Ce se intampla noaptea in Parcul Ioanid

Daca vreti sa aflati, ascultati inregistrarea de mai jos

Parcul Ioanid noaptea
   
 Asculta  mai multe  audio    

Cine stie a cui e "vocea", sa-mi spuna si mie :)

[raluca] Undeva in Sighisoara – Cei mai buni fragi si cea mai buna rubarba din lume

Al doilea re-edit ma trimite in timp in Sighisoara. Gazduita initial tot de Undesicum.ro (multumesc!), postarea isi gaseste locul firesc. Sezonul a inceput, sa dam drumul la fragi si rubarba!

Imi plac prajiturile bune. Ceea ce inseamna ca nu mananc oricand orice fel de prajituri sau dulce – astazi, de exemplu, au tronat doua Magura in fata mea si nu m-am atins de niciuna, iar dintr-o ciocolata pot sa trag si vreo doua saptamani.

Insa!

La Sighisoara se afla cele mai bune prajituri pe care le-am mancat vreodata. Cum stiu acest lucru? Le-am mancat, in premiera, una dupa alta – si as fi continuat, daca nu ar fi inchis oamenii :)))

Personajele principale ale povestii sunt niste fragi – imi place sa cred ca din gradina oamenilor; daca nu e asa, atunci au avut inspiratie maxima cand le-au cumparat congelate – si rubarba. Combinate, fiecare, cu ingrediente deloc pretentioase, au dat ceva ce merita sa faci drumul pana la Sighisoara doar ca sa le mananci.

Locul cu prajiturile magice este Casa Cositorarului, o pensiune aflata in cetate, chiar pe una dintre cele doua stradute care duc la baza scarilor acoperite. Nu stiam nimic despre pensiunea asta, am trecut prin fata ei si ne-am oprit pentru ca ne-a placut terasa: plina cu trandafiri cataratori, ingusta, langa peretele de piatra al cetatii – destul de boem si pe placul meu  Deoarece acolo nu servesc decat prajituri si sucuri/vin, am luat-o pe prima (prajitura cu rubarba) de curiozitate.

Cine ma cunoaste stie ca imi ia foooarte mult timp sa mananc. Atat de mult, incat de multe ori renunt, de plictiseala. Mi-au trebuit cateva secunde sa inghit fiecare firimitura din prajitura cu rubarba. Si cateva minute sa comand prajitura cu fragi. Si pana in doua minute sa mananc prajitura cu fragi. Si apoi, alte cateva minute sa ma benoclez in frigiderul oamenilor, ca sa vad toate felurile de prajituri pe care le au.

Am fost dezamagita, au spus ca au inchis, cand eu vazusem clar niste capsuni intr-o prajitura cu ciocolata care se cerea mancata. Am suferit in tacere si am visat la ea in acea noapte. A doua zi, am suferit si mai tare. Din cauza ploii, oamenii inchisesera terasa mai devreme!!!

Am plecat din Sighisoara trista si visand la toate celelalte feluri de prajituri de la Casa Cositorarului, de care nu am apucat sa ma ating. Dar stiu cu siguranta ce voi face data viitoare cand ma voi afla prin preajma 

Pentru cine vrea sa stie mai multe despre loc, exista si un site: http://www.casa-cositorarului.ro. Nu veti afla insa nimic despre prajiturile miraculoase pana nu ajungeti singuri acolo 

[raluca] Satele sasesti din Transilvania: legea lui 1.000 la 20 (re-edit)

Am hotarat ca e bine sa public cele de mai jos si aici, pentru ca mi se pare firesc sa fie toate (ale mele) la un loc. Scris in 2011 si publicat aici (multumesc, Bogdan Ciuclaru, pentru gazduire), nu a fost nevoie de cine stie ce update. Poate doar ca, intre timp, tot mai multa lume a descoperit ca e cool sa mergi prin zona sau a intuit potentialul ei. Daca asta ajuta la salvarea locurilor, so be it!

Manata de o criza identitara care bantuie prin constiinta mea de ceva vreme, descoperirea unor locuri atat de apropiate (geografic) de mine si totusi atat de departate nu putea decat sa dea apa la moara obsesiei mele care se tot intreaba de unde venim si unde ne ducem.

Pentru ca e mai usor sa descoperim de unde ne tragem (sau asa mi-am inchipuit), am pornit intr-un mic tur al satelor sasesti din Transilvania, mai intai ca papucarul, adica atrasa de niste pliante care promiteau niste biserici fortificate si situri sub protectie UNESCO. Treptat, turul s-a transformat intr-o calatorie plina de revelatii, pe de o parte, si de frustrari, pe de alta.

Si voi incepe cu ultimele: de ce la scoala nu invatam cu adevarat istorie? Cel putin istoria noastra, atata pretentie am putea avea… de ce, atunci cand invatam ca aici sunt locuitori sasi, de exemplu, nu se iau copiii de mana sa fie dusi sa vada cu ochii lor despre cine si ce este vorba ? De ce in istoria contemporana aflam de Andreea Esca si nu despre ce se intampla acum in satele – sasesti doar cu numele – depopulate de sasi si umbre ale micilor bijuterii rurale care imi imaginez ca au fost odata?

Rupea, Viscri, Malancrav, Crit, Biertan si alte zeci de sate imprastiate pe culmile dealurilor subcarpatice se zbat sa iasa din uitarea ultimilor 20 de ani si sa-si regaseasca, atat cat se mai poate, mandria si bunul simt gospodaresc pentru care erau renumite cu mai putin de un sfert de veac in urma.

In Transilvania, exista peste 130 de biserici fortificate si cetati in tot atatea sate sasesti, unele intr-o stare mai buna, altele luptandu-se sa se mentina pe linia de plutire, unele dintre ele decazute de-a dreptul. Daca nu te duci ca turistul strain extaziat de rusticul deplin al zonei, descoperi lucruri care te pun pe ganduri si te intristeaza.

Sursa foto: Wikipedia (urmeaza si pozele mele :) )

De departe, cea mai clara dovada este Viscri – asezarea rurala si biserica fortificata aflata in patrimoniul UNESCO supravietuiesc in forma data de sasii care s-au asezat in acele locuri in urma cu o mie de ani doar prin eforturile extraordinare ale unei foarte restranse comunitati sasesti care se mai afla acolo si care, din intemeietorii locului si majoritari, sunt pe cale de disparitie.

Statistic, in Viscri, mai sunt 15 sasi, 60 de romani si 360 de tigani – numerele sunt spuse franc, fara nicio urma de parere de rau sau alt sentiment, de catre o doamna de 75 de ani, ea insasi unul dintre cei 15 sasi, care are in grija biserica si stabilimentele din jurul ei. Aici s-a nascut, aici a crescut si tot aici si-a intemeiat si familia. Fiica ei, puternic implicata in activitatile derulate de catre Fundatia Mihai Eminescu, incearca din rasputeri sa salveze ce mai poate fi salvat din specificul regiunii.

«Aici (n.r. – este vorba despre biserica), desi scrie pe perete UNESCO, de fapt nu ne-a dat nimeni niciun ban ca sa consolidam constructiile», este marturia femeii. Cei 15 oameni care mai vin la slujba care se tine duminica, din doua in doua saptamani, in limba germana, sunt si cei care au contribuit la consolidarea si restaurarea turnului bisericii, si tot ei sunt cei care fac tot ce mai pot sa nu se naruie stabilimentele. Altfel, nimeni nu isi poate inchipui ca dintr-o taxa de intrare de 4 lei chiar se poate face ceva serios.

Ca Viscri sunt si alte sate sasesti – la Malancrav, la margini de sat, puradei dezbracati la piele scormonind prin gunoaie sau balacindu-se in baltile de la ploaie iti «ureaza» bun-venit. Ca sa intri in biserica fortificata, de un farmec de necrezut, trebuie sa te duci la un satean pastrator al cheilor. Noi am gasit acasa o tanara care, fara sa ne adreseze vreun cuvant, a venit sa ne descuie biserica. Aflata intr-o stare mult mai buna decat Viscri, biserica de la Malancrav, ridicata in stil gotic si servind ca loc de rugaciune pentru nobilii Apafi (conacul acestora se afla in imediata vecinatate), mai are aproximativ 20 de enoriasi. La plecare, doua tinere ne-au rugat sa le facem o fotografie, ne-au intrebat peste cate saptamani le-o putem trimite prin posta si ne-au cerut ceva bani, pentru ca, dupa propria marturie, plouase si nu se putusera duce sa munceasca pamantul cu ziua.

Rupea – Reps, Viscri – Weisskirch (Biserica Alba), Criț – Kreuz (Crucea), Noiștat – Neustadt (Orasul cel Nou), Hosman – Holzmengen (Cherestea), Chirpăr –Kirchberg, Alțâna – Alzen si alte peste 100 de sate ale caror nume sunt indicii despre modul stravechi de trai al locuitorilor lor asteapta acum.

Asteapta ca o mie de ani sa nu fie anulati de ultimii 20. Asteapta ca frumoasele si falnicele lor case sa isi regaseasca proprietarii de drept, plecati in exod dupa 1990 in Germania. Asteapta sa nu cada in uitare. Asteapta salvarea.

[mazilique] 1 mai, the usual deal?

[raluca] Barcelona, acum și cu copil

Am decis astăzi, în urma unei discuții cu George, că nu strică nimănui dacă totuși voi continua să scriu pe blogul ăsta - și poate și alții dintre noi poate vor relua bunul obicei, dacă vor simți nevoia. Sunt de părere că acest blog s-a născut dintr-un spirit care s-a pierdut cu ceva vreme în urmă, însă este în continuare o platformă viabilă și, atâta vreme cât simt nevoia să scriu despre ce mai văd pe la noi și pe la alții, poate suplini un eventual blog nou pe care nu mă-ndemn să-l creez.

Destul însă cu explicațiile, reiau firul poveștilor de călătorii dintr-o postură nouă, cea de mamă, cu speranța însă că nu voi monopoliza subiectele cu o singură perspectivă, ci voi mai vedea și dincolo de interesele imediate ale piciului.

Și, ca să dau de pământ cu ceea ce tocmai am spus mai devreme, vă dezvălui Barcelona exact din postura de mamă – îngrozită să plece în prima deplasare cu adevărat lungă cu copilul de 6 luni, gândindu-se că mai degrabă va avea parte de o vacanță de groază decât de relaxare.

Alegerea orașului a fost ușoară – doream un loc în care, măcar teoretic, temperatura este mai ridicată decât la noi în luna martie, un loc civilizat, de preferat pe care l-am mai văzut, ca să ne fie mai ușor să ne descurcăm în el. N-a fost deci prea greu. Și nici zborul până acolo (3 ore) nu a fost un chin. Am zburat cu Tarom (da, a fost mai ieftin decât cu low cost), iar problema hrănitului copilului a fost rezolvată foarte ușor: laptele la purtător, fără inhibiții (oricum toate cele 3 locuri de pe partea respectivă erau ale noastre, că am plecat în formula de familie extinsă, cu bunică și frate).

Barcelona ne-a surprins (din nou) plăcut de cum am pus piciorul în aeroport. Vameși foarte prietenoși la controlul pașapoartelor când au văzut copilul, toată lumea gata să te ajute la nevoie. Închiriaserăm un apartament duplex chiar lângă plajă, în Barceloneta, iar ca să ajungem acolo am luat un taxi. Foarte prevăzător, operatorul de la taxiuri nu ne-a lăsat să ne suim în taxi până când nu ne-a găsit unul cu 7 locuri, astfel încât copilul să aibă locul lui, prevăzut cu centură de siguranță. Da, știu, este SF, în București nu avem astfel de privilegii, nu avem nici măcar scaunul pentru copii în taxiurile ordinare (ambele sensuri ale cuvântului sunt acceptate).

Călătoria cu taxiul ne-a costat în total 40 de euro (la întoarcere 35 de euro) – taximetriștii sunt corecți și au afișate pe geam condițiile de plată și cum este alcătuit prețul pe care îl plătești în final. În 30 de minute eram la destinație, pe Carrer de Vinarós 49, într-una dintre clădirile vechi pitorești care alcătuiau demult raiul pescarilor, acum locuit de personaje pitorești și unde numeroase firme de turism oferă apartamente spre închiriere. Apartamentul nostru – îl vedeți mai bine aici, ca să n-o mai lungesc cu descrierea lui - și-a meritat banii, este o soluție care vă scoate din impas dacă plecați în vacanță cu copii și ajutoare. Pentru că în Barcelona este o problemă cu spațiul locativ în special în zonele vechi, unde apartamentele au si 32 mp (da, exact, chiar și mai mici decât o garsonieră la noi), acesta a fost de departe cea mai bună alegere. Da, arată ca în poze, da, este dotat cu tot ce scrie acolo și chiar mai mult – la capitolul “copii”, am fost încântați să vedem că au pătuț special, chiar dacă de companie, precum și scaun de masă. Singurele 2 neajunsuri ale locului sunt izolația fonică – se aude incredibil de bine tot ce se întâmplă în orice cameră din apartament - și scările de acces – situat la etajul 2, trebuie să urci pe niște trepte foarte înguste în spirală, care nu îți prea permit să cari bagaje foarte voluminoase sau alte lucruri gen cărucior (ne-am felicitat că l-am lăsat acasă) ori bicicletă (am citit un review al unor americani care și-au dezasamblat bicicletele ca să le poată băga în apartament). Dacă treci de aceste două hibe, ai un loc decent în buza plajei până la care faci 2 (două) minute la pas leneș sau mai puțin de un minut în alergare, din nou esențial dacă plănuiești să plimbi copilul pe malul mării.

Pe al nostru, noi l-am purtat in marsupi și l-am dus peste tot. A făcut cunoștință cu La Boqueria, de unde a mâncat cel mai gustos mango ever (motiv pentru care nu îl voi mai cumpăra vreodată din România, prea e mare diferența, zici că aici ai alt fruct, evident mult mai slab calitativ). A fost in Sagrada Familia (cu gandul de a reveni peste 30 de ani, cand e planul sa o termine), s-a plimbat pe plajă în lung și în lat, a luat funicularul în Montjuïc, s-a pozat cu un rechin la Aquarium, s-a bucurat la fântânile colorate si dansatoare, l-a bătut vântul, l-a mângâiat soarele. Și ar fi mâncat și la restaurant (Salamanca e tot pe plajă, lângă Carrer de Vinarós, și au mâncare tradițională foarte bună, cu accent pe sea food), mâncarea lui, bineînțeles, dacă ar mai fi avut răbdare și ne-ar mai fi îndurat și seara. La restaurant ți se oferă scaun de masă pentru copil (sic!), însă era întotdeauna doborât după ora 7 pm, așa că bunica și-a intrat în rol și l-a depus în pătuțul lui înainte de a ne evacua din restaurant pe motiv de tulburare a liniștii și ordinii.

Da, am regăsit Barcelona același loc relaxat pe care l-am descoperit în urmă cu 5 ani, cu plusurile legate de facilitățile pentru copii și familii în general. Și poate nu strică un belshug (off topic, am citit că nu mai e cool să scrii cu “sh” și “k”, dar zic eu că la cuvântul ăsta se impune), nu for old times’ sake, ci for a brighter future J

[george] Unde au disparut belşugarii?

Îmi imaginez că mulţi dintre cei care vizitează acest blog, dar şi cei care obişnuiau să scrie pe el, se întreabă în ultima vreme tot mai des unde au dispărut belşugarii? Ce mai fac ei? De ce nu mai scriu?

Dragii noştri cititori, povestea e una trista. Aş putea spune chiar terifiantă: belşugarii au dispărut. Pur şi simplu nu s-au mai întors din una dintre călătoriile pe care le tot puneau la cale. Iar acum nimeni nu mai ştie nimic de ei. Au rămas, totuşi, nişte mărturii filmate...

Totul a început la petrecerea surpriză a lui Mazi, când...



PS. Chiar dacă nu există imagini filmate cu Ioana, asta nu înseamnă că nu s-a numărat şi ea printre belşugarii dispăruţi. Vă zic, a fost şi ea acolo si..., cine ştie, poate chiar ea a fost killerul...

[raluca] O zi pe valea râului Rusenski

Rusenski Lom. Adică râul care trece printre stânci și care se numește Rusenski. În Bulgaria. La mai puțin de 15 de km de Ruse, în Câmpia Dunării, începe un parc național cu acest nume, patrimoniu UNESCO, unde merită să-ți petreci sfârșitul de săptămână. Fără gânduri aiurea, fără vreo apăsare, let it go with the flow, peisajul e prea frumos ca să îl strici :)

Noi am plecat duminica dimineața pe la 11 din București, pe la 12 eram în Bulgaria, la Ruse, de unde am urmat șoseaua către Sofia o bucată de vreo 30 km, după care am cotit-o la stânga, către satul Červen. Fără emoții, drumurile sunt semnalizate, am reușit să nu ne rătăcim :) (aici, lui George probabil i-ar plăcea să spun că a avut un rol important și GPS-ul, altul decât Ioana)

Červen, alături de Nisovo, Košov, Tabačka, Ivanovo, Krasen și Basarbovo, este unul dintre sătucurile împrăștiate de-a lungul cursului râului Rusenski, ultimul afluent important de pe partea dreaptă a Dunării. Sunt așezate într-un fel de canion pe care râul l-a format în câmpia înaltă, după ce marea preistorică s-a retras pe alte plaiuri. De aceea, în rocile din zonă se mai găsesc și acum fosile ale unor vietăți marine dispărute de mult timp din peisaj.

Deosebite sunt aspectul de canion al văii și colinele câmpiei de deasupra, înaltă de 765 m. Pentru că este o diferență de nivel destul de mare, în zonă se întâlnesc trei micro-climate, de la central-european la stepă și submediteranean. Prin urmare, și flora și fauna sunt la fel de variate (citisem că scorpionul carpatic este una dintre vietăți). Noi ne-am întâlnit doar cu niște șopârle, unele foarte colorate, și am atentat (ca să nu zic furat) la corcodușele din parc (lucru posibil doar cu ajutorul Alinei, care a dovedit că îndemânările căpătate în copilărie, de genul cățăratului în copaci, ajută la un moment dat).

Treaba asta cu micro-climatele se poate testa pe viu, căci odată ajuns în vale, între pereții stâncoși, simți că nu mai circulă aerul cum trebuie și ai senzația că, din punct de vedere climatic, ești prin Grecia sau Spania.

În Červen se află ruinele unei fortărețe medievale, așezate pe un platou impunător, în mijlocul unui canion pe fundul căruia se află casele sătenilor. Un sat pitoresc, unde casele par mai înstărite decât cele din jurul orașului Ruse și unde strada care duce la bazele stâncii cu cetatea este foarte bună.

Din Červen, am luat-o către nord, urmând o vreme același drum secundar de la venire, dar care se bifurcă la un moment dat cu un braț care duce direct la Ivanovo, fără să mai fie nevoie să ieși în șoseaua de Sofia. Deși drumul nu este marcat pe hartă (cel puțin nu pe a noastră), este excelent și ajungi imediat la Ivanovo. Aici, dacă urci la nivelul chiliilor din stâncă, ai priveliște asupra întregului platou.

De la Ivanovo, din nou către nord pe un drum secundar (același care vine de la Červen) și care de asemenea nu este pe hartă (sunt însă indicatoare pentru Ruse), ajungi la Basarbovo, locul singurei mănăstiri în stâncă, încă funcțională, din Bulgaria. Aici, valea pierde din aspectul aspru dat de stânci și se lărgește, lăsând loc râului să se verse în Dunăre, câțiva kilometri mai la nord.

Pe la 6 seara, eram din nou în Ruse, așezați în jurul unei mese copioase la locul știut, dar de data asta cu Mazi, Gabi, Vlăsceanu și Dragoș alături, unde ne-am cinstit, fiecare după puteri (un mic belshug adică :) )

P.S. Când plecați către Ruse, nu uitați că trebuie plătită taxa de pod și la dus, și la întors, și că trebuie cumpărată vignetă (polițiștii bulgari sunt foarte vigilenți, ca să nu spun altfel - prietenii știu de ce)

[raluca] Din paradoxurile lumilor civilizate

La Kew Gardens, in Londra, am cumparat 5 lucruri din magazinul gradinii. La casa, pe masura ce ii dadeam vanzatoarei, pe rand, cele 5 obiecte, imi spunea de fiecare data "thank you". La final, mi-a mai spus de 2 ori "thank you", cand mi-a dat bonul de casa si cand mi-a dat punga cu toate lucrurile in ea. In total, 7 "thank you" in mai putin de doua minute.

Intr-o benzinarie, pe la marginea Londrei, am intrebat de o directie. Vanzatorul, indiano-pakistanez, nu a stiut sa raspunda, insa m-a rugat sa ma uit pe ghidurile pe care le avea spre vanzare. Apoi, fara sa-l rugam noi, si-a chemat seful care a venit si ne-a explicat cum sa ajungem in directia dorita.

Cu o saptamana in urma, pe o strada din Craiova, un om cu un copil de mana murea in bataie pentru ca a trecut strada prea incet, pe trecerea de pietoni.

[alina] propunerea pentru Delta 2010

Ce ma bucur ca a venit Mazi cu o propunere pentru Delta. Daca mergem acolo o sa ma pot bucura si eu de excursie si o sa pot face mofturi cum ca nu-mi place mancarea :P

Trecand peste micile detalii si raspunzand insistentelor Ioanei de a scrie ceva despre urmatoarea excursie in Delta, pentru anul 2010 propunerea o gasiti aici. Nu ar fi prea multe de spus, gasiti toate informatiile de care aveti nevoie pe site-ul lor.

Sau mai pe scurt:

- croaziera pe Dunare - 3 nopti, 4 zile. Cazare pe hotel plutitor.
- perioada ar fi undeva prin iulie, am propus eu wk 15-18, dar putem discuta aici
- punctul forte este traseul pe care vreau sa-l facem: Tulcea-Maliuc-Mila 23-Crisan-Sulina-Tulcea, cu stationare in Mila 23 si in Sulina ca sa facem o baie in mare :)
- pretul...nu, nu va speriati de tarifele de pe site. Inca mai discut cu cei de acolo pentru o reducere de 30% :D Adica 50 de euro/persoana/zi. Iar in pretul asta intra cam tot ce va imaginati ca putem face acolo ;)

Aceasta fiind propunerea, sa votam, zic :)

Raspunsul celor de la Sincron Delta:

PERIOADA 8-11 iulie

HOTEL PLUTITOR 4* ,REMORCHER, BARCI AGREMENT (BENZINA INCLUSA)
CAPACITATE PERS.: 18 PE HOTEL PLUTITOR, 8 PE SALUPA REMORCHER

DESFASURATOR:
ZIUA 1:

IMBARCARE HOTEL PLUTITOR IN JURUL OREI 13,PLECARE CANAL SULINA,DEJUN IN MARS, ACOSTARE CRISAN,DUNAREA VECHE ORA 17:00, PLIMBARI AGREMENT IN ZONA,CINA ORA 20:00,DANS,FILME DVD.

ZIUA 2:

MIC DEJUN ORA 9:00,PLECARE SPRE LOCALITATEA MILA 23,CANAL SONTEA,CANAL OLGUTA,LAC FORTUNA, PLIMBARI CU BARCILE RAPIDE PE LACURILE :BOGDAPROSTE,TREI-IEZERE,RADACINOS,CANAL ERACLE(DEOSEBIT !!!) DEJUN ORA 14:00,ACOSTARE ZONA FORTUNA-BACLANESTI,CONCURS DE PESCUIT, PLIMBARI IN ZONA,(VARA SKI NAUTIC,BANANA ,COLAC,BATMAN ,CANOE, INOT), CINA ORA 20:00,DANS,FILME DVD,PREMIEREA CONCURS DE PESCUIT CU PREMII SI DIPLOME DIN PARTEA SINCRONDELTA.

ZIUA 3:

MIC DEJUN ORA 9:00PLECARE SPRE LAC NEBUNU,CANAL SIREASA,CANAL 36,DEJUN IN MARS,AGREMENT IN ZONA,CINA FESTIVA,FOC TABARA, CONCURS DE DANS CU PREMII SI DIPLOME DIN PARTEA FIRMEI SINCRONDELTA ,PREMIERE CONCURS DANS .

ZIUA 4:

MIC DEJUN ORA 9:00,PLECARE SPRE TULCEA,ACOSTARE ORA 12(SE POATE PLATI UN DEJUN IN PLUS-15EURO/PERS,SI SE POATE IESI DUPA ORA 15)

PRET SEJUR:
1350 EURO ./ZI X 3 ZILE = 4050EURO + TVA

PRETUL INCLUDE:

:HOTEL PLUTITOR 4* , REMORCHER, 2 BARCI AGREMENT, PENSIUNE COMPLETA(PREPARATE PE BAZA DE PESTE 60%), APA MINERALA + CAFEA , 60 DOZE BERE RECE LA DOZATOR(DIN PARTEA FIRMEI !)

OPTIONAL:
:ALCOOL, SUCURI, SUPLIMENT CINA FESTIVA(PASTRUGA,ICRE NEGRE, 25 euro/pers), ARTIFICII(100 EURO/MIN), ANSAMBLUL FOLCLORIC “BALADELE DELTEI” 350 EURO(2 ORE), DEGUSTARE VINURIDOBROGENE(350 EURO-VINURILE SI SPECIALISTUL), PARCARE PLATITA ( 15 RON/ZI/MASINA),BARCA RAPIDA MERRYFISHER 585 CU SUZUKY 140 CP (4 ORE MIN/ZI x 60 EURO/ORA- MARS)
*EVENTUALELE OPTIONALE SE POT FACTURA DUPA EFECUTUAREA ACTIUNII.

!!! LA 4 ACTIUNI INDIFERENT DE PERIOADA DE TIMP,PRIMITI UNA GRATUIT!!!
!!! NU VA PLACE NU PLATITI !!!

Inca negociez preturile :) :)

[raluca] London Fusion

Căci așa a fost the wonderful London trip de săptămâna trecută. Știți motivul: concertul Editors :) Se întâmplă însă că la București concertul a fost muuult mai bun, nu pentru că la Londra băieții nu ar fi cântat la fel de bine, ci pentru că a lipsit magia care se instalase în Herăstrău, magie dată de la primul sunet al vocii hipnotizante a lui Tom Smith.

La Londra, unde concertul a început, cum era de așteptat, cu ”In This Light and on This Evening”, piesă dedicată minunatului oraș, sunetul destul de prost s-a cam pierdut în sala cu acustică dubioasă, ceea ce a cam tăiat partea cu hipnoza :) Dar nu mă las, îi urmăresc și fac ca Doru, până mă dau afară din sală/stadion, ce-o fi.

Fusion-ul (adică belshugul) vine din amalgamul de chestii îngurgitate în timp record: un balet cu Alina Cojocaru la Royal Opera House (Covent Garden), în rol principal în ”La fille mal gardée”, îndelung aplaudată și foarte grațioasă în piesa super haioasă, impecabilul musical ”Fantoma de la operă” (asta m-a făcut să îmi reconsider părerea mega proastă despre musical-uri), vizite lungi la Muzeul de Istorie Naturală (vedeți acolo schelete spectaculoase de dinozauri; clădirea în sine este o bijuterie), în Kew Gardens (unele dintre cele mai ”dotate” sere din lume, cu plante rare, pentru care s-a reconstruit habitatul originar), British Museum (unde nu văzusem încă mumiile) sau festivalul de ciocolată (vedeți câteva ”monstre” în fotografii :) ).

În rest, the usual stuff: Foyles, Jamie pentru Mazi, carte pentru Ioana, pantofi pentru Andreea, hăinuțe pentru dragele mele nepoțele și raiduri prin oraș până la epuizare, încercând să fentăm ploaia (am prins-o doar cu aparatul de fotografiat). Vă recomand călduros :)

[Ceausescu] Belshug de primavara

Vine, vine primavaaaraaa. :)

Voi fi foarte scurt, pentru a nu eclipsa postul lui Mazi. Prin prezenta doresc sa declar deschis sezonul de belshug 2010 si sa va invit, pentru prima sesiune de belshugarit, la casa cu mure, zmeura si capsune, in weekendul 16-18 aprilie. Bine, nu vor fi mure, zmeura si capsune deocamdata, ca nu s-au facut inca, da' cred ca gasim niste visinata, afinata, niste vin, un pic de flori si verdeata.

Astept inscrierile entuziaste ASAP.:)

LE: Nu, nu sarbatorim pe nimeni, doar venirea primaverii si prietenia noastra. :D Si suntem si singuri acasa 2. :D

Belshug in Delta

Dragilor,

pentru ca vineri revista intra in tipar si mie, ca sa nu ma dezic, imi arde de altele, revin la discutia de duminica, apropo de Delta.

considering the fact ca eu trebuie sa anunt cu trei luni inainte (no joke!) cand imi iau concediu, poate reusim sa hotaram ceva :)

so, vara trecuta, eu am fost la pensiunea La Traian din Murighiol si n-am avut de ce sa ma plang

printre bilele albe e faptul ca se ajunge cu masina in maxim 4 ore de la Bucuresti si ca pentru plimbari cu barca nu se plateste decat combustibilul. pics cu mancarea vedeti aici

Also, asta e site-ul pensiunii La Traian

si asta e oferta pentru 2010

Oferta completa de sejur zilnic pentru o persoana in cadrul pensiunii este sub forma unui pachet de servicii ce contine cazare, 2 mese (mic dejun + pranz sau cina) si o plimbare cu barca .

A treia masa este optionala si costa 20 ron.

Pachetul zilnic este in valoare de 150 ron/persoana plus combustibilul necesar deplasarii barcii.

Barcile, avind capacitate minima de doua persoane, au ghid iar traseele pot fi alese de turisti; masa se poate servi si in afara pensiunii, pe malul apei de exemplu.

Pensiunea principala are 63 locuri in camere si apartamente, toate avand bai cu apa calda, organizate astfel:

- 5 camere duble,

- 6 camere triple,

- 3 camere de 4 locuri,

- 2 apartament cu 4 locuri,

- 3 apartamente cu 5 locuri.

Cea de a doua pensiune are 22 de locuri dispuse in camere si apartamente organizate astfel:

- 4 camere duble ,

- 1 apartament de 2 locuri,

- 1 apartament de 3 locuri,

- 1 apartament de 4 locuri,

- 1 apartament de 5 locuri.

Pensiunea are centrala proprie.

kissez & hugz,

mazi

[raluca] Una-alta... dupa mult timp

M-am decis să reiau bunul (zic eu) obicei și să scriu una-alta aici pe blog. E păcat să lași lucrurile frumoase să zboare, sunt destule cele urâte și-așa :) Dincolo de platitudinile astea, George a zis că ar trebui să facem ceva serios cu blogul ăsta, așa că măcar un post din joi în paști pot să fac și eu.
Așa că, fără a pleca pe undeva (fizic) în acest moment, m-am gândit să pun câteva fotografii făcute prin plimbărelile de anul trecut (mai precis Londra din decembrie, n-am pus nimic de acolo pana acum), să țină de cald și pe frigul ăsta de criză :)
Profit de ocazie să vă și invit să ne întâlnim într-o zi și să decidem ce facem mai departe cu acest blog minunat și lăsat să se prăfuiască (tot George a zis inițial să ne întâlnim și să vorbim). Ce ziceți de week-end-ul viitor? Ieșim undeva în oraș și mai vorbim una-alta... zic și eu...

p.s. de ce naiba nu ma lasa sa pun poze? am recurs la picasa, da' ma enerveaza.

Alcoolul pe intelesul tuturor

Via Hypestreet. Ceva ca sa va faca sarbatorile mai usoare :))

[mazilique] AMR

Gabi, Ceau - pack your bags :))

11 - 16 august, Sziget, Budapesta, Ungaria

PS - bad news e ca s-a ingrosat umpic gluma, un camping ticket valabil intre 9 si 16 august e 170 de euro pana pe 30 aprilie, 200 de euro - dupa. un bilet de o zi e 45 de euro.

dupa ce anunta headlinerii, eu zic sa ne interesam si de Benicassim (Spania), ca si acolo e frumos - la mare, la soare. Biletele sunt 150 de lire, adica 168 de euro.

[raluca] Cum a fost cu Viena

Frig, liniste, plimbare, globuri de Craciun, Schönbrunn, punch de mere, punch de capsuni, punch cu rom, punch pentru copii, o mie de feluri de punch, capsuni cu ciocolata calda turnata peste ele, relaxare, Albertina, pom impodobit, multe targuri de Craciun, veselie, raceala, intalniri cu prietenii, mancare chinezeasca, vin de mandarine... Doua zile minunat de relaxante in Viena :) (dublu-click pe slideshow-uri ca sa se vada pozele frumos) :)

[raluca] Late Sunny Autumn

In Radacinesti, pe care-l cunoasteti; sa ne mai relaxam :)

[raluca] Cel mai frumos curcubeu l-am văzut la Tirana

Mai precis, pe drumul de la aeroport la Tirana, vreo 10 kilometri, în fața culmilor muntoase care mărginesc capitala albaneză.

Intensitatea, culorile curcubeului mi-au imprimat de la început o stare de bine, așa că ploaia din primele două zile nu m-a deranjat absolut deloc. A ajutat cred și faptul că, deși înnorat și ploios, totuși nu a fost deloc frig, iar a treia zi un soare de vară a făcut temperatura să crească până pe la 25 de grade, o vreme perfectă pentru un început de noiembrie.

Am plecat în Albania cu o părere mai degrabă proastă despre țară, deși în fapt nu știam aproape nimic despre ea. Am mai întrebat în stânga și-n dreapta câte ceva și cam atât. Însă nimic nu m-a făcut să rămân la părerea proastă de care vorbeam.

Pentru a intra în Albania nu ai nevoie de viză. Îți trebuie în schimb pașaport, buletinul nu este valabil. Odată aterizat pe aeroportul Sf. Tereza, aflat la aproximativ 10 kilometri de Tirana, nu simți nicio diferență față de alte părți: același așteptat la controlul pașapoartelor, apoi la ridicarea bagajelor etc. Un aeroport obișnuit. Mai mare decât Băneasa și mai mic decât Otopeni, insă mai cosy decât acesta din urmă, aeroportul are un birou de schimb valutar unde e în siguranță să schimbi banii (când am fost eu, cursul era 1 euro = 133 leke).

Nu mi-am dat seama cu ce ajungi în oraș, în Tirana, însă probabil că există alternative la zecii de taximetriști care nu așteaptă să ieși din aeroport ca să dea năvală peste tine. Dar cu asta suntem obișnuiți de pe la noi, suntem feriți deci de tentații :)))

Tirana mi s-a părut un oraș al extremelor, fără mijloc: ca turist străin, locurile sunt foarte ok, mai ales dacă stai într-unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele. Practic, te învârți prin centru, unde sunt toate obiectivele de interes, și cam atât. Îți cam dai seama de sărăcia din jur, însă nu chiar cât trebuie. Câțiva pași la stânga sau la dreapta îți schimbă total perspectiva.

Vreau să precizez că nu fac nicio comparație între noi și ei, în sensul de a fi noi mai buni sau mai răi decât ei. Adevărul este că semănăm foarte mult. De exemplu, de la Tirana poate ai avea așteptări mai mari, în calitatea ei de capitală: să aibă un nivel de trai ridicat, să arate bunăstarea, să aibă acel iz de metropolă pe care îl au majoritatea capitalelor europene.

Tirana arată ca un cartier bucureștean, în spatele bulevardelor principale. Așadar, inclusiv ca Bucureștiul, cu blocurile la pachet, cu efigii comuniste din loc în loc, doar că ei le-au pictat în culori stridente, cam cum a făcut nobilul primar al sectorului 5 cu fațadele blocurilor din Rahova :)

Ca și la noi, în spatele străzilor principale se află adevărata Tirana: un bazar imens, în care fiecare vinde orice, oricând, oriunde, de la mobilă veche pe trotuar, la pipe vechi, cu straturi nenumărate de praf pe ele, foarte multe bijuterii (zic ei) din argint, ligheane, mături, covoare etc.

În ciuda bazarului (sau poate tocmai de aceea), Tirana este un oraș cald și la propriu, și la figurat. Deși oamenii nu vorbesc engleza, nu e nicio problemă să te înțelegi cu ei, pentru că vor cu orice chip să se înțeleagă cu tine :). De exemplu, când am vrut să cumpăr un card de memorie, vânzătorul a sunat-o pe colega lui care vorbea engleza ca să vorbească cu mine; deoarece ea știa engleză, dar nu și la ce folosea acel card, au chemat un vânzător de la un alt magazin, care avea un aparat foto la el și pe care l-a folosit ca probă :) La sfârșit, omul m-a întrebat amabil de unde sunt și, când i-am zis, mi-a spus ”La revedere”.

De altfel, mai mulți albanezi au spus câteva cuvinte în română când au aflat de unde sunt. Într-un magazin, unul mi-a spus ”Mulțumesc”, iar în aeroport vameșul m-a întrebat ”Ce faci?” :) În albaneză sunt destule cuvinte ca în română (sau asemănătoare): flutur/fluture, kastraveça/castravete, fasule/fasole, iahni/iahnie, çizme/cizme (cele pe care le-am auzit eu).

Despre cum se circulă în Tirana, aici sunt destule detalii :)

Din Tirana, cu mașina ajungi destul de repede, cam în 30 de minute, la Kruje, locul în care eroul național Skanderbeg i-a eliberat pe albanezi de turci. Aici se află muzeul dedicat eroului, într-un oraș pitoresc, așezat pe versantul muntos. Șoferul nostru i-a spus omului de la muzeu că suntem din România și Ungaria și că lucrăm în presă, iar omul ne-a lăsat să intrăm fără să plătim, fără ca noi să cerem asta :) Odată cu noi a ajuns și o cohortă de liceeni din Kosovo, veniți cu clasa să viziteze monumentul.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre mâncare: este absolut delicioasă!!! Nu se zgârcesc la porții, așa că trebuie să te gândești de două ori înainte de a comanda un întreg meniu - s-ar putea să nu poți mânca nici jumătate :) Ca aperitiv, se practică un fel de mici cu multe ierburi prin ei, alături de clasicele salată, castraveți, roșii, măsline etc. Fac un fel de fondu din brânză demențial, eu aș mânca în continuu :) Tradițional, mănâncă destul de multă carne de miel/oaie, pe care adesea o fierb și apoi o desprind de oase, pentru a o mânca pur și simplu ca atare, fără să o combine cu vreun sos (mă gândesc ca poate o mănâncă cu vreo salată).

Pe drumul de la Tirana la Kruje am mâncat, pentru prima dată, kaki (cum le zic italienii; albanezii le zic hurma, ca și turcii); erau de vânzare pe marginea drumului și din belșug în livezile oamenilor. Vânzătorii ne-au dat câteva fructe și nu au acceptat să le dăm bani pe ele :))))

Tot în mod tradițional, în timpul slujbelor de la moschee întind covoare afară, pe trotuar, unde lumea se așază, ascultă și se roagă. Înăuntru, îți lași pantofii într-un fel de hol și îți acoperi capul. Dacă nu ai la tine o eșarfă/basma etc., îți dau ei :) Eu am stat în sala de rugăciune doar câteva secunde, pentru că nu știam ce să fac și simțeam că locul meu nu e acolo. Unele lucruri sunt mai frumoase atât timp cât își păstrează misterul :)

P.S. Scuzați calitatea pozelor, am plecat fără card la aparat și doar telefonul ce m-a ajutat să mă descurc onorabil (mă rog...)