joi, 18 decembrie 2008

[mazilique]'s Otomania

Nici nu stiu de unde sa incep, pentru ca Istanbul, ca si Paris, o stare de spirit.

Din doua vizite, ambele petrecute in urma cu suficienti ani incat sa uit tot ce nu mi-a placut, am ramas cu senzatii. Cum e cea de ratacire in Grand Bazaar, alergând prin tuneluri de aur galben, parca fugarita de vanzatorii care vor sa-mi vanda ceva, orice. Apusul auriu peste Golden Horn, minaretele ascutite cu muezini tanguitori, terasa palatului Topkapî, o cearta in mijlocul strazii cu un vanzator - cu mine eu satula de targuieli la care ma pricep. Peste tot - farmecul decadent al orientalilor de la marginea Europei.

De fiecare data cand am reusit sa ies din Grand Bazaar am spus ca niciodata nu o sa mai calc acolo. E imens. Peste patru mii de standuri, mult peste patru mii de vanzatori care fie te farmeca, fie te sperie, dar, oricum ar fi, vor sa cumperi ceva cu (mult) mai multi bani decat face. Bineinteles, m-as intoarce.

Dar daca vreti sa veniti inapoi de la Istanbul cu suveniruri adevarate, nu doar cu magneti de frigider, o geanta contrafacuta, o carpeta dubioasa si un ghiul, uitati de Grand Bazaar, mama si tata tuturor capcanelor pentru turisti. Mergeti, în schimb, pe stradutele din cartierul Cukurcuma, pentru antichitati adevarate, unde se poate cumpara mai orice, de la o şa de cămilă la ornamente de alama care la un moment dat impodobeau o baie turcească.

Traversati continentele in 15 minute, intr-o plimbare cu ferryboat-ul. Bosforul trebuie strabatut neaparat la apus, cand minaretele Moscheei Albatre (Suleymaniye), Turnul Galata, domul impresionant de la Hagia Sophia, zidurile palaturilor Topkapî si Dolmabahce sunt luminate. Până ajungi pe partea cealaltă, deja te vei simti mai putin occidental.

Bamya Ekşis, Nizip, Güveç-Diyarbakır, Elazığ, Bozbaş si lista poate continua. Nu stiu ce inseamna, dar mor de curiozitate sa aflu. La Ciya Sofrasi pare ca se afla cam tot ce ar fi interesant in bucataria nationala, pentru ca proprietarul tuco-kurd a adunat ce-a fost mai din toate provinciile si bucatariile turcesti. Plus ca eu n-am baut niciodata suc de tamarin (!) si nici n-am mâncat dovleac glasat. Un meniu complet costa cam 30 de lire turcesti (aprox. 50 de lei).

Si lista poate continua, iar eu pot halucina pe tema asta mult si bine. Ca doar de aici a si pornit ideea (care s-a transformat in obsesie) cu Istanbulul - intr-o seara imi era o foame turbata si mi-am adus aminte de-o ratza crocanta cu sos teriaky pe care-am mancat-o la Viena, in Naschmarkt, ba si de-o gasca cu salata de sfecla rosie (dulce, calda, cu chimen). Cati kilometri-s pana la Viena? 1150. Da' pana la Istanbul sunt mai putini. Ready, steady, go.

2 comentarii:

phenobarbiedoll spunea...

apparently, you're making such a strong case ca nimeni n-are ce sa comenteze :)

Mazilique spunea...

;)