[raluca] Hallo, Anna! Haben Sie ein Zimmer frei?

Asa incepeau lectiile de germana de pe TVR1 prin ‘90-’91 si cam cu atat am ramas si eu de atunci din limba poporului de la nord J. Ceea ce incerc sa fac prin aceasta introducere este sa ma scuz de fapt ca nu am inteles sau nu am fost destul de atenta incat sa nu ma pun in situatii jenante.

Prima dintre ele a fost chiar la plecare, unde pe aeroport am fost uimita ca lumea nu se inghesuia la imbarcare. Uimirea a crescut si cand am remarcat ca lumea nu se bulucea la usile autobuzului care te ducea la avion, ca sa prinda locuri cat mai bune (va reamintesc ca am zburat cu German Wings, deci low-cost). Eu am fost vigilenta in schimb, asa ca nu m-am indepartat de usile autobuzului, iar cand acestea s-au deschis am marit simtitor pasul, astfel incat sa fiu printre primii care sa puna piciorul in avion.

Usor uimita ca nici macar atunci lumea nu parea sa se grabeasca, m-am asezat cu nonsalanta si am ocupat trei locuri pe care le-am considerat mai bune, apostrofandu-i usor si pe mama si pe fratele meu ca nu pun destul de repede bagajele la locul lor. Dupa ce ne-am instalat confortabil, nu am inteles de ce a venit cineva sa ne ridice de acolo, spunandu-ne ca acelea sunt locurile lor, ba mai mult, aratandu-ne si biletele cu locurile.

Acela a fost singurul moment cand m-am uitat si eu pe bilete, ca sa constat ca si noi aveam locuri, in alta parte desigur, si atunci mi-am explicat si de ce toata lumea era atat de calma. Atat de obisnuita cu lipsa de locuri prestabilite in zborurile low-cost, nici macar nu am catadicsit sa imi arunc o privire pe bilet, ca sa vad ca in acest caz era o exceptie J))). Ne-am luat deci locurile de drept si zborul a continuat fara incidente.

Ajunsi in Berlin, s-a pornit, asa cum spuneam si cand am plecat, o fulguiala cu vant, care insa a durat putin. Destul de frig, in schimb, ceea ce nu inseamna ca am ramas restul zilei in camera. Dar nici prea departe nu ne-am dus, pentru ca hotelul nostru – Berolina an der Gedächtniskirsche – este chiar in vechiul centru al Berlinului de Vest, in Charlottenburg, Rankenstraβe colt cu Kurfürstendamm, deci ploua cu de toate chiar sub nasul nostru.

Aseara a plouat deci, pentru mine, cu prima serie (episoadele 1-12) din CSI: Miami, la 15 euro (reducere 50%), si cu cel mai recent roman al lui Tracy Chevalier, “Burning Bright”, care inca nu a fost tradus in romana. Le-am cumparat dupa ce am petrecut vreo doua ore in noul meu magazin preferat, Hugedubel (daca l-am scris corect), adica un fel de FNAC insa mai mare si mai prietenos: 4 etaje in principal cu carte, fara zona aceea de entertainment, electronice, jocuri etc. din FNAC, insa cu un bar chiar in mijlocul cartilor la etajul 1, unde poti sta chiar sa si mananci o salata cat timp rasfoiesti cartea care te intereseaza. Daca nu vrei sa stai sa mananci si sa bei, poti studia intr-o zona speciala, cu mese si lampi. Daca ai veni zilnic in acest magazin, ai citi moca zeci de carti fara nicio problema J.

Dupa extazul din Hugedubel am parcat intr-un restaurant italian de peste drum, cu preturi decente, foarte ferchezuit si dragut, unde am mancat niste paste bune, aperitive si o pizza cu ardei iuti intregi pe deasupra. Trei oameni am platit in total 38 de euro, ceea ce mi se pare super decent pentru locul in care se afla restaurantul si pentru calitatea mancarii.

Seara s-a incheiat pe la 10, ora locala, pentru ca nu am mai rezistat sa batem strazile din cauza frigului. Ne luam revansa azi, cand deocamdata nu se vede niciun nor pe cer si e soare J.

P.S. Pentru ca am uitat cablul de transfer acasa, nu voi putea pune poze pana cand ma intorc J