O telegondola şi un teleski mai târziu, la cota 2.000, cei patru boarderi – Doru, Gabi, Flori şi Ştefan – şi-au strand legatuile and, without any further ado, au alunecat pe pârtie până ce noi nu i-am mai văzut.Astfel, a rămas doar un grup compact de trei fete cu skiuri, clăpari şi beţe – Raluca, Gu şi eu (Alina se retrăsese în „sala de lectură” de la cabana Mioriţa).
Am încercat să ajungem pe nush ce pârtie de sub nush ce telescaun. Da’ nu s-a întâmplat. Pârtia era în aşa hal de îngheţată încât nici nu puteam să ne înfigem beţele-n zăpadă (mai jos, în plan îndepărtat, se zăreşte Gu, care a fost cea mai viteaza, care a ajuns cel mai departe, dar care la întoarcere cântărea variantele dintre târtât pe burtă, scos clăpari şi mers în şosete sau aşteptat un elicopter salvator :) 
Aşa că. dupa o serie de încercari nereuşite, am capitulat şi, la rândul nostru, ne-am târât, spăşite, spre Mioriţa.Unde am stat degeaba si la caldură, câteva ore ruşinoase.
Ah, rectific – Gu a dat câteva ture prin jurul cabanei, Alina a citit poezii de Sorescu, Raluca a mai picotit, iar eu ma întrebam cum într-un playlist poate urma Kaiser Chiefs după Aurel Tămaş (încă n-am gasit explicaţia...)
Undeva în jur de ora patru am zis că am skiat suficient şi că e momentul să ne întoarcem la bază, unde jumătate de oră mai târziu au sosit victorioşi, restul (ca să nu le zic boarderi :P)
Formaţia odată refăcută (minus Ceausescu care ne parasise inca de dimineata, pentru ca a trebuit sa plece la Pitesti), ne-am urnit către o cârciumă ungurească unde am executat încă un mic belshug. Asta în ciuda faptului că meniul părea că promite mai mult decât ce ni s-a servit mai târziu. Oricum, asta nu ne-a împiedicat sa luam cate doua feluri de mancare, plus desert (unii dintre noi), sa fierbem vin si sa bagam beri in congelator :)
La Bucureşti am ajuns in jur de ora 22.00.
Un comentariu:
buna mancarea la unguresc...si ospatarita era dragalasa..phuiiiii
Trimiteți un comentariu