Dupa ce George a ratat la mustata sansa de
a fi celebru, a venit randul meu sa incerc sa ma afirm, tot involuntar, dar totusi prin propriile puteri. Era in timpul concertului Manic Street Preachers, atmosfera relaxata, public nemeritat de rasfirat. Drept pentru care ajunsesem toti trei sa stam destul de aproape de scena si ne faceam sperante ca vom aparea pe ecranele de langa main stage. Asa ca le pusesem pe fete sa stea in mod strategic in fata mea, pe un culoar cu vizibilitate excelenta dinspre camera de luat vederi ce filma multimea din partea stanga a scenei. Cu jumatate de ochi la ecran si jumatate de ochi la operatorul camerei de filmat (dar cu ambele urechi la concert, ca era tare misto), am observat ca pe ecran apareau ceva oameni din jurul nostru. Asa ca am dus Canonul lui Mazi la ochi si am facut poza. Deja imi imaginam fericit cat de mult ma vor iubi fetele dupa poza asta si ca o sa beau gratis in seara aia. Without further ado, iata ce a iesit:
Daca nu v-ati prins inca, va dau un indiciu: priviti cu atentie marginea din dreapta a ecranului fotografiat. Ei, hai, se vede o jumatate de profil. Ca sa innabusesc din fasa orice acuzatie de narcisism, as vrea sa evidentiez faptul ca nu eram inca machiat.
Ce-i drept, nu am aparut in ZF ca maestrul George, da' zic ca se pune totusi... Nu?
PS: Mazi mi-a zis ca mai aparusem mai devreme inca o data, cu toata fata. :)
Un comentariu:
tare faza, ceausescu rules!
dovedit!
Trimiteți un comentariu