Am decis astăzi, în urma unei discuții cu George, că nu
strică nimănui dacă totuși voi continua să scriu pe blogul ăsta - și poate și
alții dintre noi poate vor relua bunul obicei, dacă vor simți nevoia. Sunt de
părere că acest blog s-a născut dintr-un spirit care s-a pierdut cu ceva vreme
în urmă, însă este în continuare o platformă viabilă și, atâta vreme cât simt
nevoia să scriu despre ce mai văd pe la noi și pe la alții, poate suplini un
eventual blog nou pe care nu mă-ndemn să-l creez.
Destul însă cu explicațiile, reiau firul poveștilor de
călătorii dintr-o postură nouă, cea de mamă, cu speranța însă că nu voi
monopoliza subiectele cu o singură perspectivă, ci voi mai vedea și dincolo de interesele
imediate ale piciului.
Și, ca să dau de pământ cu ceea ce tocmai am spus mai
devreme, vă dezvălui Barcelona exact din postura de mamă – îngrozită să plece
în prima deplasare cu adevărat lungă cu copilul de 6 luni, gândindu-se că mai
degrabă va avea parte de o vacanță de groază decât de relaxare.
Alegerea orașului a fost ușoară – doream un loc în care,
măcar teoretic, temperatura este mai ridicată decât la noi în luna martie, un
loc civilizat, de preferat pe care l-am mai văzut, ca să ne fie mai ușor să ne
descurcăm în el. N-a fost deci prea greu. Și nici zborul până acolo (3 ore) nu
a fost un chin. Am zburat cu Tarom (da, a fost mai ieftin decât cu low cost), iar
problema hrănitului copilului a fost rezolvată foarte ușor: laptele la
purtător, fără inhibiții (oricum toate cele 3 locuri de pe partea respectivă
erau ale noastre, că am plecat în formula de familie extinsă, cu bunică și
frate).
Barcelona ne-a surprins (din nou) plăcut de cum am pus
piciorul în aeroport. Vameși foarte prietenoși la controlul pașapoartelor când
au văzut copilul, toată lumea gata să te ajute la nevoie. Închiriaserăm un
apartament duplex chiar lângă plajă, în Barceloneta, iar ca să ajungem acolo am
luat un taxi. Foarte prevăzător, operatorul de la taxiuri nu ne-a lăsat să ne
suim în taxi până când nu ne-a găsit unul cu 7 locuri, astfel încât copilul să
aibă locul lui, prevăzut cu centură de siguranță. Da, știu, este SF, în
București nu avem astfel de privilegii, nu avem nici măcar scaunul pentru copii
în taxiurile ordinare (ambele sensuri ale cuvântului sunt acceptate).
Călătoria cu taxiul ne-a costat în total 40 de euro (la întoarcere 35 de euro) – taximetriștii
sunt corecți și au afișate pe geam condițiile de plată și cum este alcătuit
prețul pe care îl plătești în final. În 30 de minute eram la destinație, pe
Carrer de Vinarós 49, într-una dintre clădirile vechi pitorești care alcătuiau
demult raiul pescarilor, acum locuit de personaje pitorești și unde numeroase
firme de turism oferă apartamente spre închiriere. Apartamentul nostru – îl
vedeți mai bine aici, ca să n-o mai lungesc cu descrierea lui - și-a meritat
banii, este o soluție care vă scoate din impas dacă plecați în vacanță cu copii
și ajutoare. Pentru că în Barcelona este o problemă cu spațiul locativ în
special în zonele vechi, unde apartamentele au si 32 mp (da, exact, chiar și
mai mici decât o garsonieră la noi), acesta a fost de departe cea mai bună
alegere. Da, arată ca în poze, da, este dotat cu tot ce scrie acolo și chiar
mai mult – la capitolul “copii”, am fost încântați să vedem că au pătuț
special, chiar dacă de companie, precum și scaun de masă. Singurele 2
neajunsuri ale locului sunt izolația fonică – se aude incredibil de bine tot ce
se întâmplă în orice cameră din apartament - și scările de acces – situat la
etajul 2, trebuie să urci pe niște trepte foarte înguste în spirală, care nu
îți prea permit să cari bagaje foarte voluminoase sau alte lucruri gen cărucior
(ne-am felicitat că l-am lăsat acasă) ori bicicletă (am citit un review al unor
americani care și-au dezasamblat bicicletele ca să le poată băga în
apartament). Dacă treci de aceste două hibe, ai un loc decent în buza plajei
până la care faci 2 (două) minute la pas leneș sau mai puțin de un minut în
alergare, din nou esențial dacă plănuiești să plimbi copilul pe malul mării.
Pe al nostru, noi l-am purtat in marsupi și l-am dus peste
tot. A făcut cunoștință cu La Boqueria, de unde a mâncat cel mai gustos mango ever
(motiv pentru care nu îl voi mai cumpăra vreodată din România, prea e mare
diferența, zici că aici ai alt fruct, evident mult mai slab calitativ). A fost
in Sagrada Familia (cu gandul de a reveni peste 30 de ani, cand e planul sa o
termine), s-a plimbat pe plajă în lung și în lat, a luat funicularul în Montjuïc, s-a
pozat cu un rechin la Aquarium, s-a bucurat la fântânile colorate si dansatoare, l-a bătut vântul, l-a mângâiat soarele. Și ar fi mâncat și la
restaurant (Salamanca e tot pe plajă, lângă Carrer de Vinarós, și au mâncare tradițională foarte bună, cu accent pe sea food), mâncarea lui,
bineînțeles, dacă ar mai fi avut răbdare și ne-ar mai fi îndurat și seara. La restaurant
ți se oferă scaun de masă pentru copil (sic!), însă era întotdeauna doborât
după ora 7 pm, așa că bunica și-a intrat în rol și l-a depus în pătuțul lui
înainte de a ne evacua din restaurant pe motiv de tulburare a liniștii și
ordinii.
Da, am regăsit Barcelona același loc relaxat pe care l-am descoperit
în urmă cu 5 ani, cu plusurile legate de facilitățile pentru copii și familii
în general. Și poate nu strică un belshug (off topic, am citit că nu mai e cool
să scrii cu “sh” și “k”, dar zic eu că la cuvântul ăsta se impune), nu for old
times’ sake, ci for a brighter future J
Alte detalii 
