[george] Róisín – sau prima mea mare obsesie muzicală

sursă foto last.fm

Ok, să zicem că încerc să spun ceva despre concertul la care am fost aseară. Doar că e destul de greu de pus în cuvinte.

Pe Róisín Murphy am ascultat-o pentru prima dată pe la începutul lui 2002. Habar n-aveam cum o cheamă. Frecam o casetă prăpădită pe care scria Moloko într-un walkman de împrumut. Am ascultat-o continuu timp de vreo lună şi jumătate, în 41, în timp ce veneam la redacţie, până am fost nevoit să restitui caseta. Sau walkmanul… nu mai ştiu exact pe care.

A fost prima voce pentru care am făcut o obsesie, în sensul cel mai strict al cuvântului. Şi a doua obsesie muzicală, după cea din timpul facultăţii pentru piesa şi clipul lui David Bowie, Thursday's Child. Ulterior aveam să-mi dau seama că nu prea am formaţii preferate, ci formaţii sau voci pentru care fac obsesii şi pe care le ascult continuu luni întregi. Róisín are calitatea de a fi obsesia originară.

Cum până atunci cultura mea muzicală se reducea la câţiva clasici ai rock-ului şi la ceea ce mai ascultasem, la întâmplare, în timp ce stăteam la cămin pe maldărul de cd-uri ale colegului de cameră, Moloko a fost pentru mine ceva nemaiauzit şi absolut surprinzător. Deschidea pur şi simplu o lume vastă şi luxuriantă de a cărei existenţă nici măcar nu mi-o imaginasem.



Meritul principal era al lui Róisín, vocea – cu un timbru pe care nu ai cum să-l confunzi după ce ai ascultat-o fie şi o singură dată – trecea rapid de la tonalităţi grave la acute, era când dramatică, când ludică la distanţă de numai câteva secunde, tot mixtul ăsta reuşind să fie al naibii de seducător, cel puţin pentru urechile mele.



Rezultatul, inclasabil pentru mine atunci, ca şi acum de altfel, mi-a deschis gustul pentru electro, trip-hop, downtempo şi lista de obsesii pentru voci hipnotice feminine.



Cu timpul, am făcut rost de câteva CD-uri Moloko, iar ce n-am găsit pe CD-am colectat sub formă de mp3-uri. Evident, tristeţe la despărţirea Moloko, bucurie la primul album solo Róisín Murphy. Îmi amintesc că prima comandă dată de mine pe last.fm a fost „play similar music to Moloko”, iar profilul meu muzical s-a construit în jurul comenzii ăleia.

În vara lui 2008 s-a întâmplat ceva ce în februarie 2002, pe când ascultam Moloko la căşti în tramvaiul 41, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez – concert Róisín la Bucureşti. Aşa că am făcut ceea ce mă pricep mai bine – mi-am bătut diverşi prieteni la cap că trebuie să vadă neapărat minunea. Şi, pe cât de mult m-au bombănit înaintea concertului, din cauza întârzierii de o oră cu care a început recitalul, pe atât de încântaţi s-au arătat la final. Şi chiar au avut motive.



Evident, mulţi dintre prietenii care au văzut-o la B’estfest, s-au înfiinţat şi miercuri seara la Polivalentă să asiste la un nou show pigmentat cu outfit-uri care au făcut-o de multe ori până şi pe Ioana să tresară surprinsă (am urmărit-o special).

Noi, belşugarii (Raluca, Alin, Mazi, Ioana şi, bineînţeles, eu) am stat cât am putut de aproape de scenă, la vreo zece metri de Róisín, suportând hipnotizaţi vibraţiile produse de boxele imense în faţa cărora nimeriserăm. Odată cu muzica m(ne)-au mai sedus ţinutele extravagante (abia aduse parcă de pe podiumul de haute couture) cu o menţiune specială pentru pălării (şocantă cea cu calota sub forma unui chip de om) şi coregrafia (în ciuda celor câţiva metri pătraţi ai scenei). Ba chiar, pe alocuri, am trăit senzaţia că nu mai sunt la un concert, ci la un eveniment de artă contemporană. Vocea s-a auzit exact ca pe CD (devenisem chiar paranoic la un moment dat), iar femeia are o energie şi o vitalitate care pe mine m-au înmărmurit.

Altceva despre concert nu mai spun, pentru că nici nu-s în stare şi oricum a făcut-o Mazi mai bine aici, folosind înaintea mea titlul genial la care mă gândisem. De asemenea, pentru poze, puteţi vedea postarea de mai jos a aceleaşi Mazi.

Şi ca să o tachinez şi mai mult, adaug la final şi playlistul concertului de la Polivalentă, pe care mi-l cerea aseară :P

1. Overpowered; 2. You know me better ; 3. Checkin' up; 4. Through time; 5. Tell everybody; 6. I want you; 7. It's nothing; 8. Movie star remixed; 9. Dear Miami; 10. Primitive; 11. Dr Zee; 12. I can't help myself; 13. Pretty bridges; 14. Let me know; 15. Ruby Blue; 16. The ID; 17. Slave to love (cover Bryan Ferry); 18. Ramalama (bang bang)

ps. pentru cine zice că e lung, să mai citească o dată articolul lui Mazi de pe la care am trimis mai sus.
pps. dacă nu v-am plictisit, o să mai revin cu texte şi despre celelelate obsesii muzicale ale mele. sper chiar cu ocazia unor concerte similare...