Pentru mine, totul a fost surprinzător, pentru că nu aveam niciun reper, prin urmare nu aveam absolut nicio așteptare. Am fost uimită să văd, când am intrat în sală, vreo 20 de oameni împrăștiați pe niște fotolii colorate din puf, cu niște cartonașe pe care-și scriau numele, un copac desenat pe un flipchart - The Reading Tree, un concept popular in lumea anglo-saxona - și două femei, dintre care una îmbrăcată ciudat și machiată și mai ciudat, vorbind și gesticulând pe un fel de piedestal, cu niște cărți pe lângă ele.
Copac desenat de mine în Paint, pe touchpad, fără mouse, deci vă rog să fiți indulgenți :)))))))
M-am așezat și eu pe un pufulete, am primit un cartonaș și mi s-a spus să-mi amintesc, împreună cu un alt participant, care au fost primele cărți pe care le-am citit in viața mea; apoi să discut, împreună cu colega de ”grupă”, ce mi-a plăcut la ele.
Asta a fost de departe partea cea mai interesantă, pentru că îți dai seama cât de departe în timp și down your memory line trebuie să mergi :) Și, mai ales, rămâi uimit de ce descoperi acolo, pentru că nu vor fi doar cărți la capătul căutării, vor fi multe întâmplări și multe personaje în jurul acelor cărți, de care nu credeai că îți vei mai aminti vreodată...
Cel puțin la fel de interesant a fost și să îi ascult pe ceilalți vorbind despre cărțile copilăriei lor, care nu erau deloc și cărțile copilăriei mele; căci în Columbia, de unde era o tânără, copiii nu citeau ce citeam noi, nici ce citeau cei mici in Marea Britanie, nici in Tailanda. Și nici copiii din Marea Britanie nu citeau, în urma cu 50 de ani, ce citeau în urmă cu 30... Asta a fost frumusețea, să vezi atâtea nații și generații de oameni la un loc povestind lucruri atât de diferite :)
Ce a rezultat (titluri, scriitori) a fost scris la rădăcinile copacului; apoi am urcat la trunchi, unde s-au regăsit cărțile de pe vremea când eram școlari, apoi cărțile adolescenței, apoi cărțile de la 20 de ani, pentru a termina, în vârf, cu ceea ce am vrut mereu să citim dar nu am reușit :)
Ajunși aici, am aflat că toată povestea asta cu ”Spune-mi ce citești, ca să-ți spun cine ești” este o demonstrație a unei organizații, The School of Life, care face... da... biblioterapie, adică terapie prin literatură :) A devenit mai clar conceptul ăsta în ultima parte a workshop-ului, când, prin eliminări succesive, în funcție de afinitățile literare (de genul ”Cine alege Margaret Atwood?”, ”Dintre cei care au ales Margaret Atwood, cine alege Ernest Hemingway?” etc. etc.), s-au alcătuit ”grupe” de câte două persoane cu afinități cât mai mari. Cei doi au vorbit apoi între ei despre un aspect al vieții lor pe care îl vor rezolvat și și-au recomandat câte o carte care i-ar putea ajuta în situația respectivă.
Eu nu am făcut nicio recomandare și nu am primit nicio recomandare, pentru că am ajuns, împreună cu colegul de grupă, un canadian, la concluzia că nu știm :))))) Mi-a trecut totuși prin minte Virginia Woolf, însă trebuie să mai reflectez la asta...
Iată ce citeau alți oameni când erau mici:
- Enid Blyton - The Magic Faraway Tree (se pare că era în vogă la englezi, majoritatea au menționat-o)
- Richard Scarry - Busy Town stories
- Richmal Crompton - Just William stories
- Edward Stratemeyer - Nancy Drew stories
- Ursula Le Guin - Earthsea novels
- Margery Williams - The Velveteen Rabbit
Eu nu am auzit de niciunii (cu excepția Nancy Drew, dar n-am citit-o) :))))
Ce au recomandat oamenii, acum că sunt mari:
- Hari Kunzru - The Impressionist
- Zadie Smith - On Beauty
- Michel Houellebecq - Atomised
- Kazuo Ishiguro - Never Let Me Go
- Miles Franklin - My Brilliant Career
- George Eliot - Middlemarch
- Tim Winton - Cloudstreet
- Nelson Mandela - A Long Walk to Freedom
I say let's read, people :)
12 comentarii:
hihi, mi-am adus aminte de episodul ala din Friends cand de Halloween Monica ii ia lui Chandler un costum de iepuras roz, pentru ca lui Chandler ii placea The Velveteen Rabbit cand era mic
:))))))))))) deci chiar exista povestea asta si lumea chiar o citeste
eu dau un premiu (let's say de la Foyles) celui care imi aduce aminte cum se numeste prima carte pe care am citit-o :) tot ce stiu e ca era cu niste personaje flori, unele bune, altele rele (gen matraguna), si ca era cu multe desene; de fapt, predominau desenele, textul era de sustinere, asa... nu mai stiu cum se numeste!!!!
era cumva asta?
am citit si eu Kazuo Ishiguro, la recomandarea Ioanei, desigur :)
@phenobarbiedoll: nu, nu e aia, "Balul florilor" a aparut in 2006, cartea la care ma refer trebuie sa fie ceva de prin anii '70 :)))))
Ralu, nu vrei sa organizezi tu un "seminar", o intalnire de acest gen in Bucuresti?:) Ar fi dragut. Eu as veni sa discut despre cartile pe care le citesc si despre autorii care imi plac. S-ar face niste focus grupuri interesante.:)
chiar asa, de ce n-ai organiza si tu un seminar similar la noi? :)
imi si imaginez cum o sa povestim de cei trei grasani, de habarnam...
ar fi fun, dar eu, care am o memorie asa proasta.. ce ma fac? :(
imi aduc aminte ca atunci cand eram mica citeam legendele olimpului, morcoveata, habar n-am etc. si ca prima carte pe care mi-o amintesc e una mare-mare rosie, cu litere aurii pe coperta, de fratii grimm. si una de andersen, care avea si desene.
dar nu mai stiu nimic din ce am citit anul trecut :( plus ca nu-mi amintesc despre ce era vorba in carti. pff
eu cred ca am muri de ras, in cerc restrans, clar :)))))))
@anca: ma vezi pe mine tinand un seminar? ati muri si mai tare de ras :))))))
wooow ce chestie! habarnam si de aventurile lui :D. cred ca mai am si acum cartea pe la boxa, pe undeva. partea cea mai tare e ca odata cu amintirea paginilor cu pozele acelea super simpatice, a personajelor brusc mi-am adus aminte de atmosfera de atunci, de bunica-mea, de o multime de lucruri vechi si dragi :)
acum, de curand, mi-a placut si zadie smith cu ai ei dintii albi
@raluca: bine , bine daca nu vrei sa faci seminarul, atunci in primavara viitoare, la ziua mea vorbim de carti :)) promit sa nu mai joc mima cu titluri de mancare si de limonade din meniu :))si vorbim de carti =))
Trimiteți un comentariu