[george] Dacă nu mergem noi la „Omul pernă”, vine „Omul pernă” la noi

Cei care aţi trecut pe aici în ultimele zile aţi putut remarca un mic banner de susţinere a lui Radu Afrim pe coloana din dreapta. Mi-am permis, cu ajutorul lui Mazi, să-l adaug acolo, fără a face un sondaj printre belşugari, convins fiind că aceştia urăsc la fel de mult ca mine prostia agresivă a unor dobitoci care au ajuns să ne conducă şi care consideră că au dreptul să decidă ce avem voie să vedem la teatru şi ce nu. Negăsind o soluţie mai bună, am reluat ca banner afişul modificat ironic după izbucnirea scandalului în jurul spectacolului, afiş pe care l-am găsit pe blogul lui Afrim.

Tot pe blogul lui Afrim am găsit azi o veste bună – şi ajung astfel la scopul postării mele. Spectacolul pe care noi, Ioana şi George, l-am văzut la Brăila şi care ne-a plăcut atât de mult, va avea o reprezentaţie şi la Bucureşti, pe 15 noiembrie. Aşa că belşugarii nu mai trebuie să bată drumul până Brăila (oraş ce pare că nu s-a trezit, din păcate, dacă ne uităm pe cine votează în Parlament), ci e suficient să dea o fugă până la casa de bilete a teatrului Odeon. Şi ar fi bine să se grăbească pentru că la Bucureşti se va juca o singură reprezentaţie, iar biletele – spune Afrim – s-au pus în vânzare de astăzi.

[george] Belşug în doi, la Brăila

Ce pot face nişte belşugari rămaşi singuri acasă ca să nu-şi roadă definitiv unghiile de invidie în timp ce grupul se destrăbălează pe munte? Unii, precum Dalba de exemplu, se angajează în luarea unor decizii majore, pe care aşteptăm cu interes să ni le comunice aici. Alţii, noi în speţă (Ioana şi George), se hotărăsc să pună la cale un belşug mai mic, de consolare.

Prin urmare, pentru a îmbina plăcutul cu obligaţiile mele de familie ne-am propus să facem un mic ocol de la drumul pe care îl aveam de făcut la Buzău şi să petrecem o noaptea în Brăila. Aici aveam două obiective majore: să vedem oraşul şi să mergem la un spectacol de teatru (zic ca am vrut să vedem şi oraşul pentru că până acum cei cărora le-am zis că am fost la Brăila ca să vedem un spectacol ne-au considerat nebuni).

Şi cum un belşug nemărturisit nu e belşug adevărat vă dau mai jos câteva detalii despre călătoria noastră.

Drumul

Pentru a ajunge din Bucureşti în Brăila am avut două opţiuni:

a) să facem 100 de km pe A2 până la Drajna, de aici câţiva km până la Slobozia şi apoi pe E577 aproape 100 km până în Brăila

b) 128 km până la Buzău prin Urziceni pe E85, iar de aici încă aproape 100 pe 2b, până în Brăila.


View Larger Map

Cum voiam să vedem cât mai mult, iar duminică trebuia să fim în Buzău, am ales pentru dus varianta a), urmând să ne întoarcem pe ruta b). Pentru cei care vor să repete experienţa am un singur avertisment. O bună bucată din E577, de la ieşirea din Slobozia până pe la jumătatea drumului, e plină de gropi şi de denivelări. Cel mai mare pericol sunt însă căruţele, scăpate în număr extrem de mare pe drumul european. Puteţi vedea aici de ce.

Mâncarea

Nu putem să vă dăm nici un pont în legătură cu unde si cum să mâncaţi în Brăila. Majoritatea restaurantelor întâlnite păreau a avea meniu tradiţional românesc şi multe nu ne trezeau încredere. Oricum, fiind sâmbătă seara, cam toate erau rezervate pentru nunţi.

Presaţi de timp am intrat în prima cârciumă mai răsărită care ne-a ieşit în cale pe faleză, Swing. Odată aşezaţi la masă mi-am dat seama că, în mod cert, nu de la genul de muzică îşi trăgea numele, pentru că din boxe se auzea Britney Spears. Aşa că am preferat să nu mă gândesc la cealaltă posibilă origine şi am ignorat cele 8 cupluri în vârstă care se manifestau gălăgios la o altă masă.

Am mâncat singurul fel de mâncare disponibil din meniu, pizza, ocazie pentru a-mi reaminti gustul uitat al pizzei de provincie (cu caşcaval, nu cu mozzarela, cu ingrediente din belşug şi blat fără nici o legătură cu blatul crocant specific italian), gust de mâncărică bine gătită, gen tocăniţă aşa…

Cazarea

Cazarea a fost, poate, cea mai serioasă problemă. Căutând înainte pe net, părea că avem de ales între două extreme. Ori fostele hoteluri comuniste, acum de 2 sau 3 stele, destul de sordide, ori mici hoteluri noi, dar ciudate şi kitsch, deschise mai degrabă pentru interlopi. Singurele variante rezonabile erau fie prea scumpe, fie deja full pentru noaptea de sâmbătă.

Într-un final ne-am luat inima în dinţi şi ne-am cazat, în schimbul a 150 RON/noapte, la LMS, un mic hotel din centru, amenajat într-o clădire veche, renovată. S-a dovedit curăţel, având condiţii decente pentru banii daţi, însă un mic dejun foarte prost. Raluca trebuie să-l evite, însă, cu orice chip, dacă ajunge prin zonă. Hotelul are un club la subsol, iar în cameră se aude muzică tuci-tuci până la 5.30 dimineţa. Pe noi nu ne-a deranjat, aflaţi încă sub impactul piesei de teatru văzută sâmbătă seara

Piesa de teatru

Despre „Omul pernă”, în regia lui Radu Afrim, ar fi atât de multe de spus încât n-ar ajunge 10 postări de dimensiunea celei de până acum. Cum sunt extrem de nepriceput în ale teatrului, nu vă pot livra o cronică, pentru acest lucru fiind mult mai potrivită şi mai experimentată Ioana. Mă pot rezuma la a vă spune câteva chestii, cu liniuţă de la capăt, din ceea ce mi s-a părut mie mai important.

- e printre puţinele spectacole la care nu am adormit. Deşi nu mă pricep la teatru, sunt un specialist deja în scaune de teatru din Bucureşti. Pot să vă spun unde se doarme cel mai bine (Bulandra, sala Izvor), unde să nu vă duceţi pentru că nu puteţi dormi (spectacolele experimentale, unde să staţi în gradene sau undeva pe scenă în faţa actorilor), pentru că la 90 la sută dintre spectacolele la care a făcut Ioana greşeala să mă ia, eu am dormit. Spectacolul de la Brăila m-a captat atât de mult încât nu pot să spun nimic de scaune. Nici nu le-am remarcat.

- piesa care stă la baza spectacolului e scrisă de un dramaturg irlandez foarte tare şi multipremiat Martin McDonagh. Omul a făcut şi filme (ca scenarist şi regizor) aşa că poate aţi avut ocazia să vedeţi ultima lui realizare cinematografică „In Bruges”. Dacă nu aţi făcut-o, fuga la torrente, filmul e cel mai bun pe care l-am văzut în vara asta.

- spectacolul a reuşit performanţa să umple sala teatrului Maria Filotti cu elevi de liceu care au aplaudat în draci şi au chiuit la final, ca la un concert rock.

- e plin de băieţei foarte frumoşi (slabuţi, cu muschi reliefaţi delicat, cu pătrăţele pe burtă), care joacă 80 la sută din spectacol doar în chiloţi. Pentru acei spectatori care nu sunt fete şi nu sunt gay, spectacolul are în distribuţie şi două fete drăguţe, la rândul lor în chiloţi şi sutien.


- e regizat, după cum ziceam şi la început, de Radu Afrim, iar muzica e Adei Milea

La final, las şi imaginile să vorbească, ataşând două youtuburi de la începutul spectacolului, descoperite de Ioana. Dacă v-am convins să-l vedeţi, grăbiţi-vă, nu se ştie cât se va mai juca. O să aflaţi de ce, din Gândul.






PS. Cred că am reuşit performanţa negativă să scriu cea mai lungă postare de pe blogul asta. uff...