la episodul 2. Daca vreti, ne putem gandi impreuna :).
Stiu ca Ioana si George merg la Koop, mai sunteti si altii?
And by the way, undeva intre cele doua concerte, eu o sa implinesc o varsta. Dar nu stiu daca vreau sa o sarbatoresc prin consum de produse obtinute din boabe de cereale (mai ales de orz) incoltite, uscate si macinate. Nici daca vreau sa stau intr-un colt ca un emo-kid ce sunt la ocazii speciale.
stii cum se spune de obicei, cand te suna lumea sa-ti ureze "La multi ani!"... am vrut sa fiu primul!
Ei bine... noi ( adica eu si Dalba) am vrut sa fim ultimele. Si uite asa, ne-am gandit ca e mai bine sa asteptam cel putin 2 zile ca sa fim absolut convinse ca se va intampla asta.
Sa nu crezi ca am uitat. Ar fi fost culmea sa se intample acest lucru avand in vedere faptul ca ziua ta e trecuta in calendarul lunii chiar pe prima pagina a blogului. Si, fie vorba intre noi, daca s-ar fi intamplat asa, ceea ce, REPETAM, ne e cazul, doar Murphy ar fi fost de vina. Norocul lui ca nu am uitat, pentru ca altfel, nici nu vreau sa ma gandesc ce i-am fi facut!
Concluzionam sec, pentru ca asa facem noi, si-ti spunem: "LA MULTI ANI!"
P.S. dupa cum vezi, nu ti-am mai zis "Micutule"... e un fel de cadou din partea noastra
E mult prea tare şi nu pot să o păstrez doar pentru mine…
După cum aţi aflat dintr-o postare anterioară, evenimentul zilei de luni nu a fost concertul Jean Michel Jarre,aşa cum greşit a crezut lumea, ci aniversarea mea.
Cu această ocazie colegii de serviciu s-au mobilizat exemplar. Cum nu exista persoană în preajma mea în deplinătatea facultăţilor auditive care să nu fi aflat în ultima lună că îmi doresc cu disperare o consola PlayStation, redacţia unită mi-a făcut cadou de ziua mea fix un PlayStation. Portabil. Semn că apropourile mele „subtile” nu numai că au fost recepţionate, ci li s-a şi dat curs. Ţin să le mulţumesc încă o dată pe această cale :)
Scumpa mea prietenă Diana, şi ea parte la cadoul menţionat, a ţinut însă să-mi facă a doua zi, pe mess, următoarea mărturisire:
Diana: aseara, in timp ce treversam parcul tineretului, ca sa ajung la polivalenta, la jarre, ma agatza un gagiu. Diana: ne conversam pana ajungem acolo... etc. odata intrati in sala, tine mortis sa ma si hraneasca Diana: ma indoapa insistent cu bake rolls cu garlic Diana: dupa care isi lasa gasca si vine sa se aseze langa mine. Diana: ca sa urmarim si sa comentam impreuna concertu'. Diana: il cheama victor si azi e ziua lui Diana: implineste 9 ani si-o sa primeasca, ai ghicit, un PSP. Diana: le-am spus parintilor lui sa nu se ingrijoreze, ca la 31 o sa fie la fel.
Alte comentarii sunt de prisos. Ţin doar să vă mai spun că sunt atât de bun la jocurile de pe PSP încât în toate cele 6 meciuri de fotbal din FIFA 09 pe care le-am jucat până acum pe cel mai mic nivel de dificultate, n-am reuşit să marchez nici un gol. O singură dată, după ce am lăsat consola pornită şi nesupravegheată pe canapea timp de vreo 2 minute, am găsit când m-am întors un gol marcat de echipa mea…
PS. Pentru anul în care am intrat mi-am mai propus, printre altele, să devin un mare specialist în cocktailuri (domeniu unde mă pricep acum exact cât mă pricep şi la PSP). Am primit deja cadou un shaker, o colecţie de reţete şi alte câteva lucruri absolut trebuincioase în acest scop. Aşa că promit pe această cale ca, după ce prind din zbor măcar noţiunile de bază, să invit toţi belşugarii la o serie de cocktailuri (din alea simple, evident :p) şi, poate, la o nouă repriză de gogoşi (sau clătite sau cremă de zahăr ars sau tartă cu fructe sau…). Pentru asta, însă, o aşteptăm întâi pe Raluca să se întoarcă de la Barcelona...
Stiti cum e cand suntem in masina si nu reusim sa ne hotaram unde sa mergem? Dar mai stiti cum e cand citesc in cate-o revista despre o carciuma noua, care pare a merita o vizita, si zic - "Data viitoare cand nu stim unde sa mergem, hai aici"? Dar pana data viitoare uitam toti despre ce era vorba?
Well, o sa rup toate paginile cu cronici de bodegi, o sa le pun intr-una din celebrele cutii de la Ikea si cand o sa avem pana de inspiratie si momente de indecizie o sa extragem un biletel norocos. Si acolo o sa ne fie drumul. Zic.
Citesc in B24 ca pe Vasile Lascar 24 s-a deschis o carciuma care se cheama Mica Burghezie. Eu zic sa trimitem o echipa de belshugari sa verifice zona, ca e in apropiere :)
Nu am ce sa mai scriu dupa postarile anterioare, dar vreau sa pun si eu aici piesa care mi-a facut pofta de Moloko, nu mai stiu cand, ca e demult... Forever More e piesa care mi-a atras atentia asupra genului, clar a vocii feminine si mai ales a dansului. Cred ca pe-acolo au fost inceputurile mele intr-ale placerii dansului "contemporan" (pretentios spus, clar, insa nu era un dans la care sa te fi asteptat si in niciun caz unul clasic), cu miscari sincopate, cu ruperi de ritm, cand te intrebai ce urmeaza. Roisin l-a pastrat, pt ca probabil al ei era inca de la inceput.
Nu pot disocia Forever More de dans. El a fost cel care m-a dus catre Moloko, iar vocea si muzica in sine m-au tinut acolo si m-au dus apoi catre Roisin Murphy.
Concertul de miercuri seara s-a cocotat sus de tot, la capitolul "Perfect", unde pana acum nu a stat decat Lhasa, cu incredibila interpretare de acum cativa ani de la Bucuresti. I-R-E-A-L, intr-adevar, ca s-o citez pe Mazi...
Ok, să zicem că încerc să spun ceva despre concertul la care am fost aseară. Doar că e destul de greu de pus în cuvinte.
Pe Róisín Murphy am ascultat-o pentru prima dată pe la începutul lui 2002. Habar n-aveam cum o cheamă. Frecam o casetă prăpădită pe care scria Moloko într-un walkman de împrumut. Am ascultat-o continuu timp de vreo lună şi jumătate, în 41, în timp ce veneam la redacţie, până am fost nevoit să restitui caseta. Sau walkmanul… nu mai ştiu exact pe care.
A fost prima voce pentru care am făcut o obsesie, în sensul cel mai strict al cuvântului. Şi a doua obsesie muzicală, după cea din timpul facultăţii pentru piesa şi clipul lui David Bowie, Thursday's Child. Ulterior aveam să-mi dau seama că nu prea am formaţii preferate, ci formaţii sau voci pentru care fac obsesii şi pe care le ascult continuu luni întregi. Róisín are calitatea de a fi obsesia originară.
Cum până atunci cultura mea muzicală se reducea la câţiva clasici ai rock-ului şi la ceea ce mai ascultasem, la întâmplare, în timp ce stăteam la cămin pe maldărul de cd-uri ale colegului de cameră, Moloko a fost pentru mine ceva nemaiauzit şi absolut surprinzător. Deschidea pur şi simplu o lume vastă şi luxuriantă de a cărei existenţă nici măcar nu mi-o imaginasem.
Meritul principal era al lui Róisín, vocea – cu un timbru pe care nu ai cum să-l confunzi după ce ai ascultat-o fie şi o singură dată – trecea rapid de la tonalităţi grave la acute, era când dramatică, când ludică la distanţă de numai câteva secunde, tot mixtul ăsta reuşind să fie al naibii de seducător, cel puţin pentru urechile mele.
Rezultatul, inclasabil pentru mine atunci, ca şi acum de altfel, mi-a deschis gustul pentru electro, trip-hop, downtempo şi lista de obsesii pentru voci hipnotice feminine.
Cu timpul, am făcut rost de câteva CD-uri Moloko, iar ce n-am găsit pe CD-am colectat sub formă de mp3-uri. Evident, tristeţe la despărţirea Moloko, bucurie la primul album solo Róisín Murphy. Îmi amintesc că prima comandă dată de mine pe last.fm a fost „play similar music to Moloko”, iar profilul meu muzical s-a construit în jurul comenzii ăleia.
În vara lui 2008 s-a întâmplat ceva ce în februarie 2002, pe când ascultam Moloko la căşti în tramvaiul 41, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez – concert Róisín la Bucureşti. Aşa că am făcut ceea ce mă pricep mai bine – mi-am bătut diverşi prieteni la cap că trebuie să vadă neapărat minunea. Şi, pe cât de mult m-au bombănit înaintea concertului, din cauza întârzierii de o oră cu care a început recitalul, pe atât de încântaţi s-au arătat la final. Şi chiar au avut motive.
Evident, mulţi dintre prietenii care au văzut-o la B’estfest, s-au înfiinţat şi miercuri seara la Polivalentă să asiste la un nou show pigmentat cu outfit-uri care au făcut-o de multe ori până şi pe Ioana să tresară surprinsă (am urmărit-o special).
Noi, belşugarii (Raluca, Alin, Mazi, Ioana şi, bineînţeles, eu) am stat cât am putut de aproape de scenă, la vreo zece metri de Róisín, suportând hipnotizaţi vibraţiile produse de boxele imense în faţa cărora nimeriserăm. Odată cu muzica m(ne)-au mai sedus ţinutele extravagante (abia aduse parcă de pe podiumul de haute couture) cu o menţiune specială pentru pălării (şocantă cea cu calota sub forma unui chip de om) şi coregrafia (în ciuda celor câţiva metri pătraţi ai scenei). Ba chiar, pe alocuri, am trăit senzaţia că nu mai sunt la un concert, ci la un eveniment de artă contemporană. Vocea s-a auzit exact ca pe CD (devenisem chiar paranoic la un moment dat), iar femeia are o energie şi o vitalitate care pe mine m-au înmărmurit.
Altceva despre concert nu mai spun, pentru că nici nu-s în stare şi oricum a făcut-o Mazi mai bine aici, folosind înaintea mea titlul genial la care mă gândisem. De asemenea, pentru poze, puteţi vedea postarea de mai jos a aceleaşi Mazi.
Şi ca să o tachinez şi mai mult, adaug la final şi playlistul concertului de la Polivalentă, pe care mi-l cerea aseară :P
1. Overpowered; 2. You know me better ; 3. Checkin' up; 4. Through time; 5. Tell everybody; 6. I want you; 7. It's nothing; 8. Movie star remixed; 9. Dear Miami; 10. Primitive; 11. Dr Zee; 12. I can't help myself; 13. Pretty bridges; 14. Let me know; 15. Ruby Blue; 16. The ID; 17. Slave to love (cover Bryan Ferry); 18. Ramalama (bang bang)
ps. pentru cine zice că e lung, să mai citească o dată articolul lui Mazi de pe la care am trimis mai sus. pps. dacă nu v-am plictisit, o să mai revin cu texte şi despre celelelate obsesii muzicale ale mele. sper chiar cu ocazia unor concerte similare...
Intr-o pauza publicitara de CSI: Miami descarc minunatele poze cu "simaiminunatele" gogosi facute duminica chiar de George. Mie mi-au placut muuuuult, mai ales cele mai negricioase, din prima serie, dovada ca am dat gata cateva imediat.
Ca au fost bestiale o dovedeste fara indoiala Mazi, care se uita cu ochi de vultur sa nu cumva sa-i fure cineva gogoasa de la gura :). Tot ea a fost si recordmena la mancat, cu nu mai putin de 11 gogosi inghitite pe nerasuflate. Daca am ratat ceva, Mazi, corecteaza-ma :)!
George, suntem gata sa ne mai dovedesti oricand ca esti maestru la gogosarit. Am mai auzit ca te pricepi si la clatite. N-as zice nu... :)))))
Ca sa nu spuneti ca nu ati stiut din timp, Emagic a anuntat deja datele pentru editia a treia a B'estfest - 2, 3, 4 si 5 iulie 2009.
Azi a fost confirmata trupa Manowar, pentru B'estfest Aftershock (adica ultima zi). Cei care nu tin neaparat sa-si retraiasca adolescenta zbuciumata pe ritmuri de heavy-metal (da' stiu ca pe mine o sa ma amuze :))), sa astepte cuminti celelalte confirmari.
I for one sunt foarte curioasa sa aflu cine va continua linia Kasabian (2007)-Kaiser Chiefs (2008). Of, de fapt mor sa aflu intreg line up-ul :x
Abonamente gasiti de luni pe MyTicket. 270 de lei primele trei zile si 100/150 de lei biletul pentru Aftershock.
In alta ordine de idei, in prezent toate rugaciunile mele se indreapta catre organizatorii Rock Werchter din Belgia :)) Tare mi-as dori ca anul viitor sa nu se intample pentru a treia oara ca minunatul lor festival sa se suprapuna cu minunatul nostru festival. Si daca planetele se aliniaza favorabil, va poftesc sa tragem o fuga in vecini. Pentru ca la Rock Werchter se intampla un festival de nu-ti mai trebuie muzica tot anul. Multe, multe trupe, fiecare gaseste ceva care sa-i placa fff tare. Si ca sa va conving, ia uitati ce-am ratat anul trecut:
(selectie) Radiohead, REM (atentie, Ioana!), Lenny Kravitz, Mika, Editors (atentie, Raluca!), Sigur Ros, Counting Crows, Air Traffic, Roisin Murphy (atentie, George), 2manydjs, Soulwax, Moby, The Chemical Brothers, Neil Young, The Verve, Jay-Z, Slayer, Duffy, Hot Chip, Digitalism, Kings of Leon, The Hives, Gnarks Barkley, MGMT, Kate Nash, KT Tunstall, dEUS, Anouk, Beck, Kaiser Chiefs, The Raconteurs, The Kooks, Panis at the Disco, Nightwish, Underworld, Mark Ronson (:x) etc.
Deci cam ce vedem noi intr-un an intreg, plus inca cateva. V-am convins, v-am convins?! :)
P.S. - si pentru ca nu ma pot abtine, sa stiti ca-n 2007 la Wechter au cantat MUSE (!!!), Bjork, Amy Winehouse, Peter Gabriel , The Killers, Arctic Monkeys, Pearl Jam, Kaiser Chiefs, Lily Allen, Interpol Tori Amos, Queens of the Stone Age, Bloc Party, Beastie Boys, Razorlight, Marilyn Manson, Air, Rufus Wainwright, Klaxons, The Kooks, !!!, Metallica, Incubus, Faithless, Damien Rice. Of, ce an!
Asadar, aseara belshugarii au cautat belshug culinar la UpTown, un loc in care mai fusesem eu prin 2001, insa unicul lucru pe care mi-l mai aduceam aminte era o salata bestiala pe care am mancat-o acolo :).
Sperand ca lucrurile nu s-au schimbat din punct de vedere culinar, am propus sa mergem cu totii sa testam. Mi-a fost putin teama, recunosc, sa nu o dau in bara, pentru ca dupa ce am facut rezervare am mai citit una-alta pe net si unii ziceau ca preturile sunt exagerat de mari, altii ca serviciile sunt ingrozitoare, ca poti astepta si vreo ora pana ti se aduce mancarea, ca se incurca rezervarile, ca mancarea e proasta...
Well, din punctul meu de vedere, niciuna dintre afirmatiile de mai sus nu se sustine: mancarea mi-a placut la nebunie (am luat prosciutto - pregatit impecabil, cu pepene galben, nuci, rucola, pere si branza de capra; am gustat si din salata de somon a Ioanei si mi s-a parut bestiala, la fel pastele lui Alin - si aici sunt foarte exigenta :), deoarece pastele care imi plac cel mai mult sunt cele gatite de mine :) ).
Servirea a fost ireprosabila, chiar nu ni s-au lungit urechile asteptand, si nu ne-a incurcat nimeni rezervarea. Preturile sunt maricele, e drept, insa, daca frecventati French Bakery, sunt tot pe acolo (aici au insa si apa plata Dorna - 6 lei, ca si la Cafeneaua Actorilor -, nu doar Evian la 10, ca la French). Altfel, portia mea de prosciutto a fost 14 lei, pastele minunate ale lui Alin 20 lei - preturi comparabile cu Pizza Hut, de exemplu, cu precizarea ca la UpTown mancarea arata intr-un mare fel si atmosfera locului e foarte placuta.
Ii rog si pe ceilalti belshugari participanti la festin sa spuna ce si cum le-a placut, ca sa nu zica apoi George ca scriu doar de bine de locul asta :).
p.s. pozele au fost facute cu telefonul, prin urmare va asigur ca tot ce era in farfurii arata mult mai bine :)
[mazilique]: Chiar daca nu sunt cel mai mare fan al portiilor mici de mancare pretentioasa (prefer portiile mari de mancare pretentioasa, doh), la UpTown a fost ok. Mai ales ce-am mancat de la altii din farfurie :p
- salata de rucola cu pere si otet balsamic a Ralucai a fost tinuta minte si va fi repetata la un Belshug Party care va fi in curand programat - combinatia de parmezan cu nuci si salata de la Alina a fost una dintre preferatele mele. you can't go wrong with that - salata Ioanei nu stiu ce-a avut, da' mi-a placut - prosciuto de-l avea Raluca cred ca ar merge adaptat intr-o reteta care sa nu contina branza de capra. bleaks - sferturile de cartofi (wedges) a lui George au fost buuuni - din pacate mi-au scapat farfuriile lui Dragos, Alin, Radu si Camelia. la naiba!
Chiar daca eu nu sunt mare consumatoare de salate, dar vad ca voi va intreceti, va propun ca intr-o zi sa incercam si Insalada Dello Chef de la Tratorria Verdi (Aviatorilor), cred ca cea mai buna salata pe care am mancat-o ever (thanks Ioana si George pentru ca m-au dus acolo :X). E absolut yummy probabil pentru ca are de toate - piept de pui la gratar (crispy on the outside), salata verde, rucola, radichio, andive, nuci, cashew, seminte de dovleac, rosii cherry, rosii uscate, parmezan si un sos delicos that helps a lot. Mda, nu prea mai seamana a side dish, probabil de asta imi place asa mult.
1 - belshug in UpTown, Targul Taranului Român din Amzei se muta pentru o luna la MTR (unde, btw, are loc si Festivalul de Tango) 2 - George face gogosi (?!) 3 - Ziua fututa a lui Nils la Green Hours, Spovedanie la Tanacu, la Odeon 4 - George propune sa mergem la Cafeneaua Ramayana 5 - concert Roisin Murphy 6 - Portugalia, la TNB 7 - concert Underworld / concert de tango la Palatul Bragadiru, in cadrul fest. SoNoRo/ Boala Familiei M, de Afrim, la TNB 8 - concert Ace of Base (radeti voi, da' mie nu-mi suna a bine), muraturile lu' domnu'-tata-lu'-mazi ajung la Bucuresti 9 - "E doar sfarsitul lunii", la Odeon 10 - concert Jean Michel Jarre si ziua lui George (cea in care nu primeste PS3, 2 sau 1! ha!) 11 12 - Raluca pleaca la Barcelona 13 - Underlondon in Fabrica 14 15 - Omul Perna, la Odeon / And Bjork of course, la Ploiesti ambele de Afrim. Tough call 16 17 18 19 20 21 22 - concert Nouvelle Vague 23 - ziua lu' Mazi, serbata cu concert Koop 24 - Mazi pleaca la Viena/ concert Nigel Kennedy la Sala Palatului/ concert De Phazz la TNB 25 - Mazi merge la expozitia Van Gogh de la Albertina, Viena 26 - concert De-Phazz 27 - concert Gotan Project 28 29 30
Dati o mana de ajutor sa completam calendarul, sa stim si noi o treaba :)
Pentru ca tzipă George ca vrea belshug, propun ca, in traditia belshugului dedicat lui Marcelo Mastroianni, sa mai facem o iesire de genul. Mai ales ca pe 2 noiembrie e ziua lu' madam' Marie Antoinette. French Bakery (Le Restaurant), anyone? (da' pe 1 noiembrie, ca pe 2 lucrez :)
Pentru ca daca ar fi concertat pe 26 noiembrie, asa cum a fost anuntat initial, eu nu i-as prins pe cei de la Gotan Project din motive de Targ de Craciun la Viena, distractia cu tango s-a mutat pe 27 noiembrie. Oh, the lovely tango.
Inca o surpriza placuta e pretul biletelor (105, 84, 63 si 42 de lei), destul de putin, mai ales daca e sa ne gandim ca la primul concert, cel din 2006, electrotangoul s-a cotat undeva intre 100 si 200 de lei. So enjoy :)
Ce ziceti, putem incepe numaratoarea inversa? Asta inseamna cam 2 luni si 3 saptamani. Nici nu mai e mult, daca stai sa te gandesti :). Eu am inceput pregatirile, adica mi-am cumparat ghidul despre Madrid de la Lonely Planet, pt ca nu am gasit ghidul ala cu Top 10. Pe masura ce citesc, voi face mici rezumate, cu permisiunea Silvianei :). Acum citez doar atat: "Drink deeply at tiled tabernas, swanky designer bars and balmy terraces; explore hidden gems and try tasty tapas; go shopping". Suna bine, nu? A belshug, asa... Hmmm, yummy-yummy :)
p.s. intre timp am intrat pe site la lonely planet si am avut o cadere nervoasa: cartea pe care am cumparat-o eu azi poate fi cumparata online, direct de la ei si editia aparuta luna asta, nu in urma cu 2 ani, cu JUMATATE din pret ::::::::::((((((((((((((((((. La ce draq sa mai iei lucruri din Romania????? Ma intreb mereu treaba asta si nu ma invat minte...
A se lua aminte la privit: - natura moarta care te invie - se poate posta oriunde - te scoate din foame , doar sa-l privesti - te scoate din minti doar sa-l gusti - gasesti cateva dintre placeri
Va putea fi admirat in Galeriile Mazi, Salon 58, incepand din data de 8 noiembrie 2008. Intrarea foarte libera
Mazi's edit: adica domnu' tata a pus muraturi, la presiunile copilului (adica io) si pentru uzul personal al acestuia. dupa care mi-a fortzat mana sa le pun pe blog :)) insa cred ca toti putem cadea de acord asupra faptului ca muraturile de toamna sunt maxim belsug :D de asemenea, va rog sa remarcati catalogul ikea din stanga imaginii :)) (belshug once again) ceea ce domnu' tata mai vrea sa spuna prin "Galeriile Mazi, Salon 58" este ca The Belshug Team va avea unica ocazie a unei degustari private, la mine acasa, prilej sa afle ca pepenele murat e cea mai buna muratura, ca gogonele verzi picante sunt pe locul doi si ca vinul rosu facut de domnu' tata e cea mai tare gingirică ever :))
A inceput de luni. Am ajuns acasa si nu parea nimic in neregula. Am descoperit mai tarziu, castile de la calculator distruse. Am zis "Asta e, luam altele, bine ca nu a fost mai rau".
Marti. Acelasi scenariu. Intru in casa, totul pare in ordine. Gasesc de data asta, 2 carti din biblioteca nimicite. Imi zic iar "Asta e, nu i-au placut autorii. Se putea si mai rau".
Miercuri. Ajung acasa. Pana deschid usa, inima imi bate putin mai tare ca de obicei. Caut, inspectez...nimic, totul la locul lui. Caut iar, nimic. Rasuflu usurata. Am scapat. E bine. Ceva mai tarziu, deschid calculatorul si... surpriza, nu merge. Cablul de la monitor e perforat, aproape rupt de fapt. Nu-mi mai zic nimic. Ma enervez si atat.
Joi. Incep sa-mi simt inima batand nebuneste imediat ce vad blocul. Azi ma grabesc, trebuie sa ajung la 8 la Mazi. Intru in casa. Liniste. Aprind lumina. Imi vine sa tip, ba nu, sa urlu. Da, sa urlu, e mai bine asa. Casa mea e plina de praf de adeziv pentru gresie. Imi ramasese un sac de la renovarea din primavara. Sacul a fost tarat cu bestialitate si rapus in mijlocul casei iar apoi, imprastiat peste tot. Nu stiu ce sa fac, cum sa fac. E 6.30. Incep sa strag. Ma mai opresc din cand in cand pentru a urla. Pe la 8.30 termin si eu si plec spre Mazi.
Vineri. Ei bine, vineri plec din Bucuresti. Pana Duminica. Ha!
Luni. Cred ca ati prins ideea...
De ce va spun eu toate astea? Vreau doar, sa imi raspundeti la o intrebare: "Nu-i asa ca e un ingeras de caine?"
...Ca sa parafrazez un celebru titlu de film. Si ca sa mai animam putin blogul lasat putin in parasire de belshugari. Mazi, se vede ca esti in concediu :). p.s. poza facuta cu telefonul meu cel nou :)
Cei care aţi trecut pe aici în ultimele zile aţi putut remarca un mic banner de susţinere a lui Radu Afrim pe coloana din dreapta. Mi-am permis, cu ajutorul lui Mazi, să-l adaug acolo, fără a face un sondaj printre belşugari, convins fiind că aceştia urăsc la fel de mult ca mine prostia agresivă a unor dobitoci care au ajuns să ne conducă şi care consideră că au dreptul să decidă ce avem voie să vedem la teatru şi ce nu. Negăsind o soluţie mai bună, am reluat ca banner afişul modificat ironic după izbucnirea scandalului în jurul spectacolului, afiş pe care l-am găsit pe blogul lui Afrim.
Tot pe blogul lui Afrim am găsit azi o veste bună – şi ajung astfel la scopul postării mele. Spectacolul pe care noi, Ioana şi George, l-am văzut la Brăila şi care ne-a plăcut atât de mult, va avea o reprezentaţie şi la Bucureşti, pe 15 noiembrie. Aşa că belşugarii nu mai trebuie să bată drumul până Brăila (oraş ce pare că nu s-a trezit, din păcate, dacă ne uităm pe cine votează în Parlament), ci e suficient să dea o fugă până la casa de bilete a teatrului Odeon. Şi ar fi bine să se grăbească pentru că la Bucureşti se va juca o singură reprezentaţie, iar biletele – spune Afrim – s-au pus în vânzare de astăzi.
Se facea ca era acu' vreun an, mai exact 19 septembrie 2007, cand eu, Ioana si George am vazut un frumos concert The Police, la Viena, care a fost urmat apoi de un dezmat de cateva zile prin capitala Austriei (snitzel, bere, Klimt, apfelstrudel - the works).
Ca sa aflam azi ca Sting vine la Bucureti, pe 10 februarie anul viitor, la Sala Palatului. Bucurie mare in Belshug Team, dar sa nu exageram si sa tinem cont ca vine cu proiectul "Songs from the Labyrinth", de care eu personal nu-s deloc incantata. Din contra. Asa ca am stabilit cu Ioana ca ne luam iPod-urile cu vechile cantece si ne instalam in primul rand ;)
Pentru cine nu i-a prins in 2006, Gotan Project revin la Bucureşti pe 26 noiembrie, cand trag cantare la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian".
M-as bucura nespus daca n-as fi plecata la belshug vienez, ocazie cu care mai ratez Nigel Kennedy, Tricky si De Phazz :-/ Dar va rog sa mergeti si sa-mi povestiti :)
In caz ca n-ati retinut din prima, la vara se merge la Lisabona (si in februarie-martie se iau biletele). Asa ca furnizorul meu principal de carte (adica mama cu libraria ei cu tot, careia n-o sa-i spunem ca de fapt cumpar cu bratzul de la Carturesti si Anthony Frost), mi-a zis ca a aparut Top 10 Lisabona, din seria ghidurilor pe care, personal, le-am folosit cu succes la Viena, Barcelona si Paris (nu ma laud - argumentez :P)
Si, bineinteles ca exista si pentru Madrid si Amsterdam, urmatoarele destinatii de belshug :) Acestea fiind zise, se face click aici (si va duceti la un site urâţel, da' cu bune intentii) si cumparati multe carti frumoase, ca sa inceteze monopolul Diverta & Co.
Daca nu v-am convins, va rog sa tineti seama de faptul ca e site-ul lu' libraria lu' Doamna-Mama-lu-Mazi, careia insa nu o sa-i dam cont de Belshug, chit ca si l-a castigat in Belshug tripul de la Nessebar. Nu de alta, da' o sa ne umple blogul de carti :) Ceea ce poate n-ar fi un lucru rau, adica chiar nu e, da' eu deja sunt incoerenta pentru ca am aflat ceva foarte, foarte tare, dar despre care o sa va spun intr-un alt post, ASAP.
P.S. - Ioana, sa stii ca mi-a zis mama, apropo de belshug culinar, ca a citit in cartea asta ca marţipanul ar fi fost facut prima data de egipteni, cu vreo doua mii de ani inainte erei noastre. Ha!
Si acu' gata, ca bat campii mai mult decat George :p
Ce pot face nişte belşugari rămaşi singuri acasă ca să nu-şi roadă definitiv unghiile de invidie în timp ce grupul se destrăbălează pe munte? Unii, precum Dalba de exemplu, se angajează în luarea unor decizii majore, pe care aşteptăm cu interes să ni le comunice aici. Alţii, noi în speţă (Ioana şi George), se hotărăsc să pună la cale un belşug mai mic, de consolare.
Prin urmare, pentru a îmbina plăcutul cu obligaţiile mele de familie ne-am propus să facem un mic ocol de la drumul pe care îl aveam de făcut la Buzău şi să petrecem o noaptea în Brăila. Aici aveam două obiective majore: să vedem oraşul şi să mergem la un spectacol de teatru (zic ca am vrut să vedem şi oraşul pentru că până acum cei cărora le-am zis că am fost la Brăila ca să vedem un spectacol ne-au considerat nebuni).
Şi cum un belşug nemărturisit nu e belşug adevărat vă dau mai jos câteva detalii despre călătoria noastră.
Drumul
Pentru a ajunge din Bucureşti în Brăila am avut două opţiuni:
a) să facem 100 de km pe A2 până la Drajna, de aici câţiva km până la Slobozia şi apoi pe E577 aproape 100 km până în Brăila
b) 128 km până la Buzău prin Urziceni pe E85, iar de aici încă aproape 100 pe 2b, până în Brăila.
Cum voiam să vedem cât mai mult, iar duminică trebuia să fim în Buzău, am ales pentru dus varianta a), urmând să ne întoarcem pe ruta b). Pentru cei care vor să repete experienţa am un singur avertisment. O bună bucată din E577, de la ieşirea din Slobozia până pe la jumătatea drumului, e plină de gropi şi de denivelări. Cel mai mare pericol sunt însă căruţele, scăpate în număr extrem de mare pe drumul european. Puteţi vedea aici de ce.
Mâncarea
Nu putem să vă dăm nici un pont în legătură cu unde si cum să mâncaţi în Brăila. Majoritatea restaurantelor întâlnite păreau a avea meniu tradiţional românesc şi multe nu ne trezeau încredere. Oricum, fiind sâmbătă seara, cam toate erau rezervate pentru nunţi.
Presaţi de timp am intrat în prima cârciumă mai răsărită care ne-a ieşit în cale pe faleză, Swing. Odată aşezaţi la masă mi-am dat seama că, în mod cert, nu de la genul de muzică îşi trăgea numele, pentru că din boxe se auzea Britney Spears. Aşa că am preferat să nu mă gândesc la cealaltă posibilă origine şi am ignorat cele 8 cupluri în vârstă care se manifestau gălăgios la o altă masă.
Am mâncat singurul fel de mâncare disponibil din meniu, pizza, ocazie pentru a-mi reaminti gustul uitat al pizzei de provincie (cu caşcaval, nu cu mozzarela, cu ingrediente din belşug şi blat fără nici o legătură cu blatul crocant specific italian), gust de mâncărică bine gătită, gen tocăniţă aşa…
Cazarea
Cazarea a fost, poate, cea mai serioasă problemă. Căutând înainte pe net, părea că avem de ales între două extreme. Ori fostele hoteluri comuniste, acum de 2 sau 3 stele, destul de sordide, ori mici hoteluri noi, dar ciudate şi kitsch, deschise mai degrabă pentru interlopi. Singurele variante rezonabile erau fie prea scumpe, fie deja full pentru noaptea de sâmbătă.
Într-un final ne-am luat inima în dinţi şi ne-am cazat, în schimbul a 150 RON/noapte, la LMS, un mic hotel din centru, amenajat într-o clădire veche, renovată. S-a dovedit curăţel, având condiţii decente pentru banii daţi, însă un mic dejun foarte prost. Raluca trebuie să-l evite, însă, cu orice chip, dacă ajunge prin zonă. Hotelul are un club la subsol, iar în cameră se aude muzică tuci-tuci până la 5.30 dimineţa. Pe noi nu ne-a deranjat, aflaţi încă sub impactul piesei de teatru văzută sâmbătă seara
Piesa de teatru
Despre „Omul pernă”, în regia lui Radu Afrim, ar fi atât de multe de spus încât n-ar ajunge 10 postări de dimensiunea celei de până acum. Cum sunt extrem de nepriceput în ale teatrului, nu vă pot livra o cronică, pentru acest lucru fiind mult mai potrivită şi mai experimentată Ioana. Mă pot rezuma la a vă spune câteva chestii, cu liniuţă de la capăt, din ceea ce mi s-a părut mie mai important.
- e printre puţinele spectacole la care nu am adormit. Deşi nu mă pricep la teatru, sunt un specialist deja în scaune de teatru din Bucureşti. Pot să vă spun unde se doarme cel mai bine (Bulandra, sala Izvor), unde să nu vă duceţi pentru că nu puteţi dormi (spectacolele experimentale, unde să staţi în gradene sau undeva pe scenă în faţa actorilor), pentru că la 90 la sută dintre spectacolele la care a făcut Ioana greşeala să mă ia, eu am dormit. Spectacolul de la Brăila m-a captat atât de mult încât nu pot să spun nimic de scaune. Nici nu le-am remarcat.
- piesa care stă la baza spectacolului e scrisă de un dramaturg irlandez foarte tare şi multipremiat Martin McDonagh. Omul a făcut şi filme (ca scenarist şi regizor) aşa că poate aţi avut ocazia să vedeţi ultima lui realizare cinematografică „In Bruges”. Dacă nu aţi făcut-o, fuga la torrente, filmul e cel mai bun pe care l-am văzut în vara asta.
- spectacolul a reuşit performanţa să umple sala teatrului Maria Filotti cu elevi de liceu care au aplaudat în draci şi au chiuit la final, ca la un concert rock.
- e plin de băieţei foarte frumoşi (slabuţi, cu muschi reliefaţi delicat, cu pătrăţele pe burtă), care joacă 80 la sută din spectacol doar în chiloţi. Pentru acei spectatori care nu sunt fete şi nu sunt gay, spectacolul are în distribuţie şi două fete drăguţe, la rândul lor în chiloţi şi sutien.
- e regizat, după cum ziceam şi la început, de Radu Afrim, iar muzica e Adei Milea
La final, las şi imaginile să vorbească, ataşând două youtuburi de la începutul spectacolului, descoperite de Ioana. Dacă v-am convins să-l vedeţi, grăbiţi-vă, nu se ştie cât se va mai juca. O să aflaţi de ce, din Gândul.
PS. Cred că am reuşit performanţa negativă să scriu cea mai lungă postare de pe blogul asta. uff...
In cautare de bilete pe undeva pentru niste zile de nastere la anul, am gasit la German Wings cu un euro fara taxe la Berlin, in ultima saptamana din martie.
