miercuri, 25 noiembrie 2009

[raluca] Late Sunny Autumn

In Radacinesti, pe care-l cunoasteti; sa ne mai relaxam :)













marți, 24 noiembrie 2009

[raluca] Cel mai frumos curcubeu l-am văzut la Tirana



Mai precis, pe drumul de la aeroport la Tirana, vreo 10 kilometri, în fața culmilor muntoase care mărginesc capitala albaneză.

Intensitatea, culorile curcubeului mi-au imprimat de la început o stare de bine, așa că ploaia din primele două zile nu m-a deranjat absolut deloc. A ajutat cred și faptul că, deși înnorat și ploios, totuși nu a fost deloc frig, iar a treia zi un soare de vară a făcut temperatura să crească până pe la 25 de grade, o vreme perfectă pentru un început de noiembrie.


Am plecat în Albania cu o părere mai degrabă proastă despre țară, deși în fapt nu știam aproape nimic despre ea. Am mai întrebat în stânga și-n dreapta câte ceva și cam atât. Însă nimic nu m-a făcut să rămân la părerea proastă de care vorbeam.

Pentru a intra în Albania nu ai nevoie de viză. Îți trebuie în schimb pașaport, buletinul nu este valabil. Odată aterizat pe aeroportul Sf. Tereza, aflat la aproximativ 10 kilometri de Tirana, nu simți nicio diferență față de alte părți: același așteptat la controlul pașapoartelor, apoi la ridicarea bagajelor etc. Un aeroport obișnuit. Mai mare decât Băneasa și mai mic decât Otopeni, insă mai cosy decât acesta din urmă, aeroportul are un birou de schimb valutar unde e în siguranță să schimbi banii (când am fost eu, cursul era 1 euro = 133 leke).


Nu mi-am dat seama cu ce ajungi în oraș, în Tirana, însă probabil că există alternative la zecii de taximetriști care nu așteaptă să ieși din aeroport ca să dea năvală peste tine. Dar cu asta suntem obișnuiți de pe la noi, suntem feriți deci de tentații :)))

Tirana mi s-a părut un oraș al extremelor, fără mijloc: ca turist străin, locurile sunt foarte ok, mai ales dacă stai într-unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele. Practic, te învârți prin centru, unde sunt toate obiectivele de interes, și cam atât. Îți cam dai seama de sărăcia din jur, însă nu chiar cât trebuie. Câțiva pași la stânga sau la dreapta îți schimbă total perspectiva.


Vreau să precizez că nu fac nicio comparație între noi și ei, în sensul de a fi noi mai buni sau mai răi decât ei. Adevărul este că semănăm foarte mult. De exemplu, de la Tirana poate ai avea așteptări mai mari, în calitatea ei de capitală: să aibă un nivel de trai ridicat, să arate bunăstarea, să aibă acel iz de metropolă pe care îl au majoritatea capitalelor europene.


Tirana arată ca un cartier bucureștean, în spatele bulevardelor principale. Așadar, inclusiv ca Bucureștiul, cu blocurile la pachet, cu efigii comuniste din loc în loc, doar că ei le-au pictat în culori stridente, cam cum a făcut nobilul primar al sectorului 5 cu fațadele blocurilor din Rahova :)


Ca și la noi, în spatele străzilor principale se află adevărata Tirana: un bazar imens, în care fiecare vinde orice, oricând, oriunde, de la mobilă veche pe trotuar, la pipe vechi, cu straturi nenumărate de praf pe ele, foarte multe bijuterii (zic ei) din argint, ligheane, mături, covoare etc.



În ciuda bazarului (sau poate tocmai de aceea), Tirana este un oraș cald și la propriu, și la figurat. Deși oamenii nu vorbesc engleza, nu e nicio problemă să te înțelegi cu ei, pentru că vor cu orice chip să se înțeleagă cu tine :). De exemplu, când am vrut să cumpăr un card de memorie, vânzătorul a sunat-o pe colega lui care vorbea engleza ca să vorbească cu mine; deoarece ea știa engleză, dar nu și la ce folosea acel card, au chemat un vânzător de la un alt magazin, care avea un aparat foto la el și pe care l-a folosit ca probă :) La sfârșit, omul m-a întrebat amabil de unde sunt și, când i-am zis, mi-a spus ”La revedere”.

De altfel, mai mulți albanezi au spus câteva cuvinte în română când au aflat de unde sunt. Într-un magazin, unul mi-a spus ”Mulțumesc”, iar în aeroport vameșul m-a întrebat ”Ce faci?” :) În albaneză sunt destule cuvinte ca în română (sau asemănătoare): flutur/fluture, kastraveça/castravete, fasule/fasole, iahni/iahnie, çizme/cizme (cele pe care le-am auzit eu).

Despre cum se circulă în Tirana, aici sunt destule detalii :)


Din Tirana, cu mașina ajungi destul de repede, cam în 30 de minute, la Kruje, locul în care eroul național Skanderbeg i-a eliberat pe albanezi de turci. Aici se află muzeul dedicat eroului, într-un oraș pitoresc, așezat pe versantul muntos. Șoferul nostru i-a spus omului de la muzeu că suntem din România și Ungaria și că lucrăm în presă, iar omul ne-a lăsat să intrăm fără să plătim, fără ca noi să cerem asta :) Odată cu noi a ajuns și o cohortă de liceeni din Kosovo, veniți cu clasa să viziteze monumentul.





Nu pot încheia fără să spun ceva despre mâncare: este absolut delicioasă!!! Nu se zgârcesc la porții, așa că trebuie să te gândești de două ori înainte de a comanda un întreg meniu - s-ar putea să nu poți mânca nici jumătate :) Ca aperitiv, se practică un fel de mici cu multe ierburi prin ei, alături de clasicele salată, castraveți, roșii, măsline etc. Fac un fel de fondu din brânză demențial, eu aș mânca în continuu :) Tradițional, mănâncă destul de multă carne de miel/oaie, pe care adesea o fierb și apoi o desprind de oase, pentru a o mânca pur și simplu ca atare, fără să o combine cu vreun sos (mă gândesc ca poate o mănâncă cu vreo salată).


Pe drumul de la Tirana la Kruje am mâncat, pentru prima dată, kaki (cum le zic italienii; albanezii le zic hurma, ca și turcii); erau de vânzare pe marginea drumului și din belșug în livezile oamenilor. Vânzătorii ne-au dat câteva fructe și nu au acceptat să le dăm bani pe ele :))))


Tot în mod tradițional, în timpul slujbelor de la moschee întind covoare afară, pe trotuar, unde lumea se așază, ascultă și se roagă. Înăuntru, îți lași pantofii într-un fel de hol și îți acoperi capul. Dacă nu ai la tine o eșarfă/basma etc., îți dau ei :) Eu am stat în sala de rugăciune doar câteva secunde, pentru că nu știam ce să fac și simțeam că locul meu nu e acolo. Unele lucruri sunt mai frumoase atât timp cât își păstrează misterul :)



P.S. Scuzați calitatea pozelor, am plecat fără card la aparat și doar telefonul ce m-a ajutat să mă descurc onorabil (mă rog...)

luni, 16 noiembrie 2009

[george] Cum mi-au provocat prietenii febră musculară



Încerc să scriu aceste rânduri în ciuda durerii înfiorătoare de muşchi şi articulaţii. Ca să vă faceţi o idee despre durere, pot să vă spun că azi am încercat să ajung la serviciu fără să apelez în vreun moment şi la marşarierul de la maşină pentru că pur şi simplu nu aveam suficientă forţă în mâna dreaptă. Iar când nu am de ales şi trebuie să-mi folosesc dreapta, o mai sprijin sau o mai mişc aşa cu ajutorul mâinii stângi. Şi nu, de data nu e vorba de dureri musculare de la gripă porcină, ci dureri cauzate de… prieteni. Dar sunt singurele dureri pentru care chiar ţin să mulţumesc pe bune.

Cum mi-au produs prietenii febră musculară? Simplu, făcându-mi unul dintre cele mai drăguţe şi mai dorite cadouri ever – un Wii. Aşa că, după petrecerea de vineri, de unde cu greu m-am abţinut să nu fug ca să testez noua jucărie (glumesc :) ), am avut două zile de week-end în care să mă antrenez în vederea wii party-urilor wiitoare :). Şi credeţi-mă, e loc de antrenament. În ciuda zecilor de kilometri alergaţi de mine săptămânal şi a zecilor de lungimi de bazin pe care la fac, vârsta de fitness calculată de consolă (wii-ul face chestia asta, te supune la câteva teste şi îţi zice dacă te-ai mişcat precum un tinerel sau precum un boşorog) a fost un confortabil… 77 de ani. În prima zi. În a doua am întinerit cu vreo 21 de ani. Iar după ce îmi trece febra, promit să mai întineresc ceva.

Nu de alta, dar vreau să nu mă fac de râs când ne vom juca în cadru belşugăresc. Şi asta cât mai curând, la finalul săptămânii asteia. Aşa că beware!!! Tot graţiei unui cadou la fel de drag şi de dorit, primit de la prieteni şi colegi, o cameră foto ceva mai nouă şi mai performantă decât cea din wish list, o să am şi cu ce să vă trag în poze când vă veţi schimonosi în faţa televizorului. Apoi pe blog cu voi :D

Până atunci vă mulţumesc muuuult, mult de tot tuturor, pentru daruri, pentru urări şi pentru că aţi sărbătorit cu mine marţi la serviciu şi vineri seara în club.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

luni, 9 noiembrie 2009

[george] Mergeţi urgent la vot!

Dragi belşugari, datoria ne cheamă! Vă amintiţi cu toţii vremurile în care ne-am înfruptat cu bunătăţi de la Mazi, fie că a fost vorba de pui violaţi cu cutia de bere, de Chocolate Chip sau de Cupcakes şi torturi aniversare. A venit vremea să dăm şi noi ceva înapoi. Mazi needs un robot de bucatarie. Şi cum de ziua ei deja a primit bilete la Muse, singura modalitate să i-l obţinem este să o votăm în Festivalul Blogurilor Gustoase.

Mazi participă la:

Blogul cu cele mai gustoase mâncăruri din bucătăria internaţională 
Blogul cu cele mai frumoase poze 
Blogul cu cele mai explicite retete 
Dulciuri diverse 

Toţi i-aţi gustat mâncărurile şi dulciurile, toţi i-aţi văzut pozele de pe blog şi, cei mai curajoşi dintre voi, i-aţi încercat reţetele. Ştiţi că merită să câştige.

Atenţie, pentru a o vota, trebuie să vă înregistraţi aici.