duminică, 8 martie 2009

[raluca] What's all got to do with it?


Cu faptul ca, la aproape 70 de ani, se misca pe scena la fel de zbuciumat (sau aproape) ca si in urma cu 20 de ani?
Ca inca isi permite sa poarte rochii scurte, mult prea scurte, pe care eu nu as indrazni sa le port?
Ca are picioare mai frumoase decat ale multora dintre noi la 30 de ani?
Ca rezista ore in sir pe tocuri mult prea inalte?
Si, mai ales, ca pare ca are o rezerva inepuizabila de optimism?
Fara nicio gluma, Tina Turner mi-a aratat ca nu exista "nu pot". Banuiam ca ar fi asa, dar, de acum incolo, cand imi vine sa imi iau lumea in cap, ma voi gandi la ce poate face ea la 70 de ani si imi voi reveni. Am citit demult undeva ca orice problema are 360 de solutii, tot atatea cate unghiuri. Deci intotdeauna exista raspunsul potrivit oricarei intrebari. Trebuie doar sa cauti.

Nu sunt fan Tina Turner. In prezent, nu am nicio piesa a ei pe calculator si nici nu am avut vreodata. Cand am hotarat sa imi iau bilet la concertul ei, m-am gandit ca va fi un spectacol frumos, datorita energiei ei. Si nu m-am inselat absolut deloc.

Inainte de concert

Timp de doua ore si jumatate, Tina Turner a tinut vreo 20.000 de oameni in picioare, aplaudand si cantand, razand in "dialogurile" savuroase cu ea, simtindu-se bine, incredibil de bine. Am mai plecat "incarcata" de la concerte (Roisin Murphy, Massive Attack, Lhasa), insa de la cel cu Tina Turner am plecat "descarcata", foarte bine dispusa, cu acel "feeling good" pe care il ai cand esti multumit de ceva, usurat sufleteste, senin.

A cantat cam tot ce a insemnat hit din cei 50 de ani ai ei de cariera, de la "Steamy Windows", cu care a inceput concertul, "The Best", "We Don't Need Another Hero", "What's Love Got to Do With It?", "Goldeneye", pana la senzationalul "Private Dancer", interpretat fara cusur in concert si care mi-a dat frisoane si mi-a facut mintea sa zboare in tot felul de directii.

Regia concertului a presupus ca totul a fost gandit ca o retrospectiva - de altfel, turneul se numeste "Tina!: 50th Anniversary Tour". Fara sa fie cel mai tare din punct de vedere tehnic, efecte speciale etc. (la capitolul asta, Massive Attack sunt maestri), show-ul a fost inchegat prin intro-urile gandite inainte de fiecare piesa si, mai ales, prin dialogul permanent cu publicul si reproducerea scenografiei din videoclipurile celebre ("Goldeneye" si "We Don't Need Another Hero"). Despre sala si organizare chiar nu are sens sa scriu, pentru ca totul a fost fara cusur, The O2 Arena fiind un orasel in sine :). Lunea viitoare, adica 9 martie, la The O2 se va deschide primul muzeu al muzicii pop-rock din Marea Britanie. Obiecte care au apartinut unor artisti celebri, fotografii, filmulete si, bineinteles, muzica multa. Se afla deja pe lista de locuri de vizitat data viitoare :).

2 comentarii:

mazilique spunea...

you do realise ca acum sunt verde de ciuda si fac spumitze de invidie, nu? :))

(da' ce efecte asa speciale au avut Massive? adica... visual-uri dragutze, da' in rest?)

Raluca spunea...

pai la massive, acele visual-uri dragute inseamna chestii destul de complicate tehnic/programare vorbind. chiar daca au parut simple, efectul a fost foarte mare.

si la Tina au fost chestii, chiar si niste artificii, femeia s-a plimbat si cu o scena mobila deasupra publicului, dar au fost lucruri "clasice", oarecum te asteptai la ele :)