miercuri, 3 septembrie 2008

[ioana] povestea promisă despre dezamăgiri

Pe Marcel l-aţi cunoscut deja. Iar din comentariile post-ului am aflat că sunt moral îndatorată să vă povestesc despre i-oana. Adică despre Marcel înainte de operaţia de schimbare de sex.

Pe i-oana o iei cu tine în vacanţă în speranţa că, acolo unde indicatoarele cu caractere chirilice îţi vor îmbârliga neuronii, ea te va lumina. Că acolo unde bulgarii nu vorbesc română (destul de puţine locuri pe litoral), ea te va ajuta.

Am avut încredere în ea. M-a păcălit cu vocea ei de profesoară care atunci când spune „Vi-raţi-u-şor-la-dreap-ta” pare să vorbească unei clase de elevi neştiutori. Dar i-oana are multe lacune.

De exemplu, nu ştie sensuri unice, aşa că la graniţă te face de râs şi îţi arată drumuri pe care ai un semn „Acces interzis” atât de mare, încât e vizibil şi din România, şi din Bulgaria. În plus, i-oana are cu totul alte păreri în privinţa ieşirii dintr-un oraş spre un alt oraş decât autorităţile locale care au montat indicatoare prin urbe: în timp ce şeriful din Silistra te îndrumă s-o iei la dreapta pentru a ajunge la Dobrich, i-oana te pune să mergi înainte u-nu-vir-gu-lă-u-nu-ki-lo-me-tri. Altminteri, se supără şi începe să reconfigureze traseul suficient de mult timp cât să cobori din maşină şi să întrebi un taximetrist pe unde s-o iei.

Şi dacă cele de mai sus n-au fost de ajuns, i-oana o mai dă în bară o dată, într-un oraş de peste 100.000 de locuitori, unde ar fi trebuit să avem maşini zburătoare pentru a urma ruta indicată de ea.

Nu-i de mirare că i-oana a trăit vreo şase ore, după care doctorul Cătălin a transformat-o în Marcel, undeva în Nessebar, în drum spre plajă. De la Marcel ştiam la ce să ne aşteptăm. Dacă ne punea s-o luăm la dreapta, făceam stânga. Dacă ne soma să ne întoarcem, mergeam înainte liniştiţi. Deşi spunea numai prostii, Marcel a fost un ghid mai bun pentru că nu ne-a spălat creierii nouă, celor din yaris (aka beleaua portocalie), aşa cum făcuse i-oana. Smartul tunat cu Muse poate depune mărturie.

6 comentarii:

Silvi spunea...

Acestea fiind spuse, sper ca la Cozia sa vina cu noi Marcel.
Ar putea oare Marcel, sa ne indrume, cu aceeasi precizie, in traseul nostru pietonal (de 4 ore, vorba lu'Mazi p-a-t-r-u) pana la locul desfasurarii faptelor?
Marcel stiu ca poti! Am incredere in tine.

Dalba spunea...

Da, da, da ...mergem la Cozzzziiiiaaaa!!!!!!!!!!! yupiiii
Mai sunt 7 zile :)

George spunea...

la cozia fara marcel. daca ar fi fost al meu, l-as fi aruncat, dar cum nu era al meu, l-am returnat cu cele mai placute ganduri si cu cele mai calde urari posesorului de drept.
banuiesc ca pe post de ghid competent (deci nu pe post de marcel sau i-oana) va fi raluca :)

Ceausescu spunea...

Si io, bre, o sa fiu ghid! Mereu uitati ca si eu sunt bastinas?

smartul tunat cu muse spunea...

mi-a sters cineva mesajul de dulce in care spuneam ca pe the fake i-oana as fi luat-o putin pe sub rotzi? :)

anyway, asa as fi facut :)

George spunea...

@ smartul tunat cu muse
deci chiar exista un Dumnezeu al gadgeturilor care a facut sa nu apara prima ta postare.
acum eu cred ca n-ar trebui sa ne dezicem de orice GPS doar pentru ca ne-au derutat un pic marcel si i-oana