[george] Unii mai belşugari decât noi…

Sursa foto http://poraquiporalla.com/

Şoferul autobuzului (cel mai mare autobuz din lume) care te ia de la avion a fost cândva bancher în Colorado şi, după o escapadă în Guatemala, a ajuns aici. Grădinarul care cultivă roşii sub lămpile cu ultraviolete e un lingvist absolvent de Harvard. Doi biologi, trecuţi de 45 de ani, dau câte un concert rock pe acoperişul barăcii, în faţa unei asistenţe inexistente, de fiecare dată când descoperă o specie nouă. Mai întâlneşti un descendent al familiei regale maiaşe sau un individ care are tot timpul pregătit un rucsac de 20 de kg cu un kit complet de supravieţuire.

Nu, nu e la ospiciu, e în Antarctica. Pe toţi aceştia şi pe mulţi alţii îi puteţi vedea în documentarul lui Werner Herzog, Encounters at the End of the World (nominalizat la Oscar anul acesta).



Nebunia care i-a adus aici e aceeaşi care, pe vremuri, i-a făcut pe unii să caute, peste Atlantic, „Indiile de vest”, pe alţii să facă pentru prima dată înconjurul lumii sau să urce pe cel mai înalt vârf de munte. Azi, într-o lume scanată de sateliţi, explorată şi exploatată pe fiecare cmp, unde măsura curajului a ajuns să fie Guiness Book, cei măcinaţi de nevoia de aventură şi de dorinţa de a descoperi locuri şi vietăţi nevăzute de nimeni până acum şi-au dat întâlnire la marginea hărţii, în singurul loc unde le-a mai rămas ceva de nou de găsit.

Ok, e o aventură extremă, la care noi, belşugarii, oameni obişnuiţi, cu job-uri, familii (unii), viitori părinţi, nici n-am îndrăzni să visăm pentru mai mult de câteva secunde, între un film la televizor şi o carte citită sau un joc pe calculator. N-aş fi scris nimic despre film, dacă un link peste care am dat întâmplător în această dimineaţă nu m-ar fi făcut să înţeleg că aventura este mult mai la îndemână.

E povestea unei familii de origine română, el arhitect, ea desenatoare, cu 3 copii ( de 7 ani şi jumătate, 4 ani şi jumătate şi, respectiv, un an şi două luni) care într-o dimineaţă s-au urcat într-un camper şi… au plecat în jurul lumii.

Aşa-i că vă pare o nebunie fără sorţi de izbândă?! Aflaţi că au plecat în călătorie în ianuarie 2007, iar acum sunt în Ţara de foc (da, aia unde ajunsese şi echipajul din „Toate pânzele sus”). Întreaga poveste, fascinantă, o găsiţi aici (cred că ar trebui să fie lectura obligatorie pentru fiecare belşugar). O să fiţi mai miraţi dacă o sa aflaţi că bugetul previzionat la plecare, pentru o lună, era de 2000 de euro în SUA şi Canada şi doar de 1000 euro în America Latină şi Asia (o sa citesc cu atenţie dacă s-au şi încadrat în el).

La finalul acestei postări kilometrice (infinit mai scurtă decât o călătorie în jurul lumii), pentru cei care atunci când se gândesc la Antarctica se gândesc automat la pinguini, câteva secvenţe teribil de emoţionante (că doar e vorba de pinguini) din filmul lui Herzog. Eu le-am văzut şi ca o metaforă a "nebunilor" despre care e filmul…