[ioana] surprizele mele

Ok, după ce Mazi a scris o adevărată cronologie, iar George o ştire cu tehnica piramidei inversate cu tot, eu o să scriu o telenovelă pentru blog – o blognovelă.

Pe la sfârşitul lui noiembrie mă trezesc spunându-i lui George că vreau şi eu o petrecere surpriză - pentru că la o asemenea petrecere aniversatul scapă de nişte bătăi de cap (să găsească bar/restaurant, să facă rezervări, să adune lumea...), iar invitaţii par mai puşi pe distracţie după toată tevatura cu organizarea surprizei. Erau, pur şi simplu, nişte observaţii cam cinice după petrecerea-surpriza-a-lui-mazi. Cu titlu de glumă. Nu m-am gândit că le va lua în serios.

Două luni mai târziu şi după propria petrecere surpriză, îmi susţin în continuare argumentele de mai sus :) Şi adaug unul: pentru că e al naibii de plăcut şi de emoţionant. Când vezi oamenii adunaţi într-un loc de dragul tău şi îţi dai seama că unii dintre ei s-au dat peste cap pentru a-ţi face o surpriză, nu ţi se mai pare că „lumea-i rea şi viaţa grea”. Pentru câteva momente măcar, lumea-i bună şi viaţa uşoară.

Aşadar, da, seara de sâmbătă chiar a fost o surpriză. Şi nu numai pentru că am intrat la Casa Hirscher crezând că voi mânca papanaşi cu George şi am dat peste un belshug mult mai mare, alături de alţi 11 oameni. Ci şi pentru că nu mi-aş fi imaginat că o petrecere poate naşte asemenea sentimente. Dar, hey, eu plâng şi când termin de citit o carte ff bună sau de văzut un film ori un spectacol care mi-a plăcut ff mult... Aşa că nu mă luaţi în seamă.

[george] Petrecerea surpriză a Ioanei

Eu nu vreau sa fac ca Mazi, care dă semne că nu l-a ascultat pe Irinel la timp şi nu vrea să aplice atât de îndrăgita tehnică a piramidei, aşa că încep cu ce e mai important: „Petrecerea surpriză a Ioanei”. A fost surpriză şi a fost teribil de emoţionantă – nu numai pentru Ioana (surse bine informate spun că au zărit chiar câteva lacrimi de bucurie), ci şi pentru mine (adică d’aia n-am văzut lacrimile ei, că eram ocupat cu emoţiile mele)…

Şi pentru că tot spuneam că încep cu lucrurile importante, aş vrea să le mulţumesc tuturor belşugarilor şi prietenilor care au participat la surpriză. Cu o menţiune specială pentru cei fără de care petrecerea n-ar fi ieşit aşa de bine: Raluca şi Mazi. Raluca a răspândit în rândul belşugarilor vestea belşugului aniversar şi a organizat exemplar venirea acestora, iar Mazi a stat la originea ideii să facem petrecerea la Braşov şi tot ea a sugerat Casa Hirscher ca loc (inspirat după cum avea să se dovedească ulterior) al dezmăţului.

Ca să mă întorc şi eu la cronologie, vă pot spune că povestea a început pe 2 ianuarie, undeva pe traseul dintre Clăbucet şi Susai. Cum înotam eu prin zăpadă, epuizat şi rebegit de frig, gândindu-mă că Ioana nu-mi lasă nici o şansă ca să-i organizez o petrecerea surpriză – tocmai aflasem că în week-endul de după ziua ei, în care voiam să plănuiesc ceva (nu prea ştiam ce, că eram cam confuz la momentul respectiv), ea voia se mergem la Braşov – îmi sună telefonul. Era Mazilu. Fac eu câţiva paşi să mă depărtez de Ioana şi răspund.

„Bai, e naşpa! Ioana nu vrea să stea în Bucureşti în week-end”, zic eu deznădăjduit.
„Ştiu, am vorbit cu ea.”
„Cum naiba mai facem petrecere surpriză?! Dacă încerc să o conving să nu meargă o să bănuiască ceva…”
„Georgele, ascultă la mine! O s-o facem la Braşov!”
„Ha?!”

La momentul acela mă îndoiam sincer că voi reuşi să conving pe cineva să bată atâta drum la scurtă vreme după sărbători, să găsească cazare pentru o noapte, şi asta doar pentru o petrecere… Singurul merit al ideii, la acel moment, mi se părea acela că, într-adevăr, ar fi fost o cu adevărat o surpriză – Ioana nu s-ar fi aşteptat niciodată la aşa ceva.

Încă sceptic, la începutul săptămânii, i-am spus Ralucăi, iar reacţia ei a fost mai mult decât pozitivă. Nici prietenilor noştri, Rox şi Dan, ideea nu li s-a părut nerealizabilă şi şi-au confirmat, imediat, participarea. Din acest momentul greul a picat pe Raluca. Mai aproape de belşugari, ea putea să-i mobilizeze pe aceştia, dacă s-ar fi arătat interesaţi. Şi s-au arătat, după cum aveam să constatăm.

Dacă în privinţa cazării n-am putut să sugerez nimic, a rămas să fac eu rezervarea într-un club sau restaurant pentru seara cu pricina. După ce am pendulat între câteva soluţii probabil nefericite (sugestia unui coleg de muncă, braşovean, a fost barul Paris-Panam – amănunt important), am acceptat tot o idee a lui Mazi, comunicată telefonic de la Viena, şi am făcut rezervare la Casa Hirsher.

Deşi poate părea simplu, restul săptămânii n-a fost deloc lipsit de emoţii: ba Ioana dădea semne că nu vrea să mai meargă la Braşov, ba vroia să dea o petrecere de ziua ei, pentru belşugari, vineri, fix cu o zi înainte de petrecerea surpriză, ba voia să ajungă sâmbătă dimineaţa în Braşov şi apoi în Poiana, riscând să întâlnească accidental pe vreunul dintre cei veniţi să o petreacă. Ca să nu mai vorbesc de zecile de telefoane primite de la Mazilu aflată într-o continuă goană după cadoul Ioanei, la care trebuia să răspund pe furiş. Dar despre asta şi despre sfaturile ei de a mă despărţi de Ioana o las pe Mazi să povestească :p

Din fericire totul a ieşit chiar mai bine decât mă aşteptam. Părinţii Ioanei, complici şi ei, ne-au trimis în oraş exact la timp, Ioana s-a arătat subit interesată să intre in magazinul Universal fix când Mazilu îmi spunea în SMS că ar fi bine să mai întârziem puţin. Iar în faţa Casei Hirscher, când toţi belşugarii se vedeau pe geam ca la expoziţie, am avut inspiraţia să îi atrag atenţia Ioanei către pizzeriile de peste drum. La intrare, spre surpriza tuturor, am reuşit să joc rolul de paravan pana în momentul în care toata lumea a apărut dintr-o dată în faţa privirilor ei. De aici, se ştie ce a urmat. Câteva lacrimi ascunse, multe ţipete şi râsete, mâncare bună, vin bun (nu-i aşa Ceauşescu şi Doru?!) şi desert asemenea.

În final, mânaţi de Doru care ştia singurul loc unde se fumează narghilea în Braşov, am ajuns, spre surpriza mea, exact acolo unde voiam să fac rezervarea iniţiala (şi mă bucur că n-am făcut). Doar că acum localul nu se mai numea Paris Panam, ci Ego, la bar servea un negru din Boston, care nu ştia o boabă de română, iar din boxe răzbătea un hip-hop „asortat” la graffiti-ul de pe pereţi.

[mazilique] Ioana's surprise b-day party

De dimineata

Sambata.
5.30 AM - alarma telefonului suna strident
5.57 AM – las Musemobilul in parcare si, in mod absolut exceptional, imi ocup pozitia de copilot in drepta lui Ceausescu
6. 07 – in parcarea fabricii ne asteapta Gabi, iar la zece minute dupa apare si restul Belshug Team-ului convocat la Brasov, pentru petrecerea surpriza de ziua Ioanei – Raluca, Flori, Gu, Doru, Alina si Stefan.

Here we go again.

Ski snowboarding in Poiana Brasov

Ajungem in jur de 10.00 in Poiana Brasov. Scoatem echipamentele si mai inchiriem ce e nevoie.

Dupa poza de grup cu munte, zapada, caciuli, fulare si instrumente de divertisment, respectiv tortura pentru altii, in cadrul The Belshug Team se inregistreaza o scindare. Ne despartim pe doua partii, in doua grupuri clar distincte – skiori si boarderi.

Nu stiu altii ce-au facut - adica boarderii – (decat ca unii au cazut, ca altii au ras pana aproape de lesin si ca in final s-a baut si s-a mancat la Postavaru pentru ca partia era cam proasta), dar noii – skiorii – am facut cam 27 de ture de partie, in total. Pe Bradul, ce-i drept. Dupa cum e evident si dupa cum era de asteptat, partia era plina ochi. Dar am ales-o pentru ca printre noi se afla si un incepator – Alina. Dar ea, cu tupeu, a urcat in varful partiei si, dupa ce a secerat alti doi skiori la desprinderea de pe teleski, a incercat sa infrunte panta. Cu toate astea, Alina (ca de altfel si eu, Raluca si Gu) a fost oarecum descurajata cand a constatat ca nu prea poate sa inainteze si in niciun caz sa schimbe directia. In schimb, culmea, ii iesea plugul la mersul (involuntar) cu spatele.

But just look at her first… "steps" (si zi merci ca n-am pus nicio trântă, ca doar aveam de unde alege :)) Cat despre Raluca si Gu, ele au fost disciplinate si au terminat toate punctele de pe cartela fara prea mari incidente. Iar eu, precauta ca de obicei (a se citi fricoasa), n-am tras decat o singura cazatura, si aia pentru ca mi-au fugit ochii, atentia si skiurile in directia unui tanar snowboarder care a ţâşnit prin spatele meu, din padure (!?).

Belshug si iuresh la Casa Hirscher

Pe la patru am strans din nou randurile si o ora mai tarziu coborasem in Brasov ca sa ne cazam si sa ne pregatim pentru petrecerea surpriza pe care cu totii i-o aranjasem Ioanei la Casa Hirscher, la doi pasi de Piata Sfatului. Chit ca n-a iesit schema ca toti 11 sa ne coordonam perfect, la 7.31 PM tot am reusit sa-I trimit lui George al nshpelea SMS (ce venea dupa o serie de mesaje disperate, isterice, panicate etc) – “Formatie completa. Declanseaza!”.

Timp de 15 minute am trecut in revista toate posibilitatile – daca Ioana nu vrea sa iasa in oras? daca vine si de fapt are o surpriza neplacuta? daca n-are chef de noi? daca George nu gaseste carciuma? daca ne vede pe geam?

Insa noi ii vedem primii cum trec pe strada pietonala din fata restaurantului, ne ascundem dupa meniuri si asteptam sa apara-n usa. Ei, si de aici nu mai am cuvinte prea multe. Si oricum, alea putine care-mi vin sunt siroposentimentalocoase. Care ati fost acolo stiu cam despre ce e vorba. Dar in mod clar, surpriza a fost mare pentru Ioana, care chiar nu cred ca se astepta sa ne vada stransi cam toti intr-o carciuma din Brasov.

Intr-un final ne-am linistit. Sa curga vinul. La muuuulti ani. Berea. Am comandat bere. Unde e berea? V-am spus ca mi-e sete! Ce mananci acolo? Da-mi si mie. Lasa, imi iau singur. Mai aduceti o furculita. Ce-i asta? Hai noroc. Are scoici, e otravita, nu-ti dau :))

Ceausescu face declaratii senzationale, incendiare si compromitatoare. And we have it all on tape (ma rog, on trilulilu :P), numai la Belshug senzational si in direct!

- Ceausescule, cum a fost cand ai alunecat spre dreapta?
- Adica spre prapastia aia?

Hahahhahahahah

- Nu te atinge de obertainerul meu!

- Mazi, injuri admirabil. Adorabil!

Cateva sticle de vin si peste zece feluri de mancare mai tarziu, killerul inchide ochii, alege o victima... tort de ciocolata calda! Dar si nougat glace sau pepene galben cu inghetata si vin de porto.

Dupa ce am facut scandalul, iureshul si galagia de pe lume, cand chelnerii sunt foarte aproape sa ne dea afara din restaurant, ne mutam la alta carciuma, sa ne facem digestia cu narghilea.

De seara

00. 57 AM Toata lumea din camera s-a culcat. Intra Alina.
- Ce s-a intamplat?
- Nu stiu. It’s freakishly weird.
- Deci eu nu pot sa cred! Ce s-a intamplat cu belshugurile noastre, cand toata lumea se culca la 4 si se trezea la 7? … Mai e vreo perna libera?

Iar eu scriu in intuneric (pentru pastrarea si propasirea adevarului istoric si cronologic). Professional hazard, cum s-ar spune daca asta ar fi fost film american iar eu - un doctor cu God Complex :))

La momentul concluziilor, predau stafeta celorlalti. George poate sa spuna inside stories, Raluca sa povesteasca cum s-a descurcat cu implementarea conceptului (remarcabil, aplauze va rog!), iar Ioana... aceeasi poveste spusa dintr-un alt unghi de abordare :))