Noi am plecat duminica dimineața pe la 11 din București, pe la 12 eram în Bulgaria, la Ruse, de unde am urmat șoseaua către Sofia o bucată de vreo 30 km, după care am cotit-o la stânga, către satul Červen. Fără emoții, drumurile sunt semnalizate, am reușit să nu ne rătăcim :) (aici, lui George probabil i-ar plăcea să spun că a avut un rol important și GPS-ul, altul decât Ioana)
Červen, alături de Nisovo, Košov, Tabačka, Ivanovo, Krasen și Basarbovo, este unul dintre sătucurile împrăștiate de-a lungul cursului râului Rusenski, ultimul afluent important de pe partea dreaptă a Dunării. Sunt așezate într-un fel de canion pe care râul l-a format în câmpia înaltă, după ce marea preistorică s-a retras pe alte plaiuri. De aceea, în rocile din zonă se mai găsesc și acum fosile ale unor vietăți marine dispărute de mult timp din peisaj.
Deosebite sunt aspectul de canion al văii și colinele câmpiei de deasupra, înaltă de 765 m. Pentru că este o diferență de nivel destul de mare, în zonă se întâlnesc trei micro-climate, de la central-european la stepă și submediteranean. Prin urmare, și flora și fauna sunt la fel de variate (citisem că scorpionul carpatic este una dintre vietăți). Noi ne-am întâlnit doar cu niște șopârle, unele foarte colorate, și am atentat (ca să nu zic furat) la corcodușele din parc (lucru posibil doar cu ajutorul Alinei, care a dovedit că îndemânările căpătate în copilărie, de genul cățăratului în copaci, ajută la un moment dat).
Treaba asta cu micro-climatele se poate testa pe viu, căci odată ajuns în vale, între pereții stâncoși, simți că nu mai circulă aerul cum trebuie și ai senzația că, din punct de vedere climatic, ești prin Grecia sau Spania.
În Červen se află ruinele unei fortărețe medievale, așezate pe un platou impunător, în mijlocul unui canion pe fundul căruia se află casele sătenilor. Un sat pitoresc, unde casele par mai înstărite decât cele din jurul orașului Ruse și unde strada care duce la bazele stâncii cu cetatea este foarte bună.
Din Červen, am luat-o către nord, urmând o vreme același drum secundar de la venire, dar care se bifurcă la un moment dat cu un braț care duce direct la Ivanovo, fără să mai fie nevoie să ieși în șoseaua de Sofia. Deși drumul nu este marcat pe hartă (cel puțin nu pe a noastră), este excelent și ajungi imediat la Ivanovo. Aici, dacă urci la nivelul chiliilor din stâncă, ai priveliște asupra întregului platou.
De la Ivanovo, din nou către nord pe un drum secundar (același care vine de la Červen) și care de asemenea nu este pe hartă (sunt însă indicatoare pentru Ruse), ajungi la Basarbovo, locul singurei mănăstiri în stâncă, încă funcțională, din Bulgaria. Aici, valea pierde din aspectul aspru dat de stânci și se lărgește, lăsând loc râului să se verse în Dunăre, câțiva kilometri mai la nord.
Pe la 6 seara, eram din nou în Ruse, așezați în jurul unei mese copioase la locul știut, dar de data asta cu Mazi, Gabi, Vlăsceanu și Dragoș alături, unde ne-am cinstit, fiecare după puteri (un mic belshug adică :) )
P.S. Când plecați către Ruse, nu uitați că trebuie plătită taxa de pod și la dus, și la întors, și că trebuie cumpărată vignetă (polițiștii bulgari sunt foarte vigilenți, ca să nu spun altfel - prietenii știu de ce)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu