[Ceausescu] Povestea lu' tricou'-lu'-Mazi

Really, nu e mare lucru, decat daca va povestesc cu detalii (va asigur, picante:D) ce s-a intamplat in noaptea care a generat acel tricou. Dar nu, Mazi poate sa stea linistita, sunt un gentleman, deci plicticos.

Povestea cu tricoul a inceput, of course, de aici. De fapt, Mazi a fost cu ideea si a fost si o muza excelenta, eu participand doar cu o sclipire de geniu, daca imi dati voie sa fiu un pic modest. Asa ca, luni seara, 23 decembrie, ma prezint la locul de imprimat tricouri de la parterul Unirea Shopping Center. Evident, coada ca la nebuni, doar era inaintea Craciunului. De fapt, nici macar nu era coada, era un amalgam de oameni care se tot infigeau aleatoriu in fata tejghelei, imediat ce se elibera un slot. Unde mai adaugam ca si fatucile de acolo sunt si ele niste ametite, nu faceau niciun efort sa pastreze o oarecare ordine. Fiind un baiat cu mult bun-simt, am asteptat rabdator vreo 10 minute sa ajung la tejghea si apoi inca vreo 20 sa fiu bagat in seama. Ba chiar, in timpul asta, a venit o fata care a intrebat unde coada, i-am spus ca undeva in spatele meu pe cel mai galant ton posibil (era draguta :D), dar a reusit sa fie servita tot inaintea mea.

Ma rog, intr-un final ma baga si pe mine cineva in seama. Cred ca era chiar sefa sau patroana, ceva, se vedea dupa siguranta de sine si dupa felul cum se lipeau de pereti fatucile cand venea EA. Imi zic: "Buuun, a meritat asteptarea, voi fi servit in mod prompt si ireprosabil, doar e sefa sau patroana!". Scoate un mic formular, ce semana a chitanta, dar care servea, se pare, si ca suport de texte si ma intreaba, profesionist, detalii tehnice: ce culoare, ce marime, ce sex, cu ce culoare sa scrie, de-astea. Raspund si eu prompt si profesionist. Apoi, evident, ma intreaba de text. Ei bine, aici au inceput sa scartaie lucrurile in relatia noastra efemera de patron/sef-client. Se pare ca nu i-au placut foarte mult stilul meu, mesajul meu sau poate doar fata mea, pentru ca imediat ce am spus ce vreau sa scrie pe tricou, a ridicat dezaprobator din spranceana... stanga, a zambit ironic si m-a intrebat daca sunt sigur. Eu zic ca da, ca m-am gandit bine, totusi, si nu era ceva ce creasem stand la coada (desi aveam timp...). Ma intreaba apoi cum sa fie aranjate randurile. Ii explic frumos cum ar trebui sa fie si, bineinteles, ea scrie altfel. Cred ca incerca sa ma convinga sa scriu alt mesaj. La care eu, tupeist cum ma stiti, ii spun ca nu a inteles corect si ca trebuie sa fie altfel.

Cred ca asta a fost picatura care i-a umplut paharul, pentru ca nu a mai suportat nesimtirea mea! A scos de sub tejghea o alta chitanta/borderou de comanda, mi-a trantit-o in fata (impreuna cu un pix, ce-i drept!) si mi-a strigat sa imi scriu singur cum vreau eu, pentru ca ea nu are timp de asa ceva. Stiti cu totii ca sunt o persoana calma, relaxata si ca atunci cand cineva tipa la mine, eu in nici un caz nu tip la acel cineva. Asa ca, dupa doua secunde de stupefactie (in care apucasem sa iau totusi pixul si foaia in mana), ma uit peste umar la tipa dragutza care comandase inaintea mea, ea imi zambeste stanjenit like "io nu ma bag, astept sa imi dea comanda inapoi, altfel poate o patesc si eu", trantesc si eu pixul si hartia pe masa fac stanga imprejur si plec.

Stiu ca nu e foarte amuzant ce v-am povestit pana acum, but wait, there's more!

Ajung acasa, hotarat sa il pun pe guglea sa ma trimita in alta parte. Ei, as! Ghiciti care era primul link la cautarile dupa "personalizare tricouri", "imprimare tricouri" si alte sintagme similare. Ei da, acelasi magazin dragutz. Restul erau firme care onorau numai comenzi mari si in niciun caz in timp atat de scurt. Ce puteam sa fac? Simteam ca e o idee geniala si ca s-ar putea sa mai treaca inca 30 de ani pana sa imi vina alta la fel de tare, TREBUIA sa concretizez.

Asa ca, a doua zi, pe la pranz, ma prezint din nou la locul cu pricina, spasit, dar si cu speranta ca doamna respectiva nu isi va aduce aminte de mine sau ca, pur si simplu, nu va fi acolo. Din nou, ei, as! Cand eram la doi metri de tejghea, rasare mirobolant de undeva fix interlocutoarea mea de cu o seara inainte. Zic "Ei lasa, din cati au fost aici aseara, nu ma mai tine ea minte!". (ma gandesc ca nu sunt o persoana chiar asa de memorabila daca nu imi spun numele de familie...). Da' de unde! Ma recunoaste din prima, imi zambeste suav si are loc urmatorul dialog:

EA: "M-ati cam lasat cu ochii in soare aseara! De ce ati plecat asa, val-vartej?"
EU: "Pai ati tipat la mine!"
EA: "Eu? Poate am tipat la fetele astea, ca uneori e bine sa mai si tipi la ele ca sa se miste!" (aici am fost sigur ca facusem o deductie corecta si ca era sefa/patroana)
EU: "Nu, sigur ati tipat la mine!"
EA: "Ei, dar si dumneavoastra asa de usor va enervati de obicei?"

Am schimbat subiectul, mi-am scris cuminte textul in mod corect, restul e istorie!