marți, 30 iunie 2009

[ioana] Plajă (încă) sălbatică

Am fost la Mamaia și am zăcut la soare pe o plajă aproape pustie, cu doar vreo 60 de oameni răspândiți pe o distanță de trei kilometri. Da, e posibil, dacă bați un drum de zece minute cu mașina, până la Corbu.

Din Mamaia, spre nord, după ce treci de Năvodari ajungi în Corbu. Abia intri în sat că imediat se face un drum la dreapta, prin câmp. Un drum îngust, asfaltat în cea mai mare parte. Ultima bucată e doar pietruită și destul de abruptă, dar până și „beleaua portocalie” (numele de alint al yaris-ului nostru mult urât) s-a descurcat. Ajungi la mare tocmai când credeai că te-ai pierdut în arătură și dai peste câteva mașini parcate în soare, câțiva oameni veniți cu cortul și o cârciumă minusculă pe o plajă altminteri sălbatică.
Încă sălbatică. Plaja asta a fost descoperită cu ani în urmă de oameni mai umblați ca noi, s-a scris despre ea în ziare prin 2007, Pro TV-ul a dat reportaj la Știri, iar autoritățile locale se apucaseră să promoveze Corbul drept viitoarea mare stațiune de pe litoral, o zonă care va atrage fonduri europene pentru dezvoltare.
Nu știu ce s-a întâmplat cu planurile astea, bănuiesc că lumea așteaptă să treacă criza, dar eu m-aș bucura ca drumul pe care l-am făcut sâmbătă să mai rămână parțial neasfaltat & necirculat. Pentru că la Corbu e cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o la noi, după cea de la Sf. Gheorghe (deci, Ceaușescu, postarea asta nu era menită să îngroape întrebările tale fără răspuns, ci să facă reclamă la Deltă și Sf. Gheorghe :)).

[Ceausescu] Belshug indoielnic

Ca sa nu mai reproseze lumea ca nu scriu pe aici, iaca un post telegrafic si, in acelasi timp, interogator: MAI MERGEM, BRE, IN DELTA? CINE ORGANIZEAZA? UNDE STAM?. Nu vreau sa aud "Tu, Ceausescu!", ca io nu am fost niciodata acolo.

Si, in alta ordine de idei, ce faceti in weekendul 25-26 iulie?

marți, 23 iunie 2009

[mazilique] Sad news: SkyEurope a intrat in faliment

SkyEurope, compania aeriana low cost cu care ma imprietenisem cel mai bine, dupa numeroase zboruri pana la Viena si inapoi (dintre care niciunul cu intarzieri!) a intrat in faliment. Desigur, din cauza de criza.

SkyEurope a anunţat că o instanţă din Bratislava i-a permis intrarea în faliment pentru a oferi companiei protecţie în faţa creditorilor. Totodată, conducerea transportatorului aerian a implementat un program de restructurare a afacerilor pentru a face compania mai atractivă pentru eventualii investitori.

Zborurile, locurile de muncă şi salariile vor fi asigurate în timpul procedurii de faliment, a precizat SkyEurope.
Operatorul aerian a anunţat, la începutul acestui an, că afacerile sunt grav afectate de criza economică globală şi că a fost nevoit să-şi reducă flota la doar cinci aeronave, de la 15 aparate Boeing 7373 în 2008. SkyEurope nu a raportat niciodată profit în cei şase ani de existenţă.

De la sursa

[raluca] A little bit of Finnish touch :)

Tarja Turunen, ieri seara in concert la Sala Palatului. Sala plina mai mult de trei sferturi, semn ca fanii Nightwish nu au abandonat-o pe fosta voce a trupei. I-au cumparat si albumul, caci stiau si piesele.

Printre piesele de pe albumul solo, "My Winter Storm", in playlist au intrat si vreo 4 celebre de pe vremea Nightwish si care au incins de fapt spiritele.

Altfel, Tarja a fost intr-o forma (vocala) super tare. Nu inteleg de ce a parasit Nightwish, daca a ramas la acelasi gen muzical.

Old and new :)




...si in La Traviata :)

duminică, 21 iunie 2009

[raluca] Ce sa fie, Delta sau Marea? Banul a zis Gura Portitei

Stau la terasa, cu un bors pescaresc si o salata de pui in fata, asteptand sa le atac :) In stanga Delta, in dreapta Marea. In between, eu si laptopul, cu wireless free. Cel mai minunat loc de pe litoralul nostru (nu iau si Sf. Gheorghe in calcul, fiind in necunostinta de cauza) :)




joi, 18 iunie 2009

[raluca] One night stand out: Gura Portitei

Fara sa am vreo idee daca titlul are sens, pe scurt va zic ca sambata seara voi face, impreuna cu Alin, o descindere fulger la Gura Portitei, unde vom sta fix 24 de ore :).

Sunt 2 motive mari si late pentru care se produce aceasta rapida incursiune:
- ieri a fost ziua lui Alin si nu apucam sa o sarbatorim :)
- pt ca nu voi participa la belshugul din august din Delta, spre rusinea mea, si deci ca sa nu mor de ciuda

Promit sa fac poze :) (cu noul meu Nikon D5000 de incepator spre mediu, ca sa ma laud)

P.S. Are cineva un cort de imprumutat? Multumiri anticipate :)




duminică, 14 iunie 2009

[george] Visând la un televizor pentru belşuguri viitoare...

Pentru că, după cum bine ştim deja, e criză, până şi belşugarii se văd nevoiţi să se reorienteze către distracţii mai puţin costisitoare. Am mai încercat noi, în diverse forme şi forumule, câteva "Movie nights" dar parcă cei doar 81 de cm ai televizorului meu nu au reuşit să redea chiar o atmosferă de cinema. Cu ceva noroc (de fapt cu muuult noroc, pe care de regula nu-l am), am putea da petreceri cinematografice în faţa unui ecran ceva mai mare. Asta dacă voi câştiga elevizorul LG LCD LH5000 la Concursul LG, organizat pe blogul lui Bobby Voicu.

Dacă se va întâmpla minunea, mă angajez ca, odată la două săptămâni, în funcţie de disponibiltatea belşugarilor, să dau câte un movie night de pomină. Popocornul şi cocktailurile din partea casei. :)

PS. Mazi şi Raluca, imaginaţi-vă cum ar arăta un joc de Wii pe televizorul asta...

sâmbătă, 13 iunie 2009

[raluca] Dupa furtuna, chiar si in Bucuresti

Joi seara, dupa ploaie, doua curcubee :)

[raluca] Street Delivery cu goodiez chez Mazilique

Pe la 12, cand am ajuns, Mazi era deja "instalata" si, impreuna cu Robert, incerca sa faca fata nu doar cererilor de minunatii, dar mai ales socotelilor (uf, asta e intotdeauna partea cea mai grea, I know it for sure).

Cookiez






Cine a mai venit :)




Stuff la Street Delivery

vineri, 12 iunie 2009

[george] Le chef Mazilique recidivează

Pentru toţi belşugarii care nu au avut ocazia să-i vadă operele degustate, lăudate sau admirate de un public exigent, vin cu o veste bună: Mazi recidivează.

După evenimentul de la Kludi Studio şi apariţia în BBC Good Food, Mazi a noastră iese iar în lume, de data aceasta la Street Delivery. Sâmbătă şi duminică, pe strada Arthur Verona, lângă Cărtureşti, ne vom putea bucura din nou de deja celebrele cupcakes, chocolate chip cookiez si tarte à la Mazilique. Ca să nu mai pomenesc de noile experimentele de care Mazi, în mod sigur, nu ne va scuti (nu pomenesc şi pentru că nu ştiu nimic despre ele, înscriindu-se, evident, la categoria surprize).

Prin urmare nu vă faceţi program în week-end pentru că le chef Mazilique ne aşteaptă la Street Delivery.

vineri, 5 iunie 2009

[mazilique] Touchdown Cluj @ TIFF

Raluca, Ioana si George au ajuns de aseara. Eu acum cateva ore.
Filme n-am vazut, da' pot sa va zic ca avem dormitoare decadente,...
respectiv porno :)) mwahahahha

miercuri, 3 iunie 2009

[mazilique] Belshug in gradina fermecata si imprejurari

Gradina fermecata se afla - de la sine inteles - in curtea lu' doamna mama, in minunata Moldova.
Ca sa va convingeti (bagati click pentru next):