[mazilique] Moving out party

maine. va astept la viitoarea fostă casa di mazi, unde toti sunteti invitati sa dati o mana de ajutor la impachetat viata mea in cutii si saci de gunoi.

asta daca vreti să dinner party la my new lovely home, ofc :))

[raluca] Meet you in London, on March 24

Cand Editors concerteaza din nou. Atat am avut de spus :)

[george] Conacul Apafi din Mălâncrav sau cum să trăieşti ca un nobil transilvănean fie şi câteva zile

From Malancrav - conacul Apafi

Cel mai frumos loc în care eu şi Ioana ne-am cazat vreodată n-a fost nici la Roma, nici la Barcelona, ci într-un sătuc din Transilvania pe care nu o să-l găsiţi pe hartă. Cel puţin pe GPS-ul meu şi pe harta Michelin nu era.

Imaginaţi-vă un loc rupt de lume unde să aveţi parte de confortul unui hotel de lux, un conac vechi, transilvănean, care arată la fel ca în pozele de epocă şi în care să vă simţiţi precum aristocrații de pe vremuri, dacă nu chiar un pic mai bine. Mai mult, cu ceva noroc puteţi fi, ca în cazul nostru, singurii locatari.

Noi am avut un întreg conac la dispoziţie pentru o noapte. Ne-a plăcut atât de mult încât am mai fi stat câteva zile. Iar de întors ne vom întoarce cu siguranţă şi, dacă reuşim să vă convingem, chiar în variantă belshugărească.

From Malancrav - conacul Apafi

Conacul poate caza 9 persoane în 4 camere duble şi una single. E unul dintre cele mai potrivite locuri unde să fugiţi de ritmul dement al oraşului. Aici găsiţi o bibliotecă imensă numai bună să-ţi aminteşti de toate cărţile pe care ai promis să le citeşti şi nu ai apucat. Personal, lucrul care m-a impresionat cel mai tare cât timp am stat la conac a fost liniştea. O linişte de-ţi ţiuiau urechile, cum nu prea mai auzi în ziua de azi. Nu ai semnal la telefonul mobil, aşa că orice şef, orice problemă, chiar rămâne departe. Ai în schimb internet wireless free, pentru a nu intra, totuşi, în sevraj. Bucătăria, din câte ne-am dat seama, e fix pe gustul adepţilor curentului eco – tot ce am mâncat la micul dejun (pâine, ouă, brânză, mezeluri de casă, dulceaţă, unt, gemuri) erau produse tradiţionale din gospodăriile localnicilor. Peisajul în jur e fantastic, iar conacul are în vecinătate o livadă de meri şi o fermă unde se face un suc de mere care e, în cea mai mare parte, exportat în Marea Britanie.

Singurul inconvenient pe care îl poţi găsi conacului e preţul cazării, mai potrivit turiştilor britanici – principalii clienţi ai conacului – decât celor români. Noi am plătit 50 lire sterline pe noapte, de persoană, la cursul oficial, în schimb pentru ocuparea întregului conac se pot negocia, din câte am înţeles, reduceri semnificative.

Construit în secolul XV de familia Apafi şi reşedinţă a prinţului de Transilvania Michael Apafi în secolul XVII, conacul, confiscat de autorităţile comuniste şi folosit o perioadă drept cămin cultural, ajunsese în ruine după revoluţie. Ruinele au fost cumpărate în anul 2000, pe o sumă simbolică, de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de Prinţul Charles, care a realizat aici una dintre cele mai reuşite lucrări de restaurare din ţara noastră.

Materialele, tehnicile folosite au fost toate tradiţionale, specifice zonei, şi au fost făcute de meşteri locali sub coordonarea specialiştilor străini. Acum conacul are mobilă veche, provenită din casele săseşti din zonă, inspirat completată cu piese specific britanice. Covoarele, perdelele, aşternuturile, sunt toate realizate de meşteşugari din zonă sau provin din case săseşti. Instalaţiile moderne (încălzirea prin pereţi, băile) sunt discrete, reuşind să nu strice nimic din farmecul conacului.

Spre conacul Apafi din Mălâncrav nu o să vedeţi indicatoare. Iar localitatea, după cum spuneam, e greu de găsit şi pe hartă. Dar drumul e relativ simplu. Ieşiţi din Sighişoara şi mergeţi spre Mediaş pe DN 14 ceva mai mult de 20 km, până în dreptul localităţii Laslea, aflată undeva în stânga drumului. Aici părăsiţi drumul naţional, intraţi în Laslea şi după puţin timp veţi întâlni singurul indicator spre Mălâncrav. Drumul comunal, care urmează albia râului, are vreo 12 km şi e mai bun decât multe drumuri naţionale. Odată intraţi în Mălâncrav, cel mai bine e să întrebaţi un localnic cum ajungeţi la conac, dar dacă vă încăpăţânaţi să vă descurcaţi singuri trebuie să ajungeţi în centrul satului, treceţi podul peste râu, urmaţi apoi drumul vreo 200 de metri si apoi, în dreptul unui transformator, faceţi stânga şi urcaţi dealul pe o uliţă care, după ce trece prin dreptul unei livezi de meri şi pe lângă o fermă, vă lasă fix în spatele conacului.

Cine vrea poze, click pe slideshow. Scuze pentru calitatea lor, dar aparatul foto e varza :)

A, şi uitam să vă întreb. Ce faceţi, va bagaţi?

London Praise

Pentru ca mai frumos decat o spun Editors nu am auzit eu sa se spuna despre Londra

I swear to God, I heard the Earth inhale / moments before it spat its rain down on me

I swear to God, in this light and on this evening / London's become the most beautiful thing I've seen.

[mazilique] Air, pe 11 februarie

lovely news in the moring. finally :x

[george] Un an sabatic, ceva?...

Eu doar atât vă întreb: Cine are curajul să se bage la un an sabatic?
Later edit: Cei care cred ca e ceva imposibil, pot citi ce simplu este de fapt. 

[raluca] From the night HE was proud he was 32

Cine vrea poze si cu personaje in pijama, se gasesc la subsemnata :)

[mazilique] iz speechless...

...dar imi revin pana pe 16 noiembrie, cand o sa urlu "Staaaaaarliiiight"

ca sa nu transform postarea asta in ceva sugary-sweet (ma pastrez pentru cookiez), vroiam doar sa va mai multumesc o data pentru the lovely in advance b-day present - pentru non-belshugarii curiosi:bilet de concert la Muse cu bilet de avion included pentru Koln (and yes, my friends rock harder than yours. mwahahahah )

si ca sa se asorteze cu countdown-ul care o sa apara soon in sidebar, si care o sa ne numere zilele, orele, minutele si secundele pana la momentul M, I give you "Time Is Running Out", un preview pentru ce va sa fie ;)

[Ceausescu] The night I'm proud I'm thirty-two

Buna seara, prieteni! Tonight I'm proud I'm thirty-two. 32 nu e o varsta tocmai speciala, de obicei. Pentru mine, totusi, este cea mai frumoasa varsta de pana acum. De ce? Pentru ca, de ieri seara si pana acum, a fost cea mai (de)plina birhtday ever. Explicatia e cat se poate de simpla, and yet so complex :) : Ioana, George, Ralu, Alin, Doru, Gabi, Flori, Gu, Adrianitia, Alina, Alex, Mazi (te-am simtit acolo, langa mine, desi stiu ca nu iti place this soapy text), Calin, Liz, Florea, Flori, Dana, Mihai, Bebe, Dasca, Nuti, Simona, Julie, my little sister (last, but not least, i love u so much), mama Tanta, tata, toti cei care m-au imbratisat, m-au sarutat, m-au sunat si mi-au dat mesaje astazi. Nu in ultimul rand, o imbratisare, un sarut si o lacrima din si catre Rai.

Un prieten, in seara asta, m-a intrebat cine sunt acum, la 32 de ani. E prima mea zi de nastere fara mama mea, cea fara de care ziua de azi nu ar fi fost posibila. Lacrimi pentru tine, stiu ca imi raspunzi cu zambetele, saruturile si imbratisarile prietenilor mei. Voi sunteti cea mai mare realizare cu care pot sa ma mandresc, tonight, when I'm thrity-two. Nu cred ca un barbat, ba nu, un om poate avea o bogatie mai mare, la jumatatea vietii lui, decat voi, prietenii mei.

Va multumesc si va iubesc mult, foarte mult, pe toti, pe foarte toti. Ne vedem maine, poimaine, la anul, in viata urmatoare in care cred, magic, doar in seara asta.


Al vostru,

Bogdan, Ceau (cum vreti voi)


PS: Va rog sa ma iertati pentru textul asta pe care l-am scris incoerent, din inima mea de grobian, plangand, de bucurie.


Later edit: Ca si Mazi, mai sus, am primit si eu bilet de avion si concert la Muse, la Koln. Thx so much guys, e cel mai misto cadou ever, chiar daca... stiti voi. :)

[Alin] Buila Vanturarita

Ei da, intr-un sfarsit mi-am facut si eu un cont pe blogul belshugarilor la insistentele crescande ale Ralucai. Bineinteles, prima mea postare este despre un munte, un munte de care Raluca v-a tot povestit in ultimul timp. Cum era si normal, ne-am zis sa trecem de la vorbe la fapte si am organizat o scurta tura (cum le place unora sa zica) in Buila - Vanturarita.In randurile urmatoare voi face o scurta prezentare a ceea ce inseamna un sfarsit de saptamana in masivul Buila-Vanturarita.

Treaba este simpla: vineri sau sambata, adica pe 23 sau 24 octombrie( pe 24 daca toata lumea poate sa-si ia luni liber) vom pleca spre Rimnicu Vilcea si vom sta o noapte la Raluca sau la mine. Cazarea se face in obisnuitul stil : sardele style. Glumesc, glumesc, fiecare va avea o bucata de pat.

A doua zi, la 7 dimineata vom avea autobuz catre comuna Barbatesti, unde vom ajunge in jur de ora 8. Din capatul comunei incepe traseul propriu-zis cu traditionalul drum forestier care ne este foarte drag la toti. Din "nefericire" nu este foarte lung, doar vreo ora, numai bine sa ne antrenam pentru urcusul abrupt de dupa. Cand zic abrupt sa nu va ganditi la drumul strabatut de Fat-Frumos sa o salveze pe Ileana Costrangeana, e mai mult ca drumul strabatut de noi (cand eram copii) pana la posta sa ne ridicam alocatia. De la capatul drumului forestier vom ajunge in aprox. 1,5-2 ore la Manastirea Patrunsa, de unde putea vedea Curmatura Builei ( destinatia finala a zilei) in toata frumusetea ei (dati click pe OK la mesajul care apare inainte sa se incarce poza).

La manastire vom zabovi cat vom zabovi si ne indreptam cu pasi mici catre refugiul din Curmatura. Ar trebui sa ajungem acolo in max 2 ore (4 dupa alte standarde) si vom ramane acolo pana a doua zi. Recomandari privind refugiul : sa va luati cu voi saci de dormit mai caldurosi si haine rezistente la frig pentru ca acolo nu este soba sau alta posibilitate sa ne incalzim.

A doua zi vom pleca pe creasta Builei, sprea Cabana Cheia. Traseul nu ar trebui sa ne ia mai mult de 6-7 ore. Avantajul este ca la capatul acestui traseu vom avea caldura si mancare calda. Aceeasi recomandare: haine rezistente la frig si cel putin un schimb care sa ramana uscat pentru cand vom ajunge la cabana. Aici nu am dorit sa stric frumusetea crestei aratandu-va o fotografie, este mult mai frumos live. In schimb, puteti sa va delectati cu aceasta fotografie de sus a cabanei Cheia.

Dupa o noapte de odihna asa cum scrie la carte si un mic dejun made in Belshug vom purcede catre Olanesti sau Cheia, depinde cum se prezinta vremea. Daca este frig si ploua vom merge direct catre Olanesti sau, daca avem vreme buna, vom pleca pe traseul care include brana caprelor (un traseu extraordinar) sau si mai spectaculos, direct prin Cheile Reci (sau Cheii), un traseu bineinteles nerecomandat dar care se poate parcurge fara probleme :)

Ajunsi in Olanesti sau Cheia vom lua un autobuz catre Rimnicu Vilcea si de acolo spre Bucuresti. Aceasta a fost o prezentare scurta a traseului...detalii genul ce vom lua de mancare/bautura se vor discuta la o data ulterioara (acesteia).

De retinut sunt urmatoarele : haine rezistente la frig si faptul ca in mod sigur nu veti uita acest week-end. Cine vrea sa mearga sa o contacteze pe Raluca sau sa-si afirme in scris ( pe blog) dorinta.

Astept intrebari si sugestii...

[raluca] Lucru romanesc la Londra

Nu am cautat deloc, de cate ori am fost la Londra, sa vad ce parere au ei despre noi sau sa ma informez despre unde stau romani mai mult sau lucruri de genul asta. Spun doar lucruri peste care am dat intamplator.

La receptia hotelului la care am stat in ultimele doua dati (The Wembley Hotel) am gasit doua surori, romance, care au fost foarte de treaba, chiar si cand au vazut ca sunt din Romania (infirmand parerea pe care mi-o facusem, ca romanii se poarta urat unii cu altii si cand sunt in afara tarii). Asa se face ca am avut mereu aceeasi camera, pe care mi-au rezervat-o si pentru decembrie (vorba Adrianei, as putea s-o personalizez, lasand lucruri prin ea).

Colegii de curs (si au fost multi, ca de fiecare data se schimba) nu au facut nicio diferenta intre mine si ei, nici in sensul bun, nici in sensul rau, am fost tratata absolut de la egal la egal.

M-am bucurat cand m-am dus la film la Barbican si am vazut in programul lunii octombrie "Amintiri din epoca de aur".

M-am bucurat si mai mult cand am vazut si "Katalin Varga", la care m-am dus si am observat reactiile oamenilor. Desi se terminase filmul, inclusiv genericul de final, lumea nu se misca de pe scaune. Pesemne ca le-a placut :)

Reprezentatiile cu Alina Cojocaru la Royal Opera Covent Garden sunt intotdeauna sold out cu zile bune inainte de spectacole.

Pe 10 noiembrie, Angela Gheorghiu va canta la Southbank Center, impreuna cu Marius Manea, arii din Verdi si Puccini, cu Ion Marin dirijor. Tot la Southbank Center, pe 14 octombrie, soprana Nelly Miricioiu va sustine un recital solo, in program fiind si piese de Tiberiu Brediceanu si Nicolae Bretan.

Fanfara Ciocarlia, Mahala Rai Banda si Florentina Sandu vor trece si ei prin zona, cand, alaturi de Esma Redzpova si altii, vor fi "legendarii regi si regine ale tiganilor", pe 19 octombrie :) Si legendari chiar sunt, au vandut deja aproape toate biletele (la Angela Gheorghiu, in aceeasi sala, mai sunt inca 50% din bilete).

Nu in ultimul rand, in editorialul din octombrie al revistei Songlines, un lunar despre world music, redactorul sef povesteste despre muzica pe care a ascultat-o el in Romania, in satele din Transilvania. Si care i-a placut :)

E belshug de romanism la Londra. Am putea deci sa emigram acolo, acum oricum nici distantele nu mai sunt ce-au fost :))))

[mazilique] Cum ne dam seama ca-i criza pe bune?

Anul asta n-am fost la Viena decat o singura data :))

Sounds funny, only it's kinda sad. Si greul tot Raluca o sa-l traga, pentru ca ea o sa mearga in curand si eu o s-o rog tare tare sa-mi aduca chestii. De exemplu carnati de pe Graben :))

Later edit: pe 10 noiembrie e White Lies la Arena si pe 11 decembrie - Franz Ferdinand la Gasometer (pe blogul asta e voie cu injuraturi? ala, la nervi si ciudă? :p)

[raluca] The City I Love

Caci da, a detronat de la inceput Stockholm-ul :) Urmeaza mai multe episoade cu si despre Londra, orasul care mi-a furat inima si sufletul, iremediabil... Vor tine pana in decembrie, cand va trebui sa ma gandesc cum sa umplu golul... poate ne mai gandim si la Islanda intre timp :) Si mai puneti mana si mai scrieti, ce se intampla?!

[raluca] Cum e Wembley cand e gol

Stadionul adica. Daca tot am stat in "cartierul" Wembley, am zis sa fac si un tur de arena, sa vad si eu cum arata un stadion adevarat :)

Si am vazut: cel mai mare stadion acoperit din lume are nu mai putin de 2.680 de toalete (!!!), peste 80 de bucatarii, pentru a face fata puhoiului de lume, iar o camera VIP, inchiriata pe 10 ani, costa o nimica toata: 2,5 milioane de lire sterline. Toate fetzele ilustre ale fotbalului englezesc au cate o camera din asta, ale carei ferestre ofera, normal, cea mai buna vedere catre ceea ce se intampla pe stadion. David Beckham este unul dintre cei care detin asa ceva, decoratiunile interioare fiind puse la punct de cine alta decat Victoria. Ghidul care a facut turul cu turistii a zis chiar ca Victoria a avut grija ca vasul de toaleta al ilustrului sot sa fie decorat cu figurile jucatorilor de la cluburile rivale, insa cred ca asta e doar marketing sau am inteles eu gresit :)))))

Altfel, din culise, am aflat ca impecabilul gazon nu dureaza o vesnicie (silly me), ca el e schimbat cam dupa fiecare mare eveniment, iar in cel mai bun caz tine 11 luni. Cam intr-un astfel de moment era si cand am ajuns eu pe stadion: dupa concertul Coldplay care avusese loc cu 3 zile in urma, oamenii puneau un gazon nou, ca incep meciurile tari :)

Pe un soare orbitor, care i-a naucit pe englezi, stadionul era descoperit in totalitate, pentru ca orice raza de soare sa ajunga pe minunatul gazon.

Am intrat in vestiare, am intrat pe stadion prin tunelul acela pe care isi fac aparitia, in sir indian, fotbalistii, iar ca dovada suprema de marketing britanic (doar sunt cei mai tari in materie, nu?), cand ieseai din tunel se auzeau automat uralele din tribune, cat sa te faca sa ai iluzia, pentru un moment, ca esti si tu cineva :))))

Si mai fac ceva pentru turistii cu gura cascata: te pozeaza cu replica nu stiu carei cupe (spre rusinea mea, sunt afoana in fotbal), exact in locul - tribuna regala - in care li se inmaneaza trofeul castigatorilor (stiti, cand se duce fiecare si il ridica deasupra capului).

Eh, ce sa zic, eu ca turistul neinitiat pe stadion; mi-a placut, mi s-a parut super tare, dar nici nu e greu, dupa ce am fost o singura data pe Ghencea si atunci Romania a luat bataie de la Norvegia pe niste namoale zdravene...

[mazilique] Petrom, dator la Belshug Team

Surprinzator (pentru un team asa de plimbaret ca al nostru), nu e vorba de benzina.

Sa explic: de cand m-am intors de la Sziget, in fiecare zi cand vin la serviciu, cumpar o sticla de Cola Zero la 1 litru (stiu ca e câh si very bad habbit, dar eu nu beau cafea si Red Bull are prea multa cofeina, iar mie mi-e somn), de la Petrom. Ştiţi toţi care, ăla de lângă fabrica noastră.

Eh, si o sticla din asta costa 3,89 de, ceea ce pentru doamnele vânzatoare de acolo (amabile as always, cum le stiti) inseamna - invariabil - 4 lei.

Au trecut 34 de zile, ceea ce m-a adus la un rest necolectat de 3,74 lei. Inca putin si tre' sa-mi dea o sticla intreaga :))

Si acum - intrebare. Voi ati incercat vreodata sa va cereti restul cand cumparati de la Petrom? I know I did, and it wasn't pretty... pentru ca e vina mea ca n-am bani ficşi.

Propun boicot :))

Ah, si sa bem ceai.

[raluca] Can I tell you a secret?

Despre o serie de ghiduri despre locuri secrete aflate in alte locuri super cunoscute si super "calcate" de turisti?

Normal, cum v-am obisnuit deja, ghidurile le-am descoperit la Foyles, de unde mi-am luat "Secret London: Un Unusual Guide", scris de doi oameni care traiesc in Londra si care recomanda locuri pe care un turist obisnuit le-ar trece cu vederea, tocmai pentru ca nu ar sti unde sa se uite in jungla urbana :)

Fara London Eye, fara British Museum, fara Tate, fara Buckingham Palace sau Westminster Abbey, doar cu parculete ascunse, piese de arhitectura in cladiri in care nu te gandesti vreodata sa intri, lucruri de fiecare zi carora nimeni nu le da atentie.

Foto: http://en.wikipedia.org/wiki/File:22-23-leinster-gardens-facade-contrast.jpg (fatadele false in Leinster Gardens)

Depourile de taxiuri, cimitirul animalelor in Hyde Park, pentru cine vrea si lucruri mai sumbre, casele false din strada Leinster Gardens (pentru a se construi reteaua de metrou, au fost demolate case, insa au fost pastrate fatadele la nr. 23 si 24, pentru a da impresia ca zona este locuita in continuare - au fost oameni care au cunparat bilete false la un presupus bal si s-au dus la adresa cu pricina imbracati corespunzator), cea mai inalta scara fara balustrada din lume, muzeul Twinings Tea, taverna Ye Olde Mitre (cu interiorul intact din secolul al XVII-lea, fara piped music), pivnitele lui Henry VIII, cea mai mica sectie de politie din Marea Britanie, moara Brixton etc. etc. etc.

Din serie mai fac parte "Secret Amsterdam", "Secret Barcelona", "Secret Brussels", "Secret Paris", "Secret Rome", "Secret French Riviera", "Secret Tuscany", "Secret bars & restaurants in Paris", "Unusual Shopping in Paris", "Unusual nights in Paris", "Unusual hotels - UK & Ireland", "Unusual hotels of the world". Editura, Jonglez, este franceza, de unde si multele titluri legate de Paris :)

Foto: http://www.pub-explorer.com/gtlondon/pub/yeoldemitrelondonec1n.htm (Ye Olde Mitre Tavern)

Precizare: aceste ghiduri completeaza seria de "Top 10", pe care stiti ca o puteti gasi oricand la dordecarte.ro :)

[george] Belşug de scalpuri la cinema

Întrerup dezbaterea culinară de la postarea anterioară cu o pauză de auto-promo. Dacă vreţi să citiţi ceva despre tot un fel de belşug, cu scalpuri de data asta (sau cu scalpări, cum vreţi) , puteţi vizita vechiul meu blog pe care l-am redeschis cu ocazia asta. Despre chestiile drăguţe şi belshugăreşti o să scriu în continuare aici (aşa ca nu aţi scăpat de mine). Celălalt blog e rezervat pentru my dark side... :) şi se vrea un loc de cârcoteli, obiecţii şi enervări cotidiene.

Aşa că, pentru câteva observaţii pe marginea mult (prea) apreciatului Inglorious Basterds al lui Tarantino faceţi click pe link :) . E şi trailer acolo :)) ... Bine, şi câteva spoiler-uri...

[mazilique] Deci va laudati ca ati fost in Delta...

Fara mine!

Bine, fie - ce-i drept, am avut treaba si de asta n-am putut veni, but still :))

Asa ca, de invidie verde, cu ajutorul lui Gabi, care a adus de la Dunare un crap, la Chez Mazilique s-a recreat unul dintre cele mai frumoase colturi de Delta - ăla în care se găseşte farfuria cu saramura.

[mazilique] Do you like the indian summer?

[mazilique] Se deschid bordeluri pe La Rambla

Pentru ca strada era plina de prostituate care faceau sex unde se nimerea si municipalitatea s-a gandit sa le mai vâre la adăpost. Reprezentantele breslei au fost de acord cu decizia primarului, pentru ca "avea nevoie de condiţii decente de munca".

Din pacate pentru viitorii calatori spre insorita Barcelona, planurile ar putea avea efect abia cam pe la anu'. Pana atunci, piata La Boqueria e inca deschisa ;)

[alina] Recunosc, am trisat!

Prima excursie organizata in Delta Dunarii a fost cu multi ani in urma. Eram prin liceu si m-am inscris la agentia de turism a scolii, care se numea Delta Force 7, evident pentru ca eram 7 elevi pasionati de minunatele peisaje ale rezervatiei. Atunci am mers la Sf. Gheorghe, iar copiii pe care i-am insotit au fost atat de incantati, incat ni s-a dus vestea de mari petrecareti si aveam tot timpul de planificat alte expeditii. Culmea, urmatoarele excursii organizate au fost la munte si la mare, pentru ca elevii din Tulcea erau plictisiti de Delta si voiau sa cunoasca si alte locuri.

Dar, cele mai multe secrete ale Deltei le-am aflat de la bunicul meu, de la Somova, iar apoi de la tatal meu. Pe umerii lor plangeam cateva ore bune pentru a ma lua cu ei la pescuit. Tot de la ei am invatat cum sa-ti faci palarie din frunzele de nuferi pentru a te proteja de soare, lantisoare din flori (da, stiu, acum nu mai ai voie), dar si cum sa supravietuiesti in salbaticie :). Ei m-au invatat si cuvinte pescaresti precum ispol, sajoc, chipcel, trapazan, ghionder si m-au invatat si cum sa le folosesc. Trezita la 4 dimineata, porneam mandra, alaturi de bunicul meu spre balta, taraind dupa mine chipcelul cu care urma sa prindem momeala pentru pestii cei mari. Conditiile puse pentru a merge la pescuit erau numeroase si nu plecam pana nu se asigurau ca nu le voi incalca. Asta insemna ca nu am voie sa ma plang ca vreau inapoi inainte de timp, sa merg prin namol pana la barca, sa nu incurc unditele, sa nu-mi fie foame, sete si sa nu vorbesc prea mult. Asa am ajuns sa ma lupt cu lipitorile agresive, sa beau apa direct din balta, sa mananc mamaliga care era de fapt momeala pentru pesti, sa-mi pun singura rama in carlig, sa rup cu dintii pestii mai mari (in lipsa unui briceag) ca sa-i folosim drept momeala atunci cand pescuiam la rapitor si sa nu vorbesc decat atunci cand sunt intrebata. Desi pare urat, mie imi placea foarte mult. Si acum imi place. Linistea de dimineata, rasaritul pe balta, pasarile, broastele, nuferii, pestele prins - toate m-au facut sa ma indragostesc de Delta si sa-i raman fidela. De atunci, merg in fiecare an.

Pentru ca nu toata lumea e deschisa la ideea de a merge in Delta Dunarii, dar si pentru ca nu stiam cum veti reactiona la tantari, paianjeni si alte vietuitoare, anul trecut v-am testat si am imbinat un pic luxul cu salbaticia. Asa am ajuns la Mila 35 unde aveam tot timpul piscina pentru cazurile in care nu v-ar fi placut plimbarile cu barca. Dupa ce am vazut ca va place, am propus sa incercam si ceva mai putin comercial. Stiam ca bratul Chilia e cel mai putin vizitat de turisti, in comparatie cu celelalte doua, Sulina si Sf. Gheorghe. Auzisem ca e o singura pensiune in satul Chilia Veche, ca se mananca bine si ca proprietarii de acolo sunt foarte ospitalieri. Asta e tot ce stiam cand v-am propus sa mergem acolo. Apoi, defect profesional, am inceput sa cercetez: site-ul pensiunii, opiniile scrise de cei care au fost acolo, am cerut recomandari, am vorbit cu oameni care-i cunosteau pe proprietari, adica un adevarat desk research :). Si, pe masura ce aflam lucruri noi despre pensiunea Vita-Chilia Veche, eram din ce in ce mai convinsa ca e o alegere buna. Daca mai aveam ceva indoieli, in special legate de drum, acestea s-au risipit cand am sunat si am vorbit cu doamna Carmen; merita felicitari pentru modul in care-si planifica activitatile, dar si pentru felul in care-si primeste oaspetii. Inca de la Bucuresti stiam cum vom ajunge acolo, care vor fi problemele cu drumul, unde ne vom caza, ce vom manca, cu ce vom merge prin Delta, pe unde vom merge - ne-a dat indicatii pana la cele mai mici detalii. Pentru mai multa siguranta, doamna Carmen ne-a insotit din Tulcea pana la Chilia Veche pentru a ne arata scurtaturile drumului, dar si pentru a ne incanta cu minunatele povesti pescaresti si vanatoresti.

Mai multe lucruri despre pensiune si excursie puteti sa spuneti voi, ca sa nu fiu, iar, acuzata pe nedrept de Alin, de intentii indecente :D.

Si, ca sa fie o compunere in toata regula, o sa inchei reamintindu-va ca, pentru anul urmator am luat in calcul doua variante: Mila 23 dar si Crisan, la sugestia Ioanei.
Voi mai mergeti?

PS. Ca sa trisez pana la capat, propun sa facem ghidul impreuna. Putem face un chestionar de evaluare, unde fiecare participant poate acorda o nota pentru diferite criterii: cazare, mancare, transport, obiective, activitati etc ;)

[george] Cum să ajungi la Chilia Veche şi ce să faci acolo

Răspunsul corect la prima parte a întrebării e: cu ajutorul Alinei. Iar la a doua parte e: tot Alina te învaţă. Aşa că, cine nu are Alina, să-şi cumpere. Însă cum Alina e o specie extrem de rară, formată dintr-un singur exemplar, mă gândesc că n-ar fi rău să oferim puţinilor noştri cititori un fel de ghid belşugăresc despre cum pot ajunge în Deltă la Chilia Veche (aşa cum citim şi noi prin alte locuri când vrem să mergem undeva). Să inaugurăm cu ocazia asta, după sistemul de rating, şi categoria de ghiduri belşugăreşti.

O invit astfel pe Alina (adică pe Dalba), nu din lene, ci pentru că ea e cea mai potrivită pentru asta, să posteze cât mai grabnic ghidul mai sus numit.

Eu o să mă rezum la a posta fotografiile şi filmuleţele făcute în Deltă.

Later edit: Uff, că era să uit. În caz că nu aţi citit încă, nu rataţi asta.

[raluca] Intermezzo literar

Foyles ma anunta azi pe Facebook ca s-a stabilit shortlist-ul pentru Man Booker Prize de anul asta. Castigatorul va fi anuntat pe 6 octombrie. Mai jos lista, in caz ca vreti sa beneficiati de vreuna nou-nouta adusa tocmai de la Londra :)

1. The Children's Book - A.S. Byatt
2. Summertime - J.M. Coetzee
3. The Quickening Maze - Adam Foulds
4. Wolf Hall - Hilary Mantel
5. The Glass Room - Simon Mawel
6. The Little Stranger - Sarah Waters

Acum sa revenim la Delta; George, povesteste ce e de povestit si pune pozele :)

[raluca] La multi ani, sa ne traim!

In Delta a inceput, deci nu puteam sa sarbatorim decat in Delta. Astfel ca am ajuns la Chilia Veche iar ce s-a intamplat acolo las imaginile sa vorbeasca - si pe ceilalti participanti la belshug :)

P.S. Click pe poze ca sa le vedeti mari :)

[george] Off-road în Deltă cu Fiat Sedici

Ce Dumnezeu să cauţi cu Fiat Sedici off-road, v-aţi putea întreba… E, fix chestia asta ne întrebam eu şi Ioana duminică la 5 dimineaţa, în mijlocul pustietăţii, prin ploaie şi mocirlă, cu maşina atârnând într-o poziţie imposibila pe marginea unui dig de pământ. De ce suntem off-road? Adică unde e drumul? În jur doar lut ud, mărăcini, o casă părăsită şi întuneric…

Drumul de piatra pe care plecasem din Chilia Veche spre bacul de la Tulcea se transformase pe nesimţite într-un drum de pământ pe care maşina era tot mai dificil de controlat. Când drumul, aflat pe culmea unui dig, s-a îngustat foarte mult, ne-am amintit avertizarea gazdei de la pensiune: „dacă vedeţi ca nu mai sunteţi pe piatră, v-aţi rătăcit şi trebuie să vă întoarceţi”.

Era clar, greşisem drumul! Prima încercare de a întoarce ne-a făcut să alunecăm lateral în stânga digului. Cu puţin avânt şi cu tracţiunea cuplată pe toate roţile, am ieşit fără probleme. Însă doar puţin timp, pentru că următoarea manevră ne-a dus pe partea cealaltă a digului, unde malul de pământ era şi mai abrupt. Iar mărăcinii ceva mai înalţi. De aici, timp de vreo 15 minute, în ciuda numeroaselor încercări, roţile, încărcate de noroi, nu au reuşit să ajungă pe culmea digului.

Maşina era 4x4, motorul destul de puternic, cauciucurile însă erau din cu totul alt film, unul cu aventuri urbane, nicidecum cu expediţii pe teren accidentat. Tot atunci am simţit acut nevoia ESP-ului, dotare care nu era în lista standard la exemplarul testat. Când totul părea pierdut, iar Ioana insista să o lăsăm baltă şi să sunam la pensiune pentru a fi scoşi cu un tractor de acolo, teorizat la gândul „legendei belşugăreşti” care se va naşte dacă vom chema ajutor, am mai făcut o ultimă încercare, cu ceva mai mult avânt şi am reuşit să pun maşina iar pe drum. Mă rog, chestia aia un pic bătătorită de pe vârful digului căruia cu îngăduinţă îi spuneam aşa.

Ne-am întors, cu 8 – 10 km/h la postul Poliţiei de frontieră de la intrarea în sat, unde am aflat că nu totdeauna drumul cel mai lat e si cel mai bun. Greşisem într-o vale când drumul pietruit cotea la stânga, mult mai îngust şi aproape invizibil noaptea. Ne-am întors şi am reluat drumul corect de data asta, fără alte peripeţii notabile, cu excepţia faptului că, din cauza întârzierii de o oră, am pierdut bacul la care voiam să ajungem.

Drive test belşugăresc 

Cu aşa introducere lungă ajung şi la subiectul postării, cum s-a descurcat Fiatul Sedici printre belşugari. Eu, de la volan, zic că bine. Şi îi mai sunt şi recunoscător pentru că, în ciuda lipsei mele de experienţă off-road şi a cauciucurilor obişnuite, ne-a scos dintr-o situaţie pe care eu şi Ioana deja o vedeam fără ieşire. Mai mult, după cele trei zile de test pot spune că Sedici e o maşină compatibilă cu belşugarul, fie el profesionist sau amator. Să mă explic.

Fiat Sedici e un crossover compact, adică e făcut să se descurce foarte bine în oraş, dar nu refuză niciodată o aventură în natură, pe drumuri mai puţin bătătorite şi chiar pe teren accidentat. Exact ca belşugarul :). Nu epatează, Sedici nu e maşină de fiţe şi nu are dimensiuni de prost gust, însă nu te lasă la greu. Modelul testat prin bunăvoinţa AutoItalia ascunde sub capotă un motor diesel de 1,9 litri, de care aproape că m-am îndrăgostit, o cutie de viteze cu 6 rapoarte şi dezvoltă 120 de cai putere (ceea ce nu e tocmai puţin dată fiind greutatea de doar 1,35 tone pe care o are maşina). Pentru cititorii şi belşugarii care nu sunt pasionaţi de detaliile tehnice asta ar trebui să însemne următoarele: vitezomanelor noastre Mazilique şi Flori le-ar plăcea cum Sedici depăşeşte fără probleme pe autostradă maşini mai fiţoase, la peste 170 km/h sau cum iese din situaţii periculoase şi din depăşiri strânse beneficiind de suficiente resurse de putere şi la viteze ridicate. Lui Ceauşescu, benzinar convins, i-a plăcut forţa motorului pe teren plin de hârtoape, iar pe mine m-a cucerit cuplu destul de mare gratie căruia reuşeşti să pleci primul de la semafor, înaintea boului care încercă sa te facă pe linia de tramvai. În portbagaj, nu foarte mare ce-i drept (e vorba, totuşi, de o maşină compactă), au încăput 3 rucsaci şi chitara lui Doru şi mai era loc de un rucsac sau doi, ceva mai înghesuiţi.

Cu ceva zdruncinături, Sedici a făcut faţă onorabil, zic eu (ceilalţi pasageri pot confirma sau infirma), ambelor drumuri înfiorător de proaste dintre Tulcea şi Chilia Veche, cel de piatră, de 75 km, şi celălalt, de doar 50 de km, care o taie pe scurtături (încă nu m-am hotărât care dintre ele e mai prost). Trebuie să recunosc însă ca ambele sunt la limita de sus a ceea ce poate o maşină de genul acesta să suporte. Din cauza suspensiilor relativ moi, gropile mai mari, dese, abordate neatent, făceau ca suspensiile să intre în rezonanţă, maşina căpăta un tangaj extrem de neplăcut şi riscam fie să lovesc scutul în buza vreunei gropi, fie să pierd controlul volanului. În schimb, la urcat pante sau abordat orice denivelare la viteză mică, maşina rivalizează cu modele mai performante, cu condiţia să nu fie noroi sau să fie echipată corespunzător.

Am folosit toate variantele de tracţiune, modul 2X (doar roţile din faţă), auto şi lock (tracţiune pe toate cele 4 roţi). Cu adevărat n-am avut nevoie de ultimul decât atunci când am alunecat de pe drum. În schimb tracţiunea integrală s-a dovedit o experienţă interesantă şi pe şosele, în curbe, maşina fiind mai sigură, cu preţul unui consum ceva mai mare. Şi că tot veni vorba de consum, la finalul celor 800 de kilometri conduşi pe toate tipurile de drumuri cu cele mai variate viteze, computerul de bord indica 7,7 litri la sută.

Interiorul e mai degrabă spartan, dar funcţional. Evident, plin de acelaşi plastic rigid care, din păcate, a devenit aproape regulă la majoritatea modelelor actuale. Poziţia de condus e înaltă, chestie care mie (conducând zi de zi un Yaris) îmi place, dar care lui Ceauşescu (obişnuit să se târâie la câţiva cm de asfalt în Roverul lui) nu. Altfel, modelul testat avea toate chestiile obişnuite unei dotări de top - climă, sistem audio cu mp3 si 4 boxe & 4 tweetere. Deşi exemplarul pe care l-am condus avea peste 20.000 km, nu am sesizat greieraşi în bord, cu excepţia unui mic joc la torpedo, iar ocazii să se facă auziţi au avut din belşug. În privinţa siguranţei, slavă domnului, nu am avut ocazia sa testez eficienţa nici unuia dintre cele 6 air-baguri din dotare.

Din păcate, şi aici vine partea dureroasă, preţul nu prea e de criză: 21.087 euro preţ de catalog, cu taxe, dar care, dacă se aplică oferta acum în vigoare la Autoitalia, poate ajunge 18.787 euro cu taxe. Dacă stai însă să te gândeşti că de banii ăştia iei cam două lucruri într-unul – şi maşină de oraş cu care să te strecori prin trafic şi pe care să o parchezi uşor, dar şi una de ieşit în belşuguri oriunde îţi pofteşte inima, preţul poate să nu mai pară aşa mare.

În final aş vrea să inaugurez şi un sistem de rating tematic care să indice atât potenţialul belşugăresc al lucrului sau locului despre care scriem, cât şi potenţialul de distracţie.

Fiat Sedici primeşte de la mine:

4 belşuguri din 5 posibile (adică în câte călătorii tip belşug aş lua maşina)

4 chitare tot din 5 posibile (chitara, a lui Doru bineînţeles, fiind etalonul distracţiei) Aici şi o menţiune. Sedici nu pare fun la prima vedere şi ar fi primit doar 3 chitare, însă alunecarea în nămol şi experienţa din ultima zi, în parte povestită aici, i-a salvat pielea şi m-a făcut să îi sesizez mult mai bine potenţialul de distracţie.


Pentru cei care ar vrea să citească versiunea ceva mai tehnică a drive – testului cu Fiat Sedici, în curând pe vechiul meu blog pe care am hotărât să-l şterg de praf si să îl redeschid.

[doru] Gaşca noastră de liceu

- Băieţi, hai să plecăm de la chimie, vreţi?
- Băi, vreau, dar să plecăm toţi că iar ne ia aia la ochi.
- Şi io vreau, Mariane, dar nu prea am bani. Ce facem? Mergem la mine?
- Da mă, jucăm o carte şi, dacă e, băgăm şi o cântare. Ai chitara acasă?
- Da.
- Perfect. Hai. Repede, că vine aia!

Mă întreb dacă doar eu simt că m-am întors în timp.

Marian, Alecu, Virgil şi cu mine eram o echipă în liceu. Fusesem colegi şi în şcoala generală, iar acum, în clasa a noua, nimerisem în aceeaşi clasă a liceului de matematică fizică, de la noi din cartier.

Pe vremuri, aşa cum ne place nouă să zicem, eram personajele din Cireşarii şi cotrobăiam toată ziua prin case părăsite, ciocănind în podele după comori, iar vara plecam la casa de la ţară a lui Alecu şi făceam expediţii pe dealurile din Dobrogea.

Îninte de Cireşarii am fost o vreme Tom Sawyer, Huck Finn, Jim1 şi Jim 2, (nu ştiu de ce, Alecu şi Virgil nu reuşeau să se înţeleagă care să fie Jim şi care Injun Joe, aşa că am rămas fără indian, însă cu doi sclavi negri), dar perioada Cireşarilor ne-a fost cea mai dragă. Totuşi ne lipseau nişte personaje. Nu aveam pe cine să salvăm din castel şi nu aveam cui să îi stoarcem veninul cu degetele şi buzele. Nu era nicio Lucia şi nicio Maria.

Ele au apărut apoi, în clasa a noua. Pe Lucia Panait şi Maria Bunea le-am cunoscut în prima zi de liceu şi au fost exact aşa cum ne aşteptam. O Lucia şi o Maria. Gaşca noastră devenise completă. Am petrecut împreună cei mai frumoşi ani.

Cred că am fost cei mai cuminţi copii din generaţia noastră. Tentaţia răului nu exista, pentru că nu îi permiteam noi să existe, având în schimb toate premisele binelui, adevărului şi frumosului. Prietenia.

O să vă întrebaţi unde duce această scurtă istorie, şi mai ales de ce am început-o cu povestea unui chiul de la ora de chimie.

Răspunsul stă în întrebare.
- Cititorul: De ce ai început o istorie despre prietenie cu un chiul la ora de chimie?
- ECO: Mie, mie, mie...

Odată cu trecerea timpului, relaţiile s-au redefinit, iar nevoia de individ în interiorul grupului a devenit din ce în ce mai puternică, până a copleşit ideea grupului în sine.

Alecu a devenit Alexandru, Marian şi Maria au devenit un cuplu, banii au devenit o problemă, scopurile au început să ne guverneze existenţa, iar mie timpul mi-a devenit duşman. Nu mai e timp! Creştem şi o să se termine. Aş fi vrut să fim Cireşari la infinit.

Au trecut mai bine de zece ani, iar eu am trăit fiecare vară ca şi cum ar fi ultima, fără Cireşarii mei. Până acum.

Şi mă întreb din nou dacă doar eu simt că m-am întors în timp.

- Băieţi, hai să plecăm de la serviciu, vreţi?
- Băi vreau, dar să plecăm toţi. Hai de vineri dimineaţă.
- Şi io vreau, Bogdane, dar nu prea am bani. Ce facem, mergem la Raluca?
- Da mă, fumăm o narghilea şi dacă e, băgăm şi-o cântare. Ai chitara la tine?
- Da.
- Perfect. Hai repede că nu mai e timp.

[mazilique] Bilete de 13 euro inclusiv taxe la Blue Air?

Eu nu cred pana nu vad. Da' ei asa se lauda

Blue Air lansează în perioada 7-11 septembrie o promoţie specială: Zbormania. Sunt puse în vânzare 30.000 de bilete de avion către toate marile oraşe ale Europei, cu preţuri de la 13 Euro, cu toate taxele incluse.

Zbormania se desfăşoară numai în perioada 7-11 septembrie, în limita locurilor disponibile.
Biletele puse în vânzare sunt pentru călătorii începând cu data de 25 octombrie 2009, până în data de 28 martie 2010.
Toate taxele sunt incluse în preţul biletului şi fiecare pasager poate transporta gratuit un bagaj de cală în limita a 20 de kilograme.

[raluca] British Airways, mai ieftin decat Wizz! How cool is that??!!

Trebuie sa spun asta neaparat: Wizz-ul s-a lacomit peste masura. Adica am platit pe un bilet de avion Bucuresti-Londra si invers 201.05 euro, la British Airways, pt ca am facut atac de cord cand am vazut ca Wizz are 235 euro!!!

Poate nu pare cine stie ce diferenta, dar sa va povestesc istoricul: in martie, am mers la Londra cu 60 de euro, Wizz; in iulie, 100 euro, tot Wizz - biletele luate mereu cu 2 luni inainte.

Acum, pt mijlocul lui octombrie, un salt de pana la 235 euro!!! How lame is that? Normal ca la scorul asta intri automat la British Airways pe site sa iei temperatura. Si, cand vezi ca acolo e mai scazuta, mai stai pe ganduri?

Si, ca sa nu va vina sa credeti si mai rau, si la KLM e mai ieftin decat la Wizz - 189 de euro! Dezavantajul e ca faci escala la Amsterdam, din cauza asta am preferat sa mai dau 12 euro in plus si sa scap de durerile de cap (la propriu). Dar, daca nu ar fi fost BA, atunci sigur ar fi fost KLM :)

Nu mai spun ca oricum Blue Air nu e o solutie pentru Londra, cu preturile pe care le are (se intampla ca nici nu are zboruri cand am eu treaba pe-acolo).

Deci de ce ar mai da cineva bani pe low-cost? Sau de ce ii mai zice low-cost? Adica chiar nu vor mai exista companii intr-adevar low cost? Asta e de fapt vestea trista...

[mazilique] Sad sad news

Sky Europe a intrat in faliment like... de tot! You cannot imagine cat de trista sunt, considering ca am zburat cu ei de vreo zece ori si intotdeauna a fost lovely, niciodata n-am intarziat (in conditiile in care, daca intarziam fie si 30 de minute, ratam cate un concert misto..). Si pff... era sa cumpar un bilet pentru 10 decembrie, sa ma duc sa mai vad o data Franz Ferdinand, la Gasometer :((

SkyEurope a intrat marţi oficial în faliment, a anulat toate zborurile şi şi-a suspendat operaţiunile, a anunţat compania aeriană slovacă, aflată în dificultăţi financiare severe

mai multe aici

[ceausescu] Sziget 2009 - Epilog

...sau ce nu s-a povestit

Saptamana trecuta, am zis ca sa nu mai adaug inca un post la valul de postari. Din punct de vedere marketing & sales, produsul ar fi trecut neobservat. Din punct de vedere al productiei, nu aveam chef. Si you know me, I'm shy si ma urnesc mai greu cu d-astea. Si imi place sa am ultimul cuvant. :)

Asa ca va spun in seara asta ce am de spus, pentru ca azi e luni seara, iar maine, cand voi o sa vedeti asta, va fi marti si martea e o zi deprimanta, mai ales toamna.

Ce fraze scot din mine...

Despre Sziget vorbeam. Ma, fratilor, a fost misto. N-a debutat foarte misto, ca drumul a fost lung si obositor, plus ca ne-am ratacit prin Debrecen, plus ca am ajuns acolo si biletul meu era non-camping si a trebuit sa il upgradez. Apoi am umblat doua ore dupa loc de pus cortul. Pana mi-am dat io seama ca I'm NOT too old for this shit, am mai mormait eu pe acolo, da' m-am dat pe brazda. Noroc ca au fost White Lies, Snow Patrol si Calexico (respectiv Lilly Alen pentru gagi - asta cu gagi e copiata de pe un alt blog - am pus link sa nu scrie Dimi si despre noi ca furam continut) in chiar prima zi.

Cam din a doua seara agorafobia mea a inceput sa se amorteasca de la bere si colesterol/carbohidrati.

Restul se cunoaste deja. Eu am altceva mai important de povestit.

Pentru baieti, vreau sa comunic ca, din punctul ALA de vedere (al agatatului de femei), nu e bine sa pleci la calatorii din astea cu doua tipe dupa tine, mai ales cand, din start, ele sunt doar buddies (doar amice, adica NO SEX cu ele, pentru Dana). Alelalte femei din jur nu stiu acest aspect (pe care acum il stie si Dana, daca ne citeste) si nu prea se mai uita la tine, ca se gandesc ca fie esti gay, fie esti nesimtit ca nu-ti ajung doua. Din pacate, am tricou pe care scrie "She's my sister" pentru cand ies in cluburi cu sor-mea, da' nu mi-a dat prin cap sa imi fac tricou cu "They're my buddies" pentru Sziget. A, si ar mai ajuta sa faci un pic de miscare inainte, ca, frate, parca toti atletii se stransesera acolo si mai si umblau fara tricouri, nesimtitii. Da' nu cred ca de-asta nu am agatat, ca doar femeile se uita in primul rand la frumusetea interioara, la cat de spiritual, sensibil si amuzant este un barbat, si abia in al zecelea rand la fermitatea... hmm... pectoralilor.

Altfel, fetele au fost cele mai tari. Pe bune. Si iata si de ce. :)





Nu-i asa ca sunt cute amandoua? :)

De fapt, tot textul de mai sus era asa, ca sa am pretext sa postez filmele astea doua si sa ma razbun ca m-au machiat, pozat si apoi pus pe blog. Luati, ma, revenge de-aici.

In final as vrea sa zic ca Sziget 2009 fost cea mai tare chestie pe care am facut-o in ultima vreme si le multumesc sincer lu' Mazi si lu' Gabi ca m-au luat cu ele. Si ca mi-au acceptat glumele (otherwise inacceptabile, stiu).

Poate la anul mergem mai multi. Eventual, la un concert Oliver, la A38-wan2 stage. Hai, ma, ce dracu', anul asta a cantat AB4 acolo. Doru, imi faci dedicatie, frate? Mama, cate tipe as putea sa agat... :))

Atat. The end.

PS: Ne vedem in Delta. :)
PPS: Taratata-taratatata-taratatatatata-taratattatatatttata- TA- TA- TA: LA MULTI ANI, DORU! :D