[mazilique] Moving out party

maine. va astept la viitoarea fostă casa di mazi, unde toti sunteti invitati sa dati o mana de ajutor la impachetat viata mea in cutii si saci de gunoi.

asta daca vreti să dinner party la my new lovely home, ofc :))

[raluca] Meet you in London, on March 24

Cand Editors concerteaza din nou. Atat am avut de spus :)

[george] Conacul Apafi din Mălâncrav sau cum să trăieşti ca un nobil transilvănean fie şi câteva zile

From Malancrav - conacul Apafi

Cel mai frumos loc în care eu şi Ioana ne-am cazat vreodată n-a fost nici la Roma, nici la Barcelona, ci într-un sătuc din Transilvania pe care nu o să-l găsiţi pe hartă. Cel puţin pe GPS-ul meu şi pe harta Michelin nu era.

Imaginaţi-vă un loc rupt de lume unde să aveţi parte de confortul unui hotel de lux, un conac vechi, transilvănean, care arată la fel ca în pozele de epocă şi în care să vă simţiţi precum aristocrații de pe vremuri, dacă nu chiar un pic mai bine. Mai mult, cu ceva noroc puteţi fi, ca în cazul nostru, singurii locatari.

Noi am avut un întreg conac la dispoziţie pentru o noapte. Ne-a plăcut atât de mult încât am mai fi stat câteva zile. Iar de întors ne vom întoarce cu siguranţă şi, dacă reuşim să vă convingem, chiar în variantă belshugărească.

From Malancrav - conacul Apafi

Conacul poate caza 9 persoane în 4 camere duble şi una single. E unul dintre cele mai potrivite locuri unde să fugiţi de ritmul dement al oraşului. Aici găsiţi o bibliotecă imensă numai bună să-ţi aminteşti de toate cărţile pe care ai promis să le citeşti şi nu ai apucat. Personal, lucrul care m-a impresionat cel mai tare cât timp am stat la conac a fost liniştea. O linişte de-ţi ţiuiau urechile, cum nu prea mai auzi în ziua de azi. Nu ai semnal la telefonul mobil, aşa că orice şef, orice problemă, chiar rămâne departe. Ai în schimb internet wireless free, pentru a nu intra, totuşi, în sevraj. Bucătăria, din câte ne-am dat seama, e fix pe gustul adepţilor curentului eco – tot ce am mâncat la micul dejun (pâine, ouă, brânză, mezeluri de casă, dulceaţă, unt, gemuri) erau produse tradiţionale din gospodăriile localnicilor. Peisajul în jur e fantastic, iar conacul are în vecinătate o livadă de meri şi o fermă unde se face un suc de mere care e, în cea mai mare parte, exportat în Marea Britanie.

Singurul inconvenient pe care îl poţi găsi conacului e preţul cazării, mai potrivit turiştilor britanici – principalii clienţi ai conacului – decât celor români. Noi am plătit 50 lire sterline pe noapte, de persoană, la cursul oficial, în schimb pentru ocuparea întregului conac se pot negocia, din câte am înţeles, reduceri semnificative.

Construit în secolul XV de familia Apafi şi reşedinţă a prinţului de Transilvania Michael Apafi în secolul XVII, conacul, confiscat de autorităţile comuniste şi folosit o perioadă drept cămin cultural, ajunsese în ruine după revoluţie. Ruinele au fost cumpărate în anul 2000, pe o sumă simbolică, de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de Prinţul Charles, care a realizat aici una dintre cele mai reuşite lucrări de restaurare din ţara noastră.

Materialele, tehnicile folosite au fost toate tradiţionale, specifice zonei, şi au fost făcute de meşteri locali sub coordonarea specialiştilor străini. Acum conacul are mobilă veche, provenită din casele săseşti din zonă, inspirat completată cu piese specific britanice. Covoarele, perdelele, aşternuturile, sunt toate realizate de meşteşugari din zonă sau provin din case săseşti. Instalaţiile moderne (încălzirea prin pereţi, băile) sunt discrete, reuşind să nu strice nimic din farmecul conacului.

Spre conacul Apafi din Mălâncrav nu o să vedeţi indicatoare. Iar localitatea, după cum spuneam, e greu de găsit şi pe hartă. Dar drumul e relativ simplu. Ieşiţi din Sighişoara şi mergeţi spre Mediaş pe DN 14 ceva mai mult de 20 km, până în dreptul localităţii Laslea, aflată undeva în stânga drumului. Aici părăsiţi drumul naţional, intraţi în Laslea şi după puţin timp veţi întâlni singurul indicator spre Mălâncrav. Drumul comunal, care urmează albia râului, are vreo 12 km şi e mai bun decât multe drumuri naţionale. Odată intraţi în Mălâncrav, cel mai bine e să întrebaţi un localnic cum ajungeţi la conac, dar dacă vă încăpăţânaţi să vă descurcaţi singuri trebuie să ajungeţi în centrul satului, treceţi podul peste râu, urmaţi apoi drumul vreo 200 de metri si apoi, în dreptul unui transformator, faceţi stânga şi urcaţi dealul pe o uliţă care, după ce trece prin dreptul unei livezi de meri şi pe lângă o fermă, vă lasă fix în spatele conacului.

Cine vrea poze, click pe slideshow. Scuze pentru calitatea lor, dar aparatul foto e varza :)

A, şi uitam să vă întreb. Ce faceţi, va bagaţi?

London Praise

Pentru ca mai frumos decat o spun Editors nu am auzit eu sa se spuna despre Londra

I swear to God, I heard the Earth inhale / moments before it spat its rain down on me

I swear to God, in this light and on this evening / London's become the most beautiful thing I've seen.

[mazilique] Air, pe 11 februarie

lovely news in the moring. finally :x

[george] Un an sabatic, ceva?...

Eu doar atât vă întreb: Cine are curajul să se bage la un an sabatic?
Later edit: Cei care cred ca e ceva imposibil, pot citi ce simplu este de fapt. 

[raluca] From the night HE was proud he was 32

Cine vrea poze si cu personaje in pijama, se gasesc la subsemnata :)

[mazilique] iz speechless...

...dar imi revin pana pe 16 noiembrie, cand o sa urlu "Staaaaaarliiiight"

ca sa nu transform postarea asta in ceva sugary-sweet (ma pastrez pentru cookiez), vroiam doar sa va mai multumesc o data pentru the lovely in advance b-day present - pentru non-belshugarii curiosi:bilet de concert la Muse cu bilet de avion included pentru Koln (and yes, my friends rock harder than yours. mwahahahah )

si ca sa se asorteze cu countdown-ul care o sa apara soon in sidebar, si care o sa ne numere zilele, orele, minutele si secundele pana la momentul M, I give you "Time Is Running Out", un preview pentru ce va sa fie ;)

[Ceausescu] The night I'm proud I'm thirty-two

Buna seara, prieteni! Tonight I'm proud I'm thirty-two. 32 nu e o varsta tocmai speciala, de obicei. Pentru mine, totusi, este cea mai frumoasa varsta de pana acum. De ce? Pentru ca, de ieri seara si pana acum, a fost cea mai (de)plina birhtday ever. Explicatia e cat se poate de simpla, and yet so complex :) : Ioana, George, Ralu, Alin, Doru, Gabi, Flori, Gu, Adrianitia, Alina, Alex, Mazi (te-am simtit acolo, langa mine, desi stiu ca nu iti place this soapy text), Calin, Liz, Florea, Flori, Dana, Mihai, Bebe, Dasca, Nuti, Simona, Julie, my little sister (last, but not least, i love u so much), mama Tanta, tata, toti cei care m-au imbratisat, m-au sarutat, m-au sunat si mi-au dat mesaje astazi. Nu in ultimul rand, o imbratisare, un sarut si o lacrima din si catre Rai.

Un prieten, in seara asta, m-a intrebat cine sunt acum, la 32 de ani. E prima mea zi de nastere fara mama mea, cea fara de care ziua de azi nu ar fi fost posibila. Lacrimi pentru tine, stiu ca imi raspunzi cu zambetele, saruturile si imbratisarile prietenilor mei. Voi sunteti cea mai mare realizare cu care pot sa ma mandresc, tonight, when I'm thrity-two. Nu cred ca un barbat, ba nu, un om poate avea o bogatie mai mare, la jumatatea vietii lui, decat voi, prietenii mei.

Va multumesc si va iubesc mult, foarte mult, pe toti, pe foarte toti. Ne vedem maine, poimaine, la anul, in viata urmatoare in care cred, magic, doar in seara asta.


Al vostru,

Bogdan, Ceau (cum vreti voi)


PS: Va rog sa ma iertati pentru textul asta pe care l-am scris incoerent, din inima mea de grobian, plangand, de bucurie.


Later edit: Ca si Mazi, mai sus, am primit si eu bilet de avion si concert la Muse, la Koln. Thx so much guys, e cel mai misto cadou ever, chiar daca... stiti voi. :)

[Alin] Buila Vanturarita

Ei da, intr-un sfarsit mi-am facut si eu un cont pe blogul belshugarilor la insistentele crescande ale Ralucai. Bineinteles, prima mea postare este despre un munte, un munte de care Raluca v-a tot povestit in ultimul timp. Cum era si normal, ne-am zis sa trecem de la vorbe la fapte si am organizat o scurta tura (cum le place unora sa zica) in Buila - Vanturarita.In randurile urmatoare voi face o scurta prezentare a ceea ce inseamna un sfarsit de saptamana in masivul Buila-Vanturarita.

Treaba este simpla: vineri sau sambata, adica pe 23 sau 24 octombrie( pe 24 daca toata lumea poate sa-si ia luni liber) vom pleca spre Rimnicu Vilcea si vom sta o noapte la Raluca sau la mine. Cazarea se face in obisnuitul stil : sardele style. Glumesc, glumesc, fiecare va avea o bucata de pat.

A doua zi, la 7 dimineata vom avea autobuz catre comuna Barbatesti, unde vom ajunge in jur de ora 8. Din capatul comunei incepe traseul propriu-zis cu traditionalul drum forestier care ne este foarte drag la toti. Din "nefericire" nu este foarte lung, doar vreo ora, numai bine sa ne antrenam pentru urcusul abrupt de dupa. Cand zic abrupt sa nu va ganditi la drumul strabatut de Fat-Frumos sa o salveze pe Ileana Costrangeana, e mai mult ca drumul strabatut de noi (cand eram copii) pana la posta sa ne ridicam alocatia. De la capatul drumului forestier vom ajunge in aprox. 1,5-2 ore la Manastirea Patrunsa, de unde putea vedea Curmatura Builei ( destinatia finala a zilei) in toata frumusetea ei (dati click pe OK la mesajul care apare inainte sa se incarce poza).

La manastire vom zabovi cat vom zabovi si ne indreptam cu pasi mici catre refugiul din Curmatura. Ar trebui sa ajungem acolo in max 2 ore (4 dupa alte standarde) si vom ramane acolo pana a doua zi. Recomandari privind refugiul : sa va luati cu voi saci de dormit mai caldurosi si haine rezistente la frig pentru ca acolo nu este soba sau alta posibilitate sa ne incalzim.

A doua zi vom pleca pe creasta Builei, sprea Cabana Cheia. Traseul nu ar trebui sa ne ia mai mult de 6-7 ore. Avantajul este ca la capatul acestui traseu vom avea caldura si mancare calda. Aceeasi recomandare: haine rezistente la frig si cel putin un schimb care sa ramana uscat pentru cand vom ajunge la cabana. Aici nu am dorit sa stric frumusetea crestei aratandu-va o fotografie, este mult mai frumos live. In schimb, puteti sa va delectati cu aceasta fotografie de sus a cabanei Cheia.

Dupa o noapte de odihna asa cum scrie la carte si un mic dejun made in Belshug vom purcede catre Olanesti sau Cheia, depinde cum se prezinta vremea. Daca este frig si ploua vom merge direct catre Olanesti sau, daca avem vreme buna, vom pleca pe traseul care include brana caprelor (un traseu extraordinar) sau si mai spectaculos, direct prin Cheile Reci (sau Cheii), un traseu bineinteles nerecomandat dar care se poate parcurge fara probleme :)

Ajunsi in Olanesti sau Cheia vom lua un autobuz catre Rimnicu Vilcea si de acolo spre Bucuresti. Aceasta a fost o prezentare scurta a traseului...detalii genul ce vom lua de mancare/bautura se vor discuta la o data ulterioara (acesteia).

De retinut sunt urmatoarele : haine rezistente la frig si faptul ca in mod sigur nu veti uita acest week-end. Cine vrea sa mearga sa o contacteze pe Raluca sau sa-si afirme in scris ( pe blog) dorinta.

Astept intrebari si sugestii...

[raluca] Lucru romanesc la Londra

Nu am cautat deloc, de cate ori am fost la Londra, sa vad ce parere au ei despre noi sau sa ma informez despre unde stau romani mai mult sau lucruri de genul asta. Spun doar lucruri peste care am dat intamplator.

La receptia hotelului la care am stat in ultimele doua dati (The Wembley Hotel) am gasit doua surori, romance, care au fost foarte de treaba, chiar si cand au vazut ca sunt din Romania (infirmand parerea pe care mi-o facusem, ca romanii se poarta urat unii cu altii si cand sunt in afara tarii). Asa se face ca am avut mereu aceeasi camera, pe care mi-au rezervat-o si pentru decembrie (vorba Adrianei, as putea s-o personalizez, lasand lucruri prin ea).

Colegii de curs (si au fost multi, ca de fiecare data se schimba) nu au facut nicio diferenta intre mine si ei, nici in sensul bun, nici in sensul rau, am fost tratata absolut de la egal la egal.

M-am bucurat cand m-am dus la film la Barbican si am vazut in programul lunii octombrie "Amintiri din epoca de aur".

M-am bucurat si mai mult cand am vazut si "Katalin Varga", la care m-am dus si am observat reactiile oamenilor. Desi se terminase filmul, inclusiv genericul de final, lumea nu se misca de pe scaune. Pesemne ca le-a placut :)

Reprezentatiile cu Alina Cojocaru la Royal Opera Covent Garden sunt intotdeauna sold out cu zile bune inainte de spectacole.

Pe 10 noiembrie, Angela Gheorghiu va canta la Southbank Center, impreuna cu Marius Manea, arii din Verdi si Puccini, cu Ion Marin dirijor. Tot la Southbank Center, pe 14 octombrie, soprana Nelly Miricioiu va sustine un recital solo, in program fiind si piese de Tiberiu Brediceanu si Nicolae Bretan.

Fanfara Ciocarlia, Mahala Rai Banda si Florentina Sandu vor trece si ei prin zona, cand, alaturi de Esma Redzpova si altii, vor fi "legendarii regi si regine ale tiganilor", pe 19 octombrie :) Si legendari chiar sunt, au vandut deja aproape toate biletele (la Angela Gheorghiu, in aceeasi sala, mai sunt inca 50% din bilete).

Nu in ultimul rand, in editorialul din octombrie al revistei Songlines, un lunar despre world music, redactorul sef povesteste despre muzica pe care a ascultat-o el in Romania, in satele din Transilvania. Si care i-a placut :)

E belshug de romanism la Londra. Am putea deci sa emigram acolo, acum oricum nici distantele nu mai sunt ce-au fost :))))

[mazilique] Cum ne dam seama ca-i criza pe bune?

Anul asta n-am fost la Viena decat o singura data :))

Sounds funny, only it's kinda sad. Si greul tot Raluca o sa-l traga, pentru ca ea o sa mearga in curand si eu o s-o rog tare tare sa-mi aduca chestii. De exemplu carnati de pe Graben :))

Later edit: pe 10 noiembrie e White Lies la Arena si pe 11 decembrie - Franz Ferdinand la Gasometer (pe blogul asta e voie cu injuraturi? ala, la nervi si ciudă? :p)

[raluca] The City I Love

Caci da, a detronat de la inceput Stockholm-ul :) Urmeaza mai multe episoade cu si despre Londra, orasul care mi-a furat inima si sufletul, iremediabil... Vor tine pana in decembrie, cand va trebui sa ma gandesc cum sa umplu golul... poate ne mai gandim si la Islanda intre timp :) Si mai puneti mana si mai scrieti, ce se intampla?!

[raluca] Cum e Wembley cand e gol

Stadionul adica. Daca tot am stat in "cartierul" Wembley, am zis sa fac si un tur de arena, sa vad si eu cum arata un stadion adevarat :)

Si am vazut: cel mai mare stadion acoperit din lume are nu mai putin de 2.680 de toalete (!!!), peste 80 de bucatarii, pentru a face fata puhoiului de lume, iar o camera VIP, inchiriata pe 10 ani, costa o nimica toata: 2,5 milioane de lire sterline. Toate fetzele ilustre ale fotbalului englezesc au cate o camera din asta, ale carei ferestre ofera, normal, cea mai buna vedere catre ceea ce se intampla pe stadion. David Beckham este unul dintre cei care detin asa ceva, decoratiunile interioare fiind puse la punct de cine alta decat Victoria. Ghidul care a facut turul cu turistii a zis chiar ca Victoria a avut grija ca vasul de toaleta al ilustrului sot sa fie decorat cu figurile jucatorilor de la cluburile rivale, insa cred ca asta e doar marketing sau am inteles eu gresit :)))))

Altfel, din culise, am aflat ca impecabilul gazon nu dureaza o vesnicie (silly me), ca el e schimbat cam dupa fiecare mare eveniment, iar in cel mai bun caz tine 11 luni. Cam intr-un astfel de moment era si cand am ajuns eu pe stadion: dupa concertul Coldplay care avusese loc cu 3 zile in urma, oamenii puneau un gazon nou, ca incep meciurile tari :)

Pe un soare orbitor, care i-a naucit pe englezi, stadionul era descoperit in totalitate, pentru ca orice raza de soare sa ajunga pe minunatul gazon.

Am intrat in vestiare, am intrat pe stadion prin tunelul acela pe care isi fac aparitia, in sir indian, fotbalistii, iar ca dovada suprema de marketing britanic (doar sunt cei mai tari in materie, nu?), cand ieseai din tunel se auzeau automat uralele din tribune, cat sa te faca sa ai iluzia, pentru un moment, ca esti si tu cineva :))))

Si mai fac ceva pentru turistii cu gura cascata: te pozeaza cu replica nu stiu carei cupe (spre rusinea mea, sunt afoana in fotbal), exact in locul - tribuna regala - in care li se inmaneaza trofeul castigatorilor (stiti, cand se duce fiecare si il ridica deasupra capului).

Eh, ce sa zic, eu ca turistul neinitiat pe stadion; mi-a placut, mi s-a parut super tare, dar nici nu e greu, dupa ce am fost o singura data pe Ghencea si atunci Romania a luat bataie de la Norvegia pe niste namoale zdravene...