Alcoolul pe intelesul tuturor

Via Hypestreet. Ceva ca sa va faca sarbatorile mai usoare :))

[mazilique] AMR

Gabi, Ceau - pack your bags :))

11 - 16 august, Sziget, Budapesta, Ungaria

PS - bad news e ca s-a ingrosat umpic gluma, un camping ticket valabil intre 9 si 16 august e 170 de euro pana pe 30 aprilie, 200 de euro - dupa. un bilet de o zi e 45 de euro.

dupa ce anunta headlinerii, eu zic sa ne interesam si de Benicassim (Spania), ca si acolo e frumos - la mare, la soare. Biletele sunt 150 de lire, adica 168 de euro.

[raluca] Cum a fost cu Viena

Frig, liniste, plimbare, globuri de Craciun, Schönbrunn, punch de mere, punch de capsuni, punch cu rom, punch pentru copii, o mie de feluri de punch, capsuni cu ciocolata calda turnata peste ele, relaxare, Albertina, pom impodobit, multe targuri de Craciun, veselie, raceala, intalniri cu prietenii, mancare chinezeasca, vin de mandarine... Doua zile minunat de relaxante in Viena :) (dublu-click pe slideshow-uri ca sa se vada pozele frumos) :)

[raluca] Late Sunny Autumn

In Radacinesti, pe care-l cunoasteti; sa ne mai relaxam :)

[raluca] Cel mai frumos curcubeu l-am văzut la Tirana

Mai precis, pe drumul de la aeroport la Tirana, vreo 10 kilometri, în fața culmilor muntoase care mărginesc capitala albaneză.

Intensitatea, culorile curcubeului mi-au imprimat de la început o stare de bine, așa că ploaia din primele două zile nu m-a deranjat absolut deloc. A ajutat cred și faptul că, deși înnorat și ploios, totuși nu a fost deloc frig, iar a treia zi un soare de vară a făcut temperatura să crească până pe la 25 de grade, o vreme perfectă pentru un început de noiembrie.

Am plecat în Albania cu o părere mai degrabă proastă despre țară, deși în fapt nu știam aproape nimic despre ea. Am mai întrebat în stânga și-n dreapta câte ceva și cam atât. Însă nimic nu m-a făcut să rămân la părerea proastă de care vorbeam.

Pentru a intra în Albania nu ai nevoie de viză. Îți trebuie în schimb pașaport, buletinul nu este valabil. Odată aterizat pe aeroportul Sf. Tereza, aflat la aproximativ 10 kilometri de Tirana, nu simți nicio diferență față de alte părți: același așteptat la controlul pașapoartelor, apoi la ridicarea bagajelor etc. Un aeroport obișnuit. Mai mare decât Băneasa și mai mic decât Otopeni, insă mai cosy decât acesta din urmă, aeroportul are un birou de schimb valutar unde e în siguranță să schimbi banii (când am fost eu, cursul era 1 euro = 133 leke).

Nu mi-am dat seama cu ce ajungi în oraș, în Tirana, însă probabil că există alternative la zecii de taximetriști care nu așteaptă să ieși din aeroport ca să dea năvală peste tine. Dar cu asta suntem obișnuiți de pe la noi, suntem feriți deci de tentații :)))

Tirana mi s-a părut un oraș al extremelor, fără mijloc: ca turist străin, locurile sunt foarte ok, mai ales dacă stai într-unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele. Practic, te învârți prin centru, unde sunt toate obiectivele de interes, și cam atât. Îți cam dai seama de sărăcia din jur, însă nu chiar cât trebuie. Câțiva pași la stânga sau la dreapta îți schimbă total perspectiva.

Vreau să precizez că nu fac nicio comparație între noi și ei, în sensul de a fi noi mai buni sau mai răi decât ei. Adevărul este că semănăm foarte mult. De exemplu, de la Tirana poate ai avea așteptări mai mari, în calitatea ei de capitală: să aibă un nivel de trai ridicat, să arate bunăstarea, să aibă acel iz de metropolă pe care îl au majoritatea capitalelor europene.

Tirana arată ca un cartier bucureștean, în spatele bulevardelor principale. Așadar, inclusiv ca Bucureștiul, cu blocurile la pachet, cu efigii comuniste din loc în loc, doar că ei le-au pictat în culori stridente, cam cum a făcut nobilul primar al sectorului 5 cu fațadele blocurilor din Rahova :)

Ca și la noi, în spatele străzilor principale se află adevărata Tirana: un bazar imens, în care fiecare vinde orice, oricând, oriunde, de la mobilă veche pe trotuar, la pipe vechi, cu straturi nenumărate de praf pe ele, foarte multe bijuterii (zic ei) din argint, ligheane, mături, covoare etc.

În ciuda bazarului (sau poate tocmai de aceea), Tirana este un oraș cald și la propriu, și la figurat. Deși oamenii nu vorbesc engleza, nu e nicio problemă să te înțelegi cu ei, pentru că vor cu orice chip să se înțeleagă cu tine :). De exemplu, când am vrut să cumpăr un card de memorie, vânzătorul a sunat-o pe colega lui care vorbea engleza ca să vorbească cu mine; deoarece ea știa engleză, dar nu și la ce folosea acel card, au chemat un vânzător de la un alt magazin, care avea un aparat foto la el și pe care l-a folosit ca probă :) La sfârșit, omul m-a întrebat amabil de unde sunt și, când i-am zis, mi-a spus ”La revedere”.

De altfel, mai mulți albanezi au spus câteva cuvinte în română când au aflat de unde sunt. Într-un magazin, unul mi-a spus ”Mulțumesc”, iar în aeroport vameșul m-a întrebat ”Ce faci?” :) În albaneză sunt destule cuvinte ca în română (sau asemănătoare): flutur/fluture, kastraveça/castravete, fasule/fasole, iahni/iahnie, çizme/cizme (cele pe care le-am auzit eu).

Despre cum se circulă în Tirana, aici sunt destule detalii :)

Din Tirana, cu mașina ajungi destul de repede, cam în 30 de minute, la Kruje, locul în care eroul național Skanderbeg i-a eliberat pe albanezi de turci. Aici se află muzeul dedicat eroului, într-un oraș pitoresc, așezat pe versantul muntos. Șoferul nostru i-a spus omului de la muzeu că suntem din România și Ungaria și că lucrăm în presă, iar omul ne-a lăsat să intrăm fără să plătim, fără ca noi să cerem asta :) Odată cu noi a ajuns și o cohortă de liceeni din Kosovo, veniți cu clasa să viziteze monumentul.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre mâncare: este absolut delicioasă!!! Nu se zgârcesc la porții, așa că trebuie să te gândești de două ori înainte de a comanda un întreg meniu - s-ar putea să nu poți mânca nici jumătate :) Ca aperitiv, se practică un fel de mici cu multe ierburi prin ei, alături de clasicele salată, castraveți, roșii, măsline etc. Fac un fel de fondu din brânză demențial, eu aș mânca în continuu :) Tradițional, mănâncă destul de multă carne de miel/oaie, pe care adesea o fierb și apoi o desprind de oase, pentru a o mânca pur și simplu ca atare, fără să o combine cu vreun sos (mă gândesc ca poate o mănâncă cu vreo salată).

Pe drumul de la Tirana la Kruje am mâncat, pentru prima dată, kaki (cum le zic italienii; albanezii le zic hurma, ca și turcii); erau de vânzare pe marginea drumului și din belșug în livezile oamenilor. Vânzătorii ne-au dat câteva fructe și nu au acceptat să le dăm bani pe ele :))))

Tot în mod tradițional, în timpul slujbelor de la moschee întind covoare afară, pe trotuar, unde lumea se așază, ascultă și se roagă. Înăuntru, îți lași pantofii într-un fel de hol și îți acoperi capul. Dacă nu ai la tine o eșarfă/basma etc., îți dau ei :) Eu am stat în sala de rugăciune doar câteva secunde, pentru că nu știam ce să fac și simțeam că locul meu nu e acolo. Unele lucruri sunt mai frumoase atât timp cât își păstrează misterul :)

P.S. Scuzați calitatea pozelor, am plecat fără card la aparat și doar telefonul ce m-a ajutat să mă descurc onorabil (mă rog...)

[george] Cum mi-au provocat prietenii febră musculară

Sursă foto http://www.getupandplay.ca/wiiparty.jsp

Încerc să scriu aceste rânduri în ciuda durerii înfiorătoare de muşchi şi articulaţii. Ca să vă faceţi o idee despre durere, pot să vă spun că azi am încercat să ajung la serviciu fără să apelez în vreun moment şi la marşarierul de la maşină pentru că pur şi simplu nu aveam suficientă forţă în mâna dreaptă. Iar când nu am de ales şi trebuie să-mi folosesc dreapta, o mai sprijin sau o mai mişc aşa cu ajutorul mâinii stângi. Şi nu, de data nu e vorba de dureri musculare de la gripă porcină, ci dureri cauzate de… prieteni. Dar sunt singurele dureri pentru care chiar ţin să mulţumesc pe bune.

Cum mi-au produs prietenii febră musculară? Simplu, făcându-mi unul dintre cele mai drăguţe şi mai dorite cadouri ever – un Wii. Aşa că, după petrecerea de vineri, de unde cu greu m-am abţinut să nu fug ca să testez noua jucărie (glumesc :) ), am avut două zile de week-end în care să mă antrenez în vederea wii party-urilor wiitoare :). Şi credeţi-mă, e loc de antrenament. În ciuda zecilor de kilometri alergaţi de mine săptămânal şi a zecilor de lungimi de bazin pe care la fac, vârsta de fitness calculată de consolă (wii-ul face chestia asta, te supune la câteva teste şi îţi zice dacă te-ai mişcat precum un tinerel sau precum un boşorog) a fost un confortabil… 77 de ani. În prima zi. În a doua am întinerit cu vreo 21 de ani. Iar după ce îmi trece febra, promit să mai întineresc ceva.

Nu de alta, dar vreau să nu mă fac de râs când ne vom juca în cadru belşugăresc. Şi asta cât mai curând, la finalul săptămânii asteia. Aşa că beware!!! Tot graţiei unui cadou la fel de drag şi de dorit, primit de la prieteni şi colegi, o cameră foto ceva mai nouă şi mai performantă decât cea din wish list, o să am şi cu ce să vă trag în poze când vă veţi schimonosi în faţa televizorului. Apoi pe blog cu voi :D

Până atunci vă mulţumesc muuuult, mult de tot tuturor, pentru daruri, pentru urări şi pentru că aţi sărbătorit cu mine marţi la serviciu şi vineri seara în club.

[mazilique] Băh, lăsaţi Wii-u' lu' George

Noi am plecat la Muse!

Ne dorim un Uprising placut (we will be victorious)

[george] Mergeţi urgent la vot!

Dragi belşugari, datoria ne cheamă! Vă amintiţi cu toţii vremurile în care ne-am înfruptat cu bunătăţi de la Mazi, fie că a fost vorba de pui violaţi cu cutia de bere, de Chocolate Chip sau de Cupcakes şi torturi aniversare. A venit vremea să dăm şi noi ceva înapoi. Mazi needs un robot de bucatarie. Şi cum de ziua ei deja a primit bilete la Muse, singura modalitate să i-l obţinem este să o votăm în Festivalul Blogurilor Gustoase.

Mazi participă la:

Blogul cu cele mai gustoase mâncăruri din bucătăria internaţională 

Blogul cu cele mai frumoase poze 

Blogul cu cele mai explicite retete 

Dulciuri diverse 

Toţi i-aţi gustat mâncărurile şi dulciurile, toţi i-aţi văzut pozele de pe blog şi, cei mai curajoşi dintre voi, i-aţi încercat reţetele. Ştiţi că merită să câştige.

Atenţie, pentru a o vota, trebuie să vă înregistraţi aici.

[mazilique] Moving out party

maine. va astept la viitoarea fostă casa di mazi, unde toti sunteti invitati sa dati o mana de ajutor la impachetat viata mea in cutii si saci de gunoi.

asta daca vreti să dinner party la my new lovely home, ofc :))

[raluca] Meet you in London, on March 24

Cand Editors concerteaza din nou. Atat am avut de spus :)

[george] Conacul Apafi din Mălâncrav sau cum să trăieşti ca un nobil transilvănean fie şi câteva zile

From Malancrav - conacul Apafi

Cel mai frumos loc în care eu şi Ioana ne-am cazat vreodată n-a fost nici la Roma, nici la Barcelona, ci într-un sătuc din Transilvania pe care nu o să-l găsiţi pe hartă. Cel puţin pe GPS-ul meu şi pe harta Michelin nu era.

Imaginaţi-vă un loc rupt de lume unde să aveţi parte de confortul unui hotel de lux, un conac vechi, transilvănean, care arată la fel ca în pozele de epocă şi în care să vă simţiţi precum aristocrații de pe vremuri, dacă nu chiar un pic mai bine. Mai mult, cu ceva noroc puteţi fi, ca în cazul nostru, singurii locatari.

Noi am avut un întreg conac la dispoziţie pentru o noapte. Ne-a plăcut atât de mult încât am mai fi stat câteva zile. Iar de întors ne vom întoarce cu siguranţă şi, dacă reuşim să vă convingem, chiar în variantă belshugărească.

From Malancrav - conacul Apafi

Conacul poate caza 9 persoane în 4 camere duble şi una single. E unul dintre cele mai potrivite locuri unde să fugiţi de ritmul dement al oraşului. Aici găsiţi o bibliotecă imensă numai bună să-ţi aminteşti de toate cărţile pe care ai promis să le citeşti şi nu ai apucat. Personal, lucrul care m-a impresionat cel mai tare cât timp am stat la conac a fost liniştea. O linişte de-ţi ţiuiau urechile, cum nu prea mai auzi în ziua de azi. Nu ai semnal la telefonul mobil, aşa că orice şef, orice problemă, chiar rămâne departe. Ai în schimb internet wireless free, pentru a nu intra, totuşi, în sevraj. Bucătăria, din câte ne-am dat seama, e fix pe gustul adepţilor curentului eco – tot ce am mâncat la micul dejun (pâine, ouă, brânză, mezeluri de casă, dulceaţă, unt, gemuri) erau produse tradiţionale din gospodăriile localnicilor. Peisajul în jur e fantastic, iar conacul are în vecinătate o livadă de meri şi o fermă unde se face un suc de mere care e, în cea mai mare parte, exportat în Marea Britanie.

Singurul inconvenient pe care îl poţi găsi conacului e preţul cazării, mai potrivit turiştilor britanici – principalii clienţi ai conacului – decât celor români. Noi am plătit 50 lire sterline pe noapte, de persoană, la cursul oficial, în schimb pentru ocuparea întregului conac se pot negocia, din câte am înţeles, reduceri semnificative.

Construit în secolul XV de familia Apafi şi reşedinţă a prinţului de Transilvania Michael Apafi în secolul XVII, conacul, confiscat de autorităţile comuniste şi folosit o perioadă drept cămin cultural, ajunsese în ruine după revoluţie. Ruinele au fost cumpărate în anul 2000, pe o sumă simbolică, de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de Prinţul Charles, care a realizat aici una dintre cele mai reuşite lucrări de restaurare din ţara noastră.

Materialele, tehnicile folosite au fost toate tradiţionale, specifice zonei, şi au fost făcute de meşteri locali sub coordonarea specialiştilor străini. Acum conacul are mobilă veche, provenită din casele săseşti din zonă, inspirat completată cu piese specific britanice. Covoarele, perdelele, aşternuturile, sunt toate realizate de meşteşugari din zonă sau provin din case săseşti. Instalaţiile moderne (încălzirea prin pereţi, băile) sunt discrete, reuşind să nu strice nimic din farmecul conacului.

Spre conacul Apafi din Mălâncrav nu o să vedeţi indicatoare. Iar localitatea, după cum spuneam, e greu de găsit şi pe hartă. Dar drumul e relativ simplu. Ieşiţi din Sighişoara şi mergeţi spre Mediaş pe DN 14 ceva mai mult de 20 km, până în dreptul localităţii Laslea, aflată undeva în stânga drumului. Aici părăsiţi drumul naţional, intraţi în Laslea şi după puţin timp veţi întâlni singurul indicator spre Mălâncrav. Drumul comunal, care urmează albia râului, are vreo 12 km şi e mai bun decât multe drumuri naţionale. Odată intraţi în Mălâncrav, cel mai bine e să întrebaţi un localnic cum ajungeţi la conac, dar dacă vă încăpăţânaţi să vă descurcaţi singuri trebuie să ajungeţi în centrul satului, treceţi podul peste râu, urmaţi apoi drumul vreo 200 de metri si apoi, în dreptul unui transformator, faceţi stânga şi urcaţi dealul pe o uliţă care, după ce trece prin dreptul unei livezi de meri şi pe lângă o fermă, vă lasă fix în spatele conacului.

Cine vrea poze, click pe slideshow. Scuze pentru calitatea lor, dar aparatul foto e varza :)

A, şi uitam să vă întreb. Ce faceţi, va bagaţi?

London Praise

Pentru ca mai frumos decat o spun Editors nu am auzit eu sa se spuna despre Londra

I swear to God, I heard the Earth inhale / moments before it spat its rain down on me

I swear to God, in this light and on this evening / London's become the most beautiful thing I've seen.

[mazilique] Air, pe 11 februarie

lovely news in the moring. finally :x

[george] Un an sabatic, ceva?...

Eu doar atât vă întreb: Cine are curajul să se bage la un an sabatic?
Later edit: Cei care cred ca e ceva imposibil, pot citi ce simplu este de fapt. 

[raluca] From the night HE was proud he was 32

Cine vrea poze si cu personaje in pijama, se gasesc la subsemnata :)

[mazilique] iz speechless...

...dar imi revin pana pe 16 noiembrie, cand o sa urlu "Staaaaaarliiiight"

ca sa nu transform postarea asta in ceva sugary-sweet (ma pastrez pentru cookiez), vroiam doar sa va mai multumesc o data pentru the lovely in advance b-day present - pentru non-belshugarii curiosi:bilet de concert la Muse cu bilet de avion included pentru Koln (and yes, my friends rock harder than yours. mwahahahah )

si ca sa se asorteze cu countdown-ul care o sa apara soon in sidebar, si care o sa ne numere zilele, orele, minutele si secundele pana la momentul M, I give you "Time Is Running Out", un preview pentru ce va sa fie ;)

[Ceausescu] The night I'm proud I'm thirty-two

Buna seara, prieteni! Tonight I'm proud I'm thirty-two. 32 nu e o varsta tocmai speciala, de obicei. Pentru mine, totusi, este cea mai frumoasa varsta de pana acum. De ce? Pentru ca, de ieri seara si pana acum, a fost cea mai (de)plina birhtday ever. Explicatia e cat se poate de simpla, and yet so complex :) : Ioana, George, Ralu, Alin, Doru, Gabi, Flori, Gu, Adrianitia, Alina, Alex, Mazi (te-am simtit acolo, langa mine, desi stiu ca nu iti place this soapy text), Calin, Liz, Florea, Flori, Dana, Mihai, Bebe, Dasca, Nuti, Simona, Julie, my little sister (last, but not least, i love u so much), mama Tanta, tata, toti cei care m-au imbratisat, m-au sarutat, m-au sunat si mi-au dat mesaje astazi. Nu in ultimul rand, o imbratisare, un sarut si o lacrima din si catre Rai.

Un prieten, in seara asta, m-a intrebat cine sunt acum, la 32 de ani. E prima mea zi de nastere fara mama mea, cea fara de care ziua de azi nu ar fi fost posibila. Lacrimi pentru tine, stiu ca imi raspunzi cu zambetele, saruturile si imbratisarile prietenilor mei. Voi sunteti cea mai mare realizare cu care pot sa ma mandresc, tonight, when I'm thrity-two. Nu cred ca un barbat, ba nu, un om poate avea o bogatie mai mare, la jumatatea vietii lui, decat voi, prietenii mei.

Va multumesc si va iubesc mult, foarte mult, pe toti, pe foarte toti. Ne vedem maine, poimaine, la anul, in viata urmatoare in care cred, magic, doar in seara asta.


Al vostru,

Bogdan, Ceau (cum vreti voi)


PS: Va rog sa ma iertati pentru textul asta pe care l-am scris incoerent, din inima mea de grobian, plangand, de bucurie.


Later edit: Ca si Mazi, mai sus, am primit si eu bilet de avion si concert la Muse, la Koln. Thx so much guys, e cel mai misto cadou ever, chiar daca... stiti voi. :)

[Alin] Buila Vanturarita

Ei da, intr-un sfarsit mi-am facut si eu un cont pe blogul belshugarilor la insistentele crescande ale Ralucai. Bineinteles, prima mea postare este despre un munte, un munte de care Raluca v-a tot povestit in ultimul timp. Cum era si normal, ne-am zis sa trecem de la vorbe la fapte si am organizat o scurta tura (cum le place unora sa zica) in Buila - Vanturarita.In randurile urmatoare voi face o scurta prezentare a ceea ce inseamna un sfarsit de saptamana in masivul Buila-Vanturarita.

Treaba este simpla: vineri sau sambata, adica pe 23 sau 24 octombrie( pe 24 daca toata lumea poate sa-si ia luni liber) vom pleca spre Rimnicu Vilcea si vom sta o noapte la Raluca sau la mine. Cazarea se face in obisnuitul stil : sardele style. Glumesc, glumesc, fiecare va avea o bucata de pat.

A doua zi, la 7 dimineata vom avea autobuz catre comuna Barbatesti, unde vom ajunge in jur de ora 8. Din capatul comunei incepe traseul propriu-zis cu traditionalul drum forestier care ne este foarte drag la toti. Din "nefericire" nu este foarte lung, doar vreo ora, numai bine sa ne antrenam pentru urcusul abrupt de dupa. Cand zic abrupt sa nu va ganditi la drumul strabatut de Fat-Frumos sa o salveze pe Ileana Costrangeana, e mai mult ca drumul strabatut de noi (cand eram copii) pana la posta sa ne ridicam alocatia. De la capatul drumului forestier vom ajunge in aprox. 1,5-2 ore la Manastirea Patrunsa, de unde putea vedea Curmatura Builei ( destinatia finala a zilei) in toata frumusetea ei (dati click pe OK la mesajul care apare inainte sa se incarce poza).

La manastire vom zabovi cat vom zabovi si ne indreptam cu pasi mici catre refugiul din Curmatura. Ar trebui sa ajungem acolo in max 2 ore (4 dupa alte standarde) si vom ramane acolo pana a doua zi. Recomandari privind refugiul : sa va luati cu voi saci de dormit mai caldurosi si haine rezistente la frig pentru ca acolo nu este soba sau alta posibilitate sa ne incalzim.

A doua zi vom pleca pe creasta Builei, sprea Cabana Cheia. Traseul nu ar trebui sa ne ia mai mult de 6-7 ore. Avantajul este ca la capatul acestui traseu vom avea caldura si mancare calda. Aceeasi recomandare: haine rezistente la frig si cel putin un schimb care sa ramana uscat pentru cand vom ajunge la cabana. Aici nu am dorit sa stric frumusetea crestei aratandu-va o fotografie, este mult mai frumos live. In schimb, puteti sa va delectati cu aceasta fotografie de sus a cabanei Cheia.

Dupa o noapte de odihna asa cum scrie la carte si un mic dejun made in Belshug vom purcede catre Olanesti sau Cheia, depinde cum se prezinta vremea. Daca este frig si ploua vom merge direct catre Olanesti sau, daca avem vreme buna, vom pleca pe traseul care include brana caprelor (un traseu extraordinar) sau si mai spectaculos, direct prin Cheile Reci (sau Cheii), un traseu bineinteles nerecomandat dar care se poate parcurge fara probleme :)

Ajunsi in Olanesti sau Cheia vom lua un autobuz catre Rimnicu Vilcea si de acolo spre Bucuresti. Aceasta a fost o prezentare scurta a traseului...detalii genul ce vom lua de mancare/bautura se vor discuta la o data ulterioara (acesteia).

De retinut sunt urmatoarele : haine rezistente la frig si faptul ca in mod sigur nu veti uita acest week-end. Cine vrea sa mearga sa o contacteze pe Raluca sau sa-si afirme in scris ( pe blog) dorinta.

Astept intrebari si sugestii...

[raluca] Lucru romanesc la Londra

Nu am cautat deloc, de cate ori am fost la Londra, sa vad ce parere au ei despre noi sau sa ma informez despre unde stau romani mai mult sau lucruri de genul asta. Spun doar lucruri peste care am dat intamplator.

La receptia hotelului la care am stat in ultimele doua dati (The Wembley Hotel) am gasit doua surori, romance, care au fost foarte de treaba, chiar si cand au vazut ca sunt din Romania (infirmand parerea pe care mi-o facusem, ca romanii se poarta urat unii cu altii si cand sunt in afara tarii). Asa se face ca am avut mereu aceeasi camera, pe care mi-au rezervat-o si pentru decembrie (vorba Adrianei, as putea s-o personalizez, lasand lucruri prin ea).

Colegii de curs (si au fost multi, ca de fiecare data se schimba) nu au facut nicio diferenta intre mine si ei, nici in sensul bun, nici in sensul rau, am fost tratata absolut de la egal la egal.

M-am bucurat cand m-am dus la film la Barbican si am vazut in programul lunii octombrie "Amintiri din epoca de aur".

M-am bucurat si mai mult cand am vazut si "Katalin Varga", la care m-am dus si am observat reactiile oamenilor. Desi se terminase filmul, inclusiv genericul de final, lumea nu se misca de pe scaune. Pesemne ca le-a placut :)

Reprezentatiile cu Alina Cojocaru la Royal Opera Covent Garden sunt intotdeauna sold out cu zile bune inainte de spectacole.

Pe 10 noiembrie, Angela Gheorghiu va canta la Southbank Center, impreuna cu Marius Manea, arii din Verdi si Puccini, cu Ion Marin dirijor. Tot la Southbank Center, pe 14 octombrie, soprana Nelly Miricioiu va sustine un recital solo, in program fiind si piese de Tiberiu Brediceanu si Nicolae Bretan.

Fanfara Ciocarlia, Mahala Rai Banda si Florentina Sandu vor trece si ei prin zona, cand, alaturi de Esma Redzpova si altii, vor fi "legendarii regi si regine ale tiganilor", pe 19 octombrie :) Si legendari chiar sunt, au vandut deja aproape toate biletele (la Angela Gheorghiu, in aceeasi sala, mai sunt inca 50% din bilete).

Nu in ultimul rand, in editorialul din octombrie al revistei Songlines, un lunar despre world music, redactorul sef povesteste despre muzica pe care a ascultat-o el in Romania, in satele din Transilvania. Si care i-a placut :)

E belshug de romanism la Londra. Am putea deci sa emigram acolo, acum oricum nici distantele nu mai sunt ce-au fost :))))

[mazilique] Cum ne dam seama ca-i criza pe bune?

Anul asta n-am fost la Viena decat o singura data :))

Sounds funny, only it's kinda sad. Si greul tot Raluca o sa-l traga, pentru ca ea o sa mearga in curand si eu o s-o rog tare tare sa-mi aduca chestii. De exemplu carnati de pe Graben :))

Later edit: pe 10 noiembrie e White Lies la Arena si pe 11 decembrie - Franz Ferdinand la Gasometer (pe blogul asta e voie cu injuraturi? ala, la nervi si ciudă? :p)

[raluca] The City I Love

Caci da, a detronat de la inceput Stockholm-ul :) Urmeaza mai multe episoade cu si despre Londra, orasul care mi-a furat inima si sufletul, iremediabil... Vor tine pana in decembrie, cand va trebui sa ma gandesc cum sa umplu golul... poate ne mai gandim si la Islanda intre timp :) Si mai puneti mana si mai scrieti, ce se intampla?!

[raluca] Cum e Wembley cand e gol

Stadionul adica. Daca tot am stat in "cartierul" Wembley, am zis sa fac si un tur de arena, sa vad si eu cum arata un stadion adevarat :)

Si am vazut: cel mai mare stadion acoperit din lume are nu mai putin de 2.680 de toalete (!!!), peste 80 de bucatarii, pentru a face fata puhoiului de lume, iar o camera VIP, inchiriata pe 10 ani, costa o nimica toata: 2,5 milioane de lire sterline. Toate fetzele ilustre ale fotbalului englezesc au cate o camera din asta, ale carei ferestre ofera, normal, cea mai buna vedere catre ceea ce se intampla pe stadion. David Beckham este unul dintre cei care detin asa ceva, decoratiunile interioare fiind puse la punct de cine alta decat Victoria. Ghidul care a facut turul cu turistii a zis chiar ca Victoria a avut grija ca vasul de toaleta al ilustrului sot sa fie decorat cu figurile jucatorilor de la cluburile rivale, insa cred ca asta e doar marketing sau am inteles eu gresit :)))))

Altfel, din culise, am aflat ca impecabilul gazon nu dureaza o vesnicie (silly me), ca el e schimbat cam dupa fiecare mare eveniment, iar in cel mai bun caz tine 11 luni. Cam intr-un astfel de moment era si cand am ajuns eu pe stadion: dupa concertul Coldplay care avusese loc cu 3 zile in urma, oamenii puneau un gazon nou, ca incep meciurile tari :)

Pe un soare orbitor, care i-a naucit pe englezi, stadionul era descoperit in totalitate, pentru ca orice raza de soare sa ajunga pe minunatul gazon.

Am intrat in vestiare, am intrat pe stadion prin tunelul acela pe care isi fac aparitia, in sir indian, fotbalistii, iar ca dovada suprema de marketing britanic (doar sunt cei mai tari in materie, nu?), cand ieseai din tunel se auzeau automat uralele din tribune, cat sa te faca sa ai iluzia, pentru un moment, ca esti si tu cineva :))))

Si mai fac ceva pentru turistii cu gura cascata: te pozeaza cu replica nu stiu carei cupe (spre rusinea mea, sunt afoana in fotbal), exact in locul - tribuna regala - in care li se inmaneaza trofeul castigatorilor (stiti, cand se duce fiecare si il ridica deasupra capului).

Eh, ce sa zic, eu ca turistul neinitiat pe stadion; mi-a placut, mi s-a parut super tare, dar nici nu e greu, dupa ce am fost o singura data pe Ghencea si atunci Romania a luat bataie de la Norvegia pe niste namoale zdravene...

[mazilique] Petrom, dator la Belshug Team

Surprinzator (pentru un team asa de plimbaret ca al nostru), nu e vorba de benzina.

Sa explic: de cand m-am intors de la Sziget, in fiecare zi cand vin la serviciu, cumpar o sticla de Cola Zero la 1 litru (stiu ca e câh si very bad habbit, dar eu nu beau cafea si Red Bull are prea multa cofeina, iar mie mi-e somn), de la Petrom. Ştiţi toţi care, ăla de lângă fabrica noastră.

Eh, si o sticla din asta costa 3,89 de, ceea ce pentru doamnele vânzatoare de acolo (amabile as always, cum le stiti) inseamna - invariabil - 4 lei.

Au trecut 34 de zile, ceea ce m-a adus la un rest necolectat de 3,74 lei. Inca putin si tre' sa-mi dea o sticla intreaga :))

Si acum - intrebare. Voi ati incercat vreodata sa va cereti restul cand cumparati de la Petrom? I know I did, and it wasn't pretty... pentru ca e vina mea ca n-am bani ficşi.

Propun boicot :))

Ah, si sa bem ceai.

[raluca] Can I tell you a secret?

Despre o serie de ghiduri despre locuri secrete aflate in alte locuri super cunoscute si super "calcate" de turisti?

Normal, cum v-am obisnuit deja, ghidurile le-am descoperit la Foyles, de unde mi-am luat "Secret London: Un Unusual Guide", scris de doi oameni care traiesc in Londra si care recomanda locuri pe care un turist obisnuit le-ar trece cu vederea, tocmai pentru ca nu ar sti unde sa se uite in jungla urbana :)

Fara London Eye, fara British Museum, fara Tate, fara Buckingham Palace sau Westminster Abbey, doar cu parculete ascunse, piese de arhitectura in cladiri in care nu te gandesti vreodata sa intri, lucruri de fiecare zi carora nimeni nu le da atentie.

Foto: http://en.wikipedia.org/wiki/File:22-23-leinster-gardens-facade-contrast.jpg (fatadele false in Leinster Gardens)

Depourile de taxiuri, cimitirul animalelor in Hyde Park, pentru cine vrea si lucruri mai sumbre, casele false din strada Leinster Gardens (pentru a se construi reteaua de metrou, au fost demolate case, insa au fost pastrate fatadele la nr. 23 si 24, pentru a da impresia ca zona este locuita in continuare - au fost oameni care au cunparat bilete false la un presupus bal si s-au dus la adresa cu pricina imbracati corespunzator), cea mai inalta scara fara balustrada din lume, muzeul Twinings Tea, taverna Ye Olde Mitre (cu interiorul intact din secolul al XVII-lea, fara piped music), pivnitele lui Henry VIII, cea mai mica sectie de politie din Marea Britanie, moara Brixton etc. etc. etc.

Din serie mai fac parte "Secret Amsterdam", "Secret Barcelona", "Secret Brussels", "Secret Paris", "Secret Rome", "Secret French Riviera", "Secret Tuscany", "Secret bars & restaurants in Paris", "Unusual Shopping in Paris", "Unusual nights in Paris", "Unusual hotels - UK & Ireland", "Unusual hotels of the world". Editura, Jonglez, este franceza, de unde si multele titluri legate de Paris :)

Foto: http://www.pub-explorer.com/gtlondon/pub/yeoldemitrelondonec1n.htm (Ye Olde Mitre Tavern)

Precizare: aceste ghiduri completeaza seria de "Top 10", pe care stiti ca o puteti gasi oricand la dordecarte.ro :)

[george] Belşug de scalpuri la cinema

Întrerup dezbaterea culinară de la postarea anterioară cu o pauză de auto-promo. Dacă vreţi să citiţi ceva despre tot un fel de belşug, cu scalpuri de data asta (sau cu scalpări, cum vreţi) , puteţi vizita vechiul meu blog pe care l-am redeschis cu ocazia asta. Despre chestiile drăguţe şi belshugăreşti o să scriu în continuare aici (aşa ca nu aţi scăpat de mine). Celălalt blog e rezervat pentru my dark side... :) şi se vrea un loc de cârcoteli, obiecţii şi enervări cotidiene.

Aşa că, pentru câteva observaţii pe marginea mult (prea) apreciatului Inglorious Basterds al lui Tarantino faceţi click pe link :) . E şi trailer acolo :)) ... Bine, şi câteva spoiler-uri...

[mazilique] Deci va laudati ca ati fost in Delta...

Fara mine!

Bine, fie - ce-i drept, am avut treaba si de asta n-am putut veni, but still :))

Asa ca, de invidie verde, cu ajutorul lui Gabi, care a adus de la Dunare un crap, la Chez Mazilique s-a recreat unul dintre cele mai frumoase colturi de Delta - ăla în care se găseşte farfuria cu saramura.

[mazilique] Do you like the indian summer?

[mazilique] Se deschid bordeluri pe La Rambla

Pentru ca strada era plina de prostituate care faceau sex unde se nimerea si municipalitatea s-a gandit sa le mai vâre la adăpost. Reprezentantele breslei au fost de acord cu decizia primarului, pentru ca "avea nevoie de condiţii decente de munca".

Din pacate pentru viitorii calatori spre insorita Barcelona, planurile ar putea avea efect abia cam pe la anu'. Pana atunci, piata La Boqueria e inca deschisa ;)

[alina] Recunosc, am trisat!

Prima excursie organizata in Delta Dunarii a fost cu multi ani in urma. Eram prin liceu si m-am inscris la agentia de turism a scolii, care se numea Delta Force 7, evident pentru ca eram 7 elevi pasionati de minunatele peisaje ale rezervatiei. Atunci am mers la Sf. Gheorghe, iar copiii pe care i-am insotit au fost atat de incantati, incat ni s-a dus vestea de mari petrecareti si aveam tot timpul de planificat alte expeditii. Culmea, urmatoarele excursii organizate au fost la munte si la mare, pentru ca elevii din Tulcea erau plictisiti de Delta si voiau sa cunoasca si alte locuri.

Dar, cele mai multe secrete ale Deltei le-am aflat de la bunicul meu, de la Somova, iar apoi de la tatal meu. Pe umerii lor plangeam cateva ore bune pentru a ma lua cu ei la pescuit. Tot de la ei am invatat cum sa-ti faci palarie din frunzele de nuferi pentru a te proteja de soare, lantisoare din flori (da, stiu, acum nu mai ai voie), dar si cum sa supravietuiesti in salbaticie :). Ei m-au invatat si cuvinte pescaresti precum ispol, sajoc, chipcel, trapazan, ghionder si m-au invatat si cum sa le folosesc. Trezita la 4 dimineata, porneam mandra, alaturi de bunicul meu spre balta, taraind dupa mine chipcelul cu care urma sa prindem momeala pentru pestii cei mari. Conditiile puse pentru a merge la pescuit erau numeroase si nu plecam pana nu se asigurau ca nu le voi incalca. Asta insemna ca nu am voie sa ma plang ca vreau inapoi inainte de timp, sa merg prin namol pana la barca, sa nu incurc unditele, sa nu-mi fie foame, sete si sa nu vorbesc prea mult. Asa am ajuns sa ma lupt cu lipitorile agresive, sa beau apa direct din balta, sa mananc mamaliga care era de fapt momeala pentru pesti, sa-mi pun singura rama in carlig, sa rup cu dintii pestii mai mari (in lipsa unui briceag) ca sa-i folosim drept momeala atunci cand pescuiam la rapitor si sa nu vorbesc decat atunci cand sunt intrebata. Desi pare urat, mie imi placea foarte mult. Si acum imi place. Linistea de dimineata, rasaritul pe balta, pasarile, broastele, nuferii, pestele prins - toate m-au facut sa ma indragostesc de Delta si sa-i raman fidela. De atunci, merg in fiecare an.

Pentru ca nu toata lumea e deschisa la ideea de a merge in Delta Dunarii, dar si pentru ca nu stiam cum veti reactiona la tantari, paianjeni si alte vietuitoare, anul trecut v-am testat si am imbinat un pic luxul cu salbaticia. Asa am ajuns la Mila 35 unde aveam tot timpul piscina pentru cazurile in care nu v-ar fi placut plimbarile cu barca. Dupa ce am vazut ca va place, am propus sa incercam si ceva mai putin comercial. Stiam ca bratul Chilia e cel mai putin vizitat de turisti, in comparatie cu celelalte doua, Sulina si Sf. Gheorghe. Auzisem ca e o singura pensiune in satul Chilia Veche, ca se mananca bine si ca proprietarii de acolo sunt foarte ospitalieri. Asta e tot ce stiam cand v-am propus sa mergem acolo. Apoi, defect profesional, am inceput sa cercetez: site-ul pensiunii, opiniile scrise de cei care au fost acolo, am cerut recomandari, am vorbit cu oameni care-i cunosteau pe proprietari, adica un adevarat desk research :). Si, pe masura ce aflam lucruri noi despre pensiunea Vita-Chilia Veche, eram din ce in ce mai convinsa ca e o alegere buna. Daca mai aveam ceva indoieli, in special legate de drum, acestea s-au risipit cand am sunat si am vorbit cu doamna Carmen; merita felicitari pentru modul in care-si planifica activitatile, dar si pentru felul in care-si primeste oaspetii. Inca de la Bucuresti stiam cum vom ajunge acolo, care vor fi problemele cu drumul, unde ne vom caza, ce vom manca, cu ce vom merge prin Delta, pe unde vom merge - ne-a dat indicatii pana la cele mai mici detalii. Pentru mai multa siguranta, doamna Carmen ne-a insotit din Tulcea pana la Chilia Veche pentru a ne arata scurtaturile drumului, dar si pentru a ne incanta cu minunatele povesti pescaresti si vanatoresti.

Mai multe lucruri despre pensiune si excursie puteti sa spuneti voi, ca sa nu fiu, iar, acuzata pe nedrept de Alin, de intentii indecente :D.

Si, ca sa fie o compunere in toata regula, o sa inchei reamintindu-va ca, pentru anul urmator am luat in calcul doua variante: Mila 23 dar si Crisan, la sugestia Ioanei.
Voi mai mergeti?

PS. Ca sa trisez pana la capat, propun sa facem ghidul impreuna. Putem face un chestionar de evaluare, unde fiecare participant poate acorda o nota pentru diferite criterii: cazare, mancare, transport, obiective, activitati etc ;)

[george] Cum să ajungi la Chilia Veche şi ce să faci acolo

Răspunsul corect la prima parte a întrebării e: cu ajutorul Alinei. Iar la a doua parte e: tot Alina te învaţă. Aşa că, cine nu are Alina, să-şi cumpere. Însă cum Alina e o specie extrem de rară, formată dintr-un singur exemplar, mă gândesc că n-ar fi rău să oferim puţinilor noştri cititori un fel de ghid belşugăresc despre cum pot ajunge în Deltă la Chilia Veche (aşa cum citim şi noi prin alte locuri când vrem să mergem undeva). Să inaugurăm cu ocazia asta, după sistemul de rating, şi categoria de ghiduri belşugăreşti.

O invit astfel pe Alina (adică pe Dalba), nu din lene, ci pentru că ea e cea mai potrivită pentru asta, să posteze cât mai grabnic ghidul mai sus numit.

Eu o să mă rezum la a posta fotografiile şi filmuleţele făcute în Deltă.

Later edit: Uff, că era să uit. În caz că nu aţi citit încă, nu rataţi asta.